În urmă cu 60 de ani, la Câmpulung aveau loc filmările pentru „Titanic Vals”, în regia lui Paul Călinescu, acesta fiind şi semnatarul scenariului alături de Tudor Muşatescu, autorul piesei de teatru omonime. Este o sărbătoare de fiecare dată când revedem secvenţele exterioare, întrucât avem imaginea Câmpulungului de altădată, care generează atâtea nostalgii celor care au trăit acea perioadă. Şi nu numai lor. Poate, cea mai semnificativă transformare produsă în decorul urban câmpulungean, special pentru scenele cu mulţimea adunată în capătul bulevardului de la Bărăţie, este „mutarea” bustului lui Radu Negru Vodă la locul acţiunii. În realitate, n-a fost vorba despre plimbarea statuii din faţa Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” în celălalt capăt al bulevardului, ci s-a folosit o copie a ei, care, în timpul nopţilor, pentru a nu fi deteriorată, era depozitată într-o magazie.
- Au fost oameni convinşi că statuia a fost mutată de la Sfatul Popular în celălalt capăt al bulevardului
Experienţa câmpulungeană pe durata filmărilor din anul 1964 a fost povestită de însuşi regizorul Paul Călinescu în revista Cinema (1980), într-un articol pe care, de altfel, îl şi semnează. El a explicat de ce a concentrat „manifestaţiunea” electorală în zona Bărăţiei: Piaţa Primăriei, care trecea prin schimbările stabilite de regimul comunist, era prea modernă pentru atmosfera filmului său. Şi cum şi-a dorit mult să aibă un simbol puternic al oraşului – pe care l-a identificat ca fiind statuia lui Radu Negru Vodă -, a luat decizia de a o copia şi instala în intersecţia de la Biserica Catolică.
„Filmele din jurul unei filmări” este titlul articolului publicat la rubrica „Tradiţiile filmului românesc”, care sigur vă va plăcea.
„Acolo unde se stabileşte o echipă de filmare, viaţa micului orăşel capătă pentru un timp o viaţă trepidantă, cu totul neobişnuită: străzi blocate, deviere de circulaţie, magazine închise, pe ziduri şi pe garduri apar afişe electorale într-o perioadă când nu se fac alegeri, cu nume de candidaţi ai unor partide de mult dispărute.
Apar magazine cu nume fictive: „La englezul român”, cârciuma „Mai la ziuă”. Un trecător vrea să bea o bere, intră în local, dar acolo e un depozit de textile. Pe stradă, ofiţeri în uniforme cu brandemburguri, cu pompon şi eghileţi. S-au schimbat uniformele? Se pun întrebări. Se fac comentarii. Pietoni opriţi din drum, puşi să ocolească străzile…
La Câmpulung Muscel, de pildă, în faţa Sfatului Popular, piaţa principală a oraşului, se află bustul lui Negru Vodă: statuie de bronz montată pe un masiv soclu de piatră. În ultima vreme, aici, ca şi în toate celelalte oraşe ale ţării, s-au construit clădiri noi, moderne, care au schimbat radical vechea înfăţişare a pieţii din centrul Câmpulungului.
În asemenea condiţii, am fost nevoiţi să alegem pentru filmare o altă piaţă situată la capătul celălalt al Bulevardului „Pardon” (câmpulungenii au poreclit bulevardul din centrul oraşului Bulevardul „Pardon”, deoarece, în zilele de sărbătoare, la ora prânzului, localnicii care se plimbau pe bulevard erau atât de numeroşi, încât, fără voia lor, se ciocneau la fiecare pas şi, foarte politicoşi, îşi cereau scuze întrebuinţând cuvântul francez „pardon), piaţă care păstra încă atmosfera şi parfumul micului orăşel de munte.
Deoarece acţiunea piesei şi a filmului „Titanic Vals” era localizată la Câmpulung Muscel şi nu într-un orăşel de provincie, oarecum, am găsit necesar să identific orăşelul printr-un element specific lui: statuia lui Negru Vodă.
Pentru aceasta, scenograful Ştefan Norris a executat în butaforie o copie fidelă a statuii care urma să fie montată, numai atunci când era nevoie, în piaţa aleasă de noi pentru filmare. Şi pentru ca statuia să nu fie deteriorată în timpul nopţii, seara era închisă într-o magazie.
Într-una din zile, pe când filmam, un locuitor din împrejurimile Câmpulungului, care venise în oraş, văzând statuia lui Negru Vodă, pe care el o ştia în celălalt capăt al bulevardului, rămase uluit, clipind din ochi nedumerit:
-Ce caută Negru Vodă aici?
-Filmăm, îi răspund eu.
-Aha! Filmaţi!, făcu omul şi porni mai departe. Seara, omul nostru, trecând din nou prin piaţă, nu mai văzu statuia acolo. Acum, o găsi la locul ei, în faţa Sfatului Popular.
A doua zi dimineaţa, curiozitatea sau întâmplarea aduse omul iar în piaţa în care filmam. Negru Vodă era şi el acolo. Omul se înveseli:
-Iar l-aţi mutat aici?
-Da.
-Da’ noaptea de ce-l duceţi la Sfat?
-Ca să nu-l fure careva, glumesc eu.
-Aha!, făcu iar omul şi mulţumit de răspunsul căpătat, nu mai puse altă întrebare.
Autenticitatea unor momente în timpul filmărilor determina trecătorul să se încadreze, să se confunde, fără voia lui, cu situaţia, cu momentul care se filmează.
Mi-amintesc de o întâmplare hazlie tot de la „Titanic Vals”. Aveam de filmat o scenă în care pleca trenul din Gara Câmpulung. În momentul plecării trenului, pe peron şi-a făcut apariţia, foarte liniştit, un trecător cu multe bagaje. Văzând că trenul se pune în mişcare, înspăimântat că a întârziat, călătorul s-a repezit la vagonul cel mai apropiat. Maşiniştii au vrut să-l ţină pe loc, dar omul intrat în panică a început să ţipe: „La o parte, pierd trenul!” şi, smucindu-se din braţele lor, s-a năpustit în tren. Peste o sută de metri, trenul s-a oprit şi încet, încet a revenit la peron. Abia acum se lămuri sărmanul călător de ce toţi oamenii de pe peron erau potrivnicii lui.
-Mâine tot în gară filmaţi?, întrebă el grijuliu. Ştiţi, nevasta cu copilul pleacă mâine la Iaşi şi nu aş vrea…
Deseori se întâmplă să pricinuim oamenilor necazuri. Totuşi, ei ne iubesc, ne dau ajutor şi se bucură de reuşitele noastre.”
