Astăzi, 12 iunie 2024, în jurul prânzului, muncitorii angajaţi de constructorul care deţine cele mai multe şantiere din Câmpulung au fost prezenţi pe teren, lucrând la cele două parcuri din cartierul Grui, respectiv „Prichindelul” şi cel aflat în zona unde se făcea „Focul lui Sumedru”. Anul trecut, pe acelaşi teren, s-a montat un loc de joacă în cadrul investiţiei GAL, care vizează cele trei zone urbane marginalizate: Grui, Pescăreasa şi Cazărmilor. Reamintim că investiţia GAL pentru amenajarea acestui loc este separată de investiţia pentru parcul care se va construi în aceeaşi zonă.
Parcul Grui este inclus în proiectul care cuprinde următoarele: Parcul „Prichindelul”, parcul central al cartierului, cel de peste drum, unde se făcea „Focul lui Sumedru”, locul de joacă de pe strada General Dragalina şi parcul de pe strada Alexandru cel Bun, ultimele două fiind finalizate. Pe şantierul Parcului Grui, activitatea era intensă. O echipă de muncitori se ocupa de aşezarea bordurilor în zona de intrare în parc, iar în paralel, o altă echipă lucra pe terenul de alături, pregătind suprafaţa pentru nivelare.
În ceea ce priveşte Parcul „Prichindelul”, în această săptămână au fost instalate echipamentele de fitness în zona special amenajată. De asemenea, doi dintre muncitorii lui Răuţoiu au instalat o parte din pergole şi o cişmea în dreptul zonei de fitness.
Amintim că pe 15 iulie 2022, contractul pentru cele cinci parcuri a fost adjudecat de Asocierea formată din Group Concif SRL, din Bădeni-Stoeneşti, Conteh Barengott SRL, din Târgovişte, Comsid Tehnosteel SRL, din Simeria-Hunedoara, Tera Design Studio SRL, din Chiajna-Ilfov, Loftrek SRL, din Baia Mare, Oltenia Gardel SRL, din Craiova, Real Construct Development SRL, din Bucureşti, în calitate de asociaţi, Bubu Cons SRL, din Târgovişte, subcontractant. Concurenţa firmelor familiei Răuţoiu a fost o asociere de şapte SRL-uri condusă de Florimar Construct Total SRL, din Piteşti, iar contractul a fost câştigat cu 14.248.083 lei, la o diferenţă de 3.787.465,55 lei faţă de valoarea cu care a fost scos la licitaţie.
Rămâne de văzut dacă muncitorii vor continua lucrările pe şantierele din Câmpulung sau dacă vor fi mutaţi la alte proiecte gestionate de familia Răuţoiu. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca lucrările să fie temporar suspendate, iar şantierele din Câmpulung să intre în repaus, ceea ce a generat întârzieri.
R.A.Ș.