Sâmbătă, 26 iulie 2025, pe Stadionul Panthessaliko din Volos, Grecia, s-a desfăşurat ediţia din acest an a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori. Printre sportivii care au reprezentat România s-a aflat şi musceleanca Andreea Elena Taloş, componentă a Lotului Naţional de Atletism, care a concurat la proba de triplusalt.
Aceasta a obţinut medalia de argint, cu o săritură de 14,10 metri, confirmând încă o dată forma sportivă bună din acest sezon. Rezultatul vine la mai puţin de o lună după ce sportiva a adus României prima victorie la Campionatele Europene pe Echipe – Divizia a II-a, desfăşurate la Maribor, Slovenia.
La finalul competiţiei, Agenţia Naţională pentru Sport a transmis, pe pagina de Facebook, un mesaj de felicitare pentru atletă, dar şi pentru antrenorul său, Virgil Costache, cel care coordonează pregătirea Andreei Taloş la nivel de performanţă.
Campionatele Balcanice sunt o competiţie de tradiţie în calendarul atletic, reunind sportivi de top din ţările balcanice, iar rezultatul obţinut la Volos consolidează poziţia Andreei Taloş între cele mai valoroase sportive ale triplusaltului din Europa.