Volumul „Poveștile orașului Câmpulung”, recent apărut la editura Total Publishing din București, se înscrie pe linia altor cărți consacrate Muscelului, fie că este vorba de „Câmpulung-Muscel. Scrinul cu amintiri” (2005), „Câmpulungul în mărturiile vremii” (2008), „Mănăstirea Nămăești în mărturisiri ale peregrinilor” (2009) sau de „Muscelul. Mărturii în timp” (2012), „Colegiul Național Pedagogic Carol I Câmpulung-Muscel. 150 de ani de existență” (2017).
Pe de altă parte, „Poveștile orașului Câmpulung” reprezintă atât prin tematică, cât și prin concepția grafică, o continuare a volumului „Scrisori din Câmpulung”, apărut în 2023 la aceeași editură. Această idee a continuității dintre cele două cărți, a unui diptic, a două jumătăți luminându-se una pe cealaltă, este remarcată de scriitorul Liviu Mățăoanu, autorul „Argumentului”, care în deschiderea cărții notează:
„Spuneam în Argumentul acelui prim volum, „Scrisori din Câmpulung”, că textele prezentate se întrețes atât de bine și formează atât de precis un portret foarte clar al trecutului glorios muscelean (și nu e o exagerare această remarcă!), asemănător cu un chip pe care o mamă îl recunoaște imediat. Acest al doilea volum, „Poveștile orașului Câmpulung”, procedează în aceeași manieră, cu același stil delicat și limpede, cu aceeași formulă de exprimare cuprinzătoare și autentică, numai că acum, chipul acesta nu mai este al unui copil scăldat de frumusețe, ci mai degrabă al unui tânăr plin de „forță”, înflorit și dotat cu combustia necesară de a ne aduce în față puterea exemplului. În acest punct, cred că „marea poveste” relatată aici cere un al treilea volum, ca imaginea generată să fie completă”.
- „Un vectorial mozaic al culturii și al civilizației”
Varietatea subiectelor abordate în „poveștile” istorisite ar putea fi doar unul dintre elementele de atracție, după cum și bogata ilustrație care însoțește capitolele (prin peste 200 de fotografii de arhivă, litografii, hărți și desene) face ca, în egală măsură, și ochiul să fie în permanență atras de paginile cărții. De altfel, tematica mozaicată a volumului este sintetizată astfel de Liviu Mățăoanu în „Argument”:
„Textele pe care le citim în acest nou volum sunt gândite foarte bine, așezate într-o varietate atât de mare, cuprinzând domenii atât de variate, încât monotonia nu are ce căuta aici; de altfel, calitatea cea mai mare a cărții stă tocmai în aceea că, urmărind personalitățile, cu ce au avut ele mai bun, excluzând aranjarea tematică, ispititoare dar deloc necesară în acest caz, rezultatul nu poate fi decât unul care creează un vectorial mozaic al culturii și al civilizației, în care fiecare culoare este vie și distinctă (valori locale de rang național, multe dintre ele).
Iată câteva exemple: Ion D. Negulici, C. D. Aricescu, Sebastian Münster, Anton Maria Del Chiaro, Carol Popp de Szathmári, Veronica Micle & Titu Maiorescu, Carol al XII-lea – regele Suediei, fotograful Franz Duschek, necunoscutul și misteriosul călător francez Théodore Margot – cu o foarte frumoasă relatare despre Câmpulung, poetul premiat Dimitrie Nanu, dar și poetul, și el premiat, Mihai Moșandrei, alături de Nicolae Th. Ștefănescu – fiul viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, academicianul Alexandru Rosetti, Inge Morath (Ingeborg Hermine „Inge” Morath) – fotografă și jurnalistă austriacă.
Nu mai prejos sunt fotograful Alexandru Antoniu, Elisaveta Săvoiu, Mateiu I. Caragiale, fotograful Nicolae Ionescu, Paul-Mihu Sadoveanu – fiul marelui prozator, Zoe și Iosif Stănescu, Al. Pelimon – scriitor și pașoptist, folcloristul și monograful Constantin Rădulescu-Codin, Constantin D. Severeanu – medic și om de știință, povestitor despre călătoriile câmpulungene, cvasi-liniștite”.
- „Poveștile orașului Câmpulung” – fragment
„Cine ar căuta în colecțiile Bibliotecii Academiei Române din București fără îndoială că ar putea respira puțin din atmosfera și parfumul Câmpulungului din „La Belle Époque”. Ce va descoperi cititorul, printre altele? În anii începutului de veac XX, două prietene corespondează prin intermediul unor cărți poștale ilustrate cu imagini din Câmpulung. Una dintre ele se numește Maria, o bucureșteancă domiciliată pe str. Ion C. Brătianu, nr. 48. Cealaltă este domnișoara Lizetta Rădulescu, din comuna Preajba, județul Vlașca. Iar Maria, ca să dea o notă cât mai exotică numelui său, semnează „Mariuka” în finalul fiecărei corespondențe.
Să aruncăm o privire! Ca orice bucureștean cu oarecare stare materială, într-o primă carte poștală expediată prietenei sale, unde este înfățișat Bulevardul din Câmpulung, Mariuka își declară intenția de a pleca în vacanță „după Sf. Ilie”, întrucât canicula încă nu încălzise până la refuz Capitala:
[Data poștei: 27 iulie 1906]
[Destinatar] Domnișoarei Lizetta Rădulescu, comuna Preajba, județul Vlașca
Dragă Lizetta,
Cred că după Sf. Ilie plecăm la Câmpulung. Pe aci nu este tocmai așa cald. Nini Murguletz mi-a scris și este la Constanța. Adresa ei: str. Tomis, 21.
Sărutări, Mariuka
Resimțim aici, în scrisul citeț și foarte corect al Mariukăi, puțin snobism de natură onomastică, întrucât neaoșului nume Murguleț îi schimbă consoana finală „ț” într-un „tz” venit de undeva din import. De altfel, în scrierile sale, contemporane cu redactarea acestei cărți poștale, Caragiale ironiza maniera cosmetizării unor nume românești, de vreme ce și în schițele lui întâlnim personaje care, pompos, se numesc: Popesco, Ionesco, Raul Gregorașcho, Esmeralde Piscupesco etc.
Citind mai departe corespondența dintre cele două prietene, aflăm că peste doar un an, în 1907, domnișoara Lizetta Rădulescu a făcut un salt spectaculos în ceea ce privește domiciliul: din comuna Preajba, județul Vlașca, unde locuia în 1906, a ajuns direct pe Calea Victoriei. Nu știm cum, dar am putea bănui!…”
***
Volumul „Poveștile orașului Câmpulung”, tipărit în excelente condiții grafice, apărut cu sprijinul financiar al ziarului „Evenimentul Muscelean”, poate fi găsit la Galeria „Arta” din Câmpulung, str. Negru-Vodă nr. 111, la Muzeul Municipal Câmpulung – secția de Istorie și Artă Plastică, precum și … la autor.