Detașamentul de Pompieri Câmpulung își deschide astăzi, 1 octombrie, porțile pentru public, marcând un eveniment dedicat comunității și, în special, celor mici.
Sub egida „Ziua Porților Deschise”, pompierii musceleni invită vizitatorii să descopere mai multe despre eroica lor meserie, să învețe reguli esențiale de prevenire și să afle cum să reacționeze corect într-o situație de urgență.
Evenimentul este structurat pentru a fi deopotrivă educativ și atractiv, adresându-se copiilor, părinților, bunicilor, dar și cadrelor didactice.
Cei care ajung la sediul Detașamentului de Pompieri Câmpulung, în intervalul orar 10:00 – 14:00, vor avea ocazia să interacționeze direct cu salvatorii, să vadă de aproape autospecialele și echipamentele folosite în misiunile de salvare și stingere a incendiilor.
Principalul scop este acela de a familiariza publicul cu riscurile și măsurile de siguranță, ajutându-i pe cetățeni să devină mai conștienți și mai pregătiți în fața situațiilor de criză.
Vizitatorii sunt așteptați să afle detaliile muncii de pompier, să asimileze informații vitale despre prevenirea situațiilor de urgență și să învețe care este modul de comportare adecvat în cazul producerii unui risc.