La Primăria Câmpulung sunt depuse peste 700 de dosare din partea câmpulungenilor care doresc o locuinţă. Majoritatea sunt familii cu mulţi copii sau care au dizabilităţi, foşti copii instituţionalizaţi, plus alte cazuri grave.
Cu toată penuria, sunt destui cei care au avut norocul să primească un acoperiş deasupra capului de la administraţia locală, dar nu-şi onorează clauzele contractuale, adică nu-şi achită chiria, care, de cele mai multe ori, este o sumă modică. Au fost cazuri, destul de puţine, când Primăria a obţinut, prin intermediul instanţei, hotărârea să-şi evacueze chiriaşii, care au fost obligaţi să-şi achite restanţele. De fapt, au fost doar două evacuări, celelalte acţiuni fiind retrase după ce locatarii locuinţelor Primăriei şi-au achitat chiriile. În acumularea debitelor e şi responsabilitatea celor din Primărie, care trebuie să le urmărească şi să întreprindă acţiuni de recuperare de la chiriaş din timp. Spunem asta având în vedere că cei doi locatari evacuaţi nu-şi mai plătiseră chiriile cu anii, unul de aproape patru ani, iar celălalt, de aproape opt.
Evacuat după ce nu şi-a achitat chiria de 45 de lei, timp de 88 de luni
Până la această dată, Primăria Câmpulung a iniţiat, în 2021, cele mai multe acţiuni în instanţă, de recuperarea chiriilor restante şi a penalităţilor aferente, rezilierea contractelor şi evacuarea chiriaşilor rău platnici, din ultimii trei ani, nouă la număr. În 2020, n-au fost decât două, iar în 2019, alte şapte.
Cele mai multe s-au încheiat cu renunţarea la judecată din partea Primăriei, după ce câmpulungenii şi-au adus la zi plata chiriei. Evacuările de care v-am pomenit au survenit după ce doi câmpulungeni au fost somaţi prin intermediul Judecătoriei Câmpulung să-şi plătească chiriile restante şi n-au făcut-o.
Pe 13 noiembrie 2019, Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat în dosarul care l-a avut ca pârât pe Ionuţ Daniel Oprea, obligându-l pe acesta să plătească Primăriei Câmpulung suma de 7.514 lei, reprezentând contravaloarea chiriei restante aferentă perioadei noiembrie 2011-martie 2019, şi penalităţile de întârziere corespunzătoare. Pe 1 august 2011, Ionuţ Daniel Oprea a semnat contractul de închiriere cu Primăria Câmpulung, în temeiul căruia i-a fost repartizată o locuinţă din fondul locativ al municipiului. Acesta a primit o cameră, de 14,01 metri pătraţi, dependinţe, în suprafaţă de 11,94 metri pătraţi, respectiv 55 de metri pătraţi de teren. Conform contractului, chiria stabilită a fost de 45 de lei pe lună, pe care acesta n-a achitat-o în perioada amintită mai sus, iar încălcarea termenului scadent a atras penalităţi de întârziere de 0,5% şi 0,1%. Suma totală datorată Primăriei Câmpulung, de 7.514 lei, a fost compusă din 4.024 lei (chiria neplătită din noiembrie 2011 şi până în martie 2019) şi 3.490 lei (penalităţile).
De asemenea, în contractul de închiriere se specifică şi că rezilierea lui se poate face înainte de termen la cererea proprietarului, adică Primăria Câmpulung, dacă chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive, dar în cazul acestui individ s-au strâns vreo 88 de luni! Angajaţii Primăriei, care au întocmit dosarul, au susţinut în cererea de evacuare că rău platnicul a fost notificat de vreo patru ori, pe 13 decembrie 2013, 13 octombrie 2014, 22 septembrie 2017 şi pe 26 aprilie 2018, cu privire la obligaţia plăţilor restante, somaţiile fiind primite personal, sub semnătură, dar nu s-a produs nicio schimbare. Nici când a fost notificat de acţiunea în instanţă, Ionuţ Daniel Oprea n-a formulat întâmpinare şi nu a solicitat administrarea de probe.
Tot în hotărârea din 13 noiembrie 2019, Judecătoria Câmpulung a admis şi evacuarea restanţierului, în limitele legii, adică nicio evacuare din imobile cu destinaţia de locuinţă nu poate fi făcută între 1 decembrie şi 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că el şi familia sa au o locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată.
N-a plătit chiria aproape patru ani
Celălalt dosar de evacuare i-a avut ca pârâţi pe Anda Lisandru şi pe soţul acesteia, Cristinel Lisandru, care a fost de drept titularul contractului de închiriere parafat cu Primăria Câmpulung pe 1 iunie 1999 şi care, din nefericire, a decedat pe durata procesului.
Primăria a ajuns la judecată cu cei doi, din cauză că nu şi-au respectat clauzele contractuale, adică n-au plătit cei 48 de lei pe lună, cât era chiria, din octombrie 2015 şi până în martie 2019, 41 de luni. Totalul chiriei restante, la care s-au pus penalităţi contractuale de întârziere, de 0,5% şi 0,1%, au ajuns la suma de 3.386 lei.
Procesul demarat în 2019 s-a finalizat pe 24 septembrie 2020, când instanţa a obligat-o pe Anda Lisandru, moştenitoarea lui Cristinel Lisandru, să achite Primăriei Câmpulung suma de 3.386 lei, contravaloarea chiriei restantă şi penalităţile de întârziere aferente pentru perioada octombrie 2015-martie 2019 (până la eliberarea efectivă a locuinţei), rezilierea contractului şi evacuarea ei din spaţiul administraţiei locale.
În 2019, Primăria Câmpulung a renunţat la judecată, după ce chiriaşii găzduiţi în locuinţele deţinute de aceasta şi-au achitat restanţele, cu Ion Nicolae, Romică Toboşaru, Aurel Ghiţă Florea, Ionela Mocanu şi Virgil Heroiu.
În 2020, Primăria a chemat în judecată, pentru recuperarea chiriei restante, a penalităţilor de întârziere, rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pe doi câmpulungeni, pe Bogdan Petre Liescu şi pe Vasile Stoica, care, după ce şi-au adus la zi debitele, s-a renunţat la acţiuni.
Anul acesta, Elena Tache a revenit la gânduri mai bune şi şi-a plătit restanţele după ce s-a trezit cu citaţia să se prezinte la Judecătorie. Acţiunea împotriva ei s-a stins pe 24 mai 2021. Mai sunt pe rolul Judecătoriei Câmpulung, cu termene în luna iunie, încă opt procese, prin care administraţia locală încearcă să scoată de la restanţieri banii de chirie, să rezilieze contractele şi să-i evacueze pe rău platnici. Este vorba de Iuliea Căldăraru, Florica Smedoiu, Cornelia Gruianu, Virgil Heroiu, Costin Tănase, Dumitru Ilie, Mariana Girescu şi Ionela Mocanu. Isabela FILIP
Articolul precedent