6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Până şi în centrul comunei, zona străbătută de Râul Bughea are un aspect neîngrijit. Pământ, buruieni şi maluri „mâncate” de viituri

Senzaţia pe care o ai străbătând Bughea de Jos, chiar şi din maşină, nu neapărat pe jos – ca pieton, eşti complet în nesiguranţă, neexistând trotuare în localitate -, este aceea de neîngrijire a domeniului public. Ce-i drept, ca în aproape toate administraţiile publice rurale, Primăria nu are un „batalion” de muncitori, care să gestioneze corespunzător teritoriul comunei. Dar nici n-a cerut ajutorul, după cum i-a reproşat primarului viceprimarul care îi va lua locul la toamnă, instituţiilor care s-ar fi putut implica. De pildă, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, în a cărei responsabilitate intră cele două râuri care curg prin Bughea de Jos: Bughea şi Bratia. Ambele creează neajunsuri atât locuitorilor, cât şi autorităţilor care ar fi trebuit să nu-i slăbească din solicitări pe administratorii de drept. Lucru care nu s-a întâmplat, după cum a povestit Bogdan Oancea, obligat, prin misiunea încredinţată de consătenii săi pe 9 iunie 2024, să remedieze toate carenţele sesizate de el însuşi în spaţiul public.

  • Râul Bratia ne creează neplăceri foarte mari în zona Măcelaru, pentru că albia lui este total neîngrijită”

Prin tipul reliefului, Bughea de Jos este străbătută de Râul Bughea şi trei sau patru pâraie, care nu sunt canalizate corespunzător. Zonele pe care le străbat sunt pline de pământ şi buruieni, aspect care deranjează vizual şi nu numai. În privinţa Râului Bughea, spunea viceprimarul Bogdan Oancea, trebuie făcute solicitări către Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, pentru a susţine demersul autorităţilor de a-i pune la punct traseul pe teritoriul localităţii. Pentru că în responsabilitatea lor se află, afirmaţie valabilă şi pentru Râul Bratia, care traversează partea de Nord a comunei.

Adică zona în care s-a închegat cătunul Valea Măcelarului. „Acolo avem o problemă gravă: cetăţenii din Valea Măcelarului şi-au construit casele în zona foarte apropiată acestui râu. În cazul unei viituri puternice, riscăm ca apa să intre în locuinţe şi să producă atât pagube materiale, cât şi umane. Însă, cu ajutorul Administraţiei Apelor Române, se poate interveni.”, relata viceprimarul Bogdan Oancea care, probabil, după preluarea mandatului de primar, va face aceste demersuri care au lipsit.

Cei din zona Valea Măcelarului creează şi alte necazuri, în afara „trântirii” locuinţelor prea aproape de firul apei. „Au mulţi cai şi duc resturile menajere în albiile râurilor. Noi trebuie să intervenim în permanenţă să facem curat.”, a adăugat acesta.

Şi nu doar „periferia” comunei stă rău la acest capitol, ci şi centrul.

  • Râul Bughea, în zona centrală, de la podul de la şcoală şi până la Hulubeşti, acum doi ani, când apa a venit mare, a „mâncat” mult din malurile de susţinere”

„Pe ambele râuri – Bratia şi Bughea – avem probleme de aluviuni şi colmatare de maluri, în special Râul Bughea, în zona centrală, de la podul de la şcoală şi până la Hulubeşti, acum doi ani, când apa a venit mare, a „mâncat” mult din malurile de susţinere. Trebuie neapărat intervenit şi, în colaborare cu ABA Argeş-Vedea, să consolidăm aceste maluri prin îndiguire şi realizarea de gabioane de piatră. Râul Bratia ne creează neplăceri foarte mari în zona Măcelaru, pentru că albia lui este total neîngrijită, iar în zona imediat apropiată s-au construit case, în care trăiesc familii cu copii mici şi care deţin animale. Tot prin colaborare cu Administraţia de Apă Argeş-Vedea trebuie să intervenim pe aceste râuri. Soluţiile tehnice pentru acele probleme le vor stabili specialiştii lor. Noi vom contribui cu tot ceea ce putem pentru a realiza aceste obiective.”, a mai precizat viceprimarul comunei.

Altă carenţă substanţială: prea puţine şanţuri betonate, situaţie care accentuează senzaţia de neîntreţinere a spaţiului public.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!