Fotbalistul câmpulungean Mihai Popescu (31 de ani) a fost duminică seara integralist la FCSB în derby-ul de România cu Dinamo Bucureşti, disputat pe Arena Naţională şi câştigat de formaţia campioană cu scorul de 2-0, graţie golurilor marcate de Daniel Bîrligea şi Alexandru Musi.
Fundaş de meserie, Mihai Popescu a fost transferat în vara acestui an de FCSB de la Farul Constanţa, dar la începutul carierei a evoluat şi pentru Dinamo Bucureşti (63 de partide, 5 goluri). La sfârşitul derby-ului de pe Arena Naţională, fotbalistul muscelean n-a avut milă de fosta sa echipă şi a declarat, printre altele, că se bucură de victoria repurtată de FCSB. „A fost un meci ca oricare altul. Mă bucur că am câștigat, că am ieșit sănătos de pe teren, asta e cel mai important. Am bifat derby-ul și din cealaltă parte, mă bucur că a fost o victorie. Diferența a făcut-o rezultatul. Au o echipă bună, au avut șansele lor, mă bucur că nu au reușit să înscrie și că am câștigat. O să ne batem la campionat, luăm toate meciurile pe rând. Luăm câte trei puncte, urcăm în clasament. Ne gândim la următorul meci, care e cel mai important. De acum ne gândim la Rangers, sperăm să facem un meci bun și să luăm cele trei puncte”, a declarat Mihai Popescu, la finalul partidei. În afară de Dinamo şi Farul, fundaşul de la FCSB a mai jucat la echipele Dunărea Călăraşi, ACS Berceni, FC Voluntari, Hearts, Hamilton şi St. Mirren. Mihai Popescu a câştigat Cupa Ligii cu Dinamo București, în 2017, Supercupa României cu FC Voluntari, în 2018, iar la finalul sezonului 2022-2023 a devenit campionul României cu Farul Constanța.
N. Manole