9.2 C
Campulung Muscel
19/05/2024

Mărcuş şi Valea Româneştilor, două rute noi care vor fi asigurate de noul serviciu de transport public. Între Grui şi Vişoi vor fi trasee directe

Şi în domeniul transportului public este prima dată în istoria administraţiei câmpulungene când Primăria accesează fonduri şi investeşte în transportul public. În intervalul 2021-2024  au fost atrase 32 milioane de lei pentru mijloace de transport nepoluante, staţii de aşteptare inteligente şi staţii de încărcare. Staţiile de aşteptare trebuie să apară pe teritoriul municipiului până la sfârşitul anului 2024, conform contractului de finanţare cu fonduri PNRR, iar cele patru autobuze şi opt microbuze electrice trebuie cumpărate până în decembrie 2025. Odată ce serviciul public de transport al Câmpulungului va deveni funcţional, el va fi completat cu rute noi, la cererea oamenilor, către Mărcuş şi Valea Româneştilor, plus trasee directe între Grui şi Vişoi.

  • Transportul ecologic de la Câmpulung are finanţarea europeană asigurată

În 2022, Primăria Câmpulung a depus trei proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României pentru înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziţia de vehicule nepoluante, şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Ulterior, administraţiile publice de la Câmpulung şi Valea Mare Pravăţ au constituit Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Trans Muscel”. Intenţiile Primăriei erau de a-i aduna în această Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară pe toţi primarii care conduc localităţi care au graniţă cu municipiul, pentru ca autobuzele şi microbuzele electrice cumpărate de municipalitate să circule şi în jurul Câmpulungului. Vor circula numai pe teritoriul comunei Valea Mare Pravăţ, singura care a dorit să intre în asociere cu municipiul, pentru transportul public de călători.

Vă amintim că, prin Hotărârea Consiliului Local nr.152 din 30 iunie 2022, s-a aprobat asocierea Municipiului Câmpulung, în calitate de membru fondator, cu U.A.T. Comuna Valea Mare Pravăţ în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Trans Muscel”.

Pe 19 decembrie 2022, primăriţa Elena Lasconi a semnat, la Bucureşti, contractul susţinut financiar prin PNRR pentru 4 autobuze electrice, 8 microbuze electrice, 19 staţii de aşteptare SMART şi 10 staţii de încărcare electrice, investiţie în valoare de 24.861.407,17 lei (completată cu 3 staţii de aşteptare SMART şi 2 staţii de încărcare electrice pe teritoriul comunei Valea Mare Pravăţ, partenerul Câmpulungului în proiectul transportului ecologic).

Reluăm cele trei proiecte ale municipalităţii prin care va fi modernizat transportul public de călători:

  • Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziţionarea de autobuze şi microbuze electrice şi staţii de încărcare: 24.861.407,17 lei;
  • Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziţionarea de staţii de aşteptare SMART: 3.349.423,73 lei;
  • Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziţionarea de echipamente ITS (e-ticketing): 2.923.617,13 lei.

În total, 31.134.448 lei.

„Până la sfârşitul acestui an, vom avea toate staţiile de aşteptare inteligente pe teren, iar, până la sfârşitul anului viitor, serviciul ar trebui să fie funcţional. Asta înseamnă că, până la sfârşitul anului viitor, trebuie să fie achiziţionate autobuzele şi microbuzele electrice. Creăm şi două rute noi pentru zona Mărcuş şi Valea Româneştilor. Ni s-a cerut acest lucru. Avem cerere de mai mult. Foarte mulţi oameni au venit în audienţă şi au cerut mai multe trasee între Grui şi Vişoi. Vom face şi asta. Am ţinut cont de cerinţele oamenilor.”, a precizat primăriţa Elena Lasconi.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!