23.1 C
Campulung Muscel
21/07/2024

În ciuda caniculei teribile, fântâna din Piaţa Primăriei rămâne pe mai departe inutilă

Calitatea execrabilă a unora dintre lucrările prestate de firmele familiei Răuţoiu are dovada în Piaţa Primăriei, unde investiţia dezamăgitoare şi ca aspect, şi ca trăinicie are nevoie – cum s-o spunem delicat? – să fie luată de la capăt. Peste tot este nevoie de intervenţii suplimentare: reparaţii, înlocuiri, întăriri, refaceri, stricându-se mai tot în doar trei ani de la recepţia produsă în primăvara anului 2021. Nu zicem, a fost şi mâna (şi/sau piciorul) unor derbedei, dar majoritatea stricăciunilor au la bază maniera superficială de lucru: materiale necalitative şi manoperă neprofesionistă.

Bucuria copiilor, pe timp de caniculă, în puţinul timp în care a funcţionat, verile anilor 2020, 2021 şi 2022, era fântâna arteziană din Piaţa Primăriei. Faptul că patronul a ales o variantă ieftină în locul uneia mai costisitoare, cauză cumulată cu suprafaţa în pantă pe care nu s-a deranjat s-o corecteze, a generat o dezamăgire totală. Deşi trebuia să fie „piesa de rezistenţă” a unei investiţii modeste la capitolul estetică, fântâna arteziană n-a fost altceva decât un fâs.

De curând, Piaţa Primăriei s-a umplut de bănci noi, care atrag ocupanţi, după cum am remarcat. Era de dorit ca arteziana să funcţioneze pentru a răcori puţin atmosfera încinsă de temperatura unui Cuptor instalat în locul lui Cireşar. Nu funcţionează şi nu va funcţiona, atâta timp cât Primăria este la mâna acestui constructor pentru a finaliza rapid măcar Bulevardul „Pardon”, dacă de parcuri şi „Piaţa Neacşu” nu poate fi vorba să fie încheiate în acest an.   

  • Fântâna arteziană, o lucrare care trebuie luată de la capăt, cu spargerea Pieţei Primăriei 

În documentaţia trecută prin Consiliul Local scria că, „în momentul funcţionării, jetul de apă dezvoltat să dea o imagine tip semicerc”. În realitate, de când a fost pusă în funcţiune, au ieşit la iveală problemele. Poziţionarea ei în pantă n-a permis niciodată o înălţime impresionantă a jerbelor, întrucât inundau nu doar Piaţa Primăriei, ci şi carosabilul străzii Negru Vodă. Rămâne în istoria locală imaginea unei pieţe acoperite de rugină, ieşită cu generozitate la suprafaţă, când fântâna a fost pusă la treabă. Aşa că, în loc de imaginea tip semicerc a jetului de apă, câmpulungenii au fost nevoiţi să se mulţumească cu o ţâşnitoare bună să-ţi clăteşti de praf şlapii.

Aşa a funcţionat până când… n-a mai funcţionat deloc. Disfuncţionalităţile, care au fost tot timpul, au dispărut în vara anului 2023, când constructorul a ajuns, probabil, la concluzia că nu are ce să-i mai facă. A încercat să-i dea drumul abia la jumătatea verii anului trecut, de Sfântul Ilie, zi în care a mers foarte puţin, cât să-i amăgească pe oameni că s-a rezolvat. A doua zi, era oprită, aşa cum a rămas toată vara. Nişte speranţe firave au apărut în momentul în care cetăţenii i-au văzut la treabă pe muncitorii lui Răuţoiu, care au scos capacele şi ce-au făcut mai departe ei ştiu. Căci moşmondeala a fost în van.

Soluţia este, după cum punctam la început, o lucrare luată de la capăt. Adică Piaţa Primăriei spartă din nou, conductele înlocuite şi făcut în aşa fel încât jerbele de apă să fie spectaculoase. De ce n-a făcut această intervenţie până acum? De ce n-o face acum, când vara anului 2024 a debutat în forţă? N-o face şi n-o va face, pentru că ştie că beneficiarul nu va lua măsuri împotriva lui, atâta timp cât îl are ca partener de contract la încă două investiţii de anvergură. Financiară, mai ales, dar se pare că nici banii câştigaţi nu-l stimulează pe afacerist ca să livreze lucrări de calitate. Deşi, stabilindu-se la Câmpulung, Răuţoiu ar fi trebuit să fie stimulat, în primul rând, de orgoliul de „ctitor” al centrului modern al oraşului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!