Foto: Alin Mezaroba, între înaintaşii săi, Giovanni-Jean, fratele bunicului, şi Victor, bunicul său
Primul şi ultimul dintre cei patru băieţi ai lui Luigi Mezzarobba, venit în Muscel, cu 10-20 de ani înaintea anului 1900, au învăţat meseria tatălui care l-a purtat în România: sculptura în piatră. Giovanni-Jean şi-a pus măiestria în execuţia Mausoleului de la Mateiaş, alături de alţi italieni, fraţii De Nicolo. Iar Victor, mezinul, este autorul gardului Grădinii Publice „Merci”, celebra lui fotografie din anul 1929 supravieţuind timpului. În această poză preţioasă, sculptorul apare având în mâini ciocanul şi dalta şi lucrând stâlpii de la intrarea în Grădina Publică.
Profesorul de Istorie Claudiu Călcâi l-a cunoscut pe nepotul lui Victor Mezzaroba datorită pasiunii comune pentru plimbările cu bicicleta în zonele montane. Pedalând şi povestind, s-a legat o prietenie în virtutea căreia Claudiu Călcâi i-a lansat invitaţia lui Alin Mezaroba să fie musafirul Câmpulungului, cu amintiri din trecutul familiei sale. Astfel, pictorul şi graficianul Alin Mezaroba a fost invitatul Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu”, care are loc lunar, la Biblioteca Municipală „Ion Barbu”. În luna februarie, tema dezbaterii a constituit-o „Din istoria italienilor la Câmpulung. Despre familia Mezaroba”.
Pe lângă amănunte interesante despre obârşia italiană, aceştia şi-a delectat gazdele şi cu propriile lucrări înfăţişând clădiri din oraş, Uzina ARO, imagini din Câmpulung preluate într-un album.
- Numele originar a fost Mezzarobba
Foto: Giovanni-Jean Mezzaroba
„Carol I a favorizat foarte mult venirea italienilor în România, într-un grup organizat, cu meserii bine stabilite, grup din care şi străbunicii mei au făcut parte. Luigi şi Caterina sunt străbunicii pe partea paternă, care au venit la sfârşitul secolului al XIX-lea.”, a început povestirea lui Alin Mezaroba despre înaintaşii săi, care au scris istorie la Câmpulung şi în Muscel. Şi au scris-o cu dalta în piatră, lăsând moştenire clădiri, poduri, monumente, la Câmpulung vorbind despre măiestria unuia dintre descendenţii familiei Mezaroba gardul Grădinii Publice „Merci”.
„Luigi Mezzarobba (1866-1940) a venit în perioada anilor 1880-1890, o perioadă în care mulţi italieni emigrau şi se stabileau în diverse localităţi din România. Regiunea Friuli Venezia-Giulia, din nordul Italiei, este zona din care provine străbunicul meu. Specialist-artificier în carieră de piatră, Luigi a lucrat pentru Mathei Drăghiceanu la diverse edificii şi case de locuit. Materia primă, piatra, o procurau de la Cariera din Albeştii de Muscel, pe care o deţinea Drăghiceanu. În această carieră există o piatră maleabilă, ideală pentru sculptat. În apropierea carierei, italienii Mezzarobba şi-au construit o casă, în totalitate din piatră, în care locuiau.”, astfel începe povestea depănată de strănepotul Alin Mezaroba, preluată de mai multe publicaţii culturale în decursul anilor. Între acestea, revista Siamo, ediţia din ianuarie – martie 2018, din care am prezentat acest fragment biografic, în completarea informaţiilor oferite de Alin Mezaroba în cadrul evenimentului de la Biblioteca Municipală.
Foto: Monumentul Eroilor din Albeştii de Muscel, autor Giovanni-Jean Mezzaroba
Numele originar al lui Luigi, străbunicul oaspetelui Câmpulungului, în ziua de 15 februarie 2024, a fost Mezzarobba, fiind păstrat în această formă de primul dintre cei doi fii care au dus tradiţia modelării pietrei mai departe. „În perioada interbelică a avut loc o primă schimbare a grafiei numelui Mezzarobba, fiind eliminată cea de-a doua literă a numelui de familie al celor doi, Luigi şi Giovanni (n.r. tatăl şi fiul).”, redăm un fragment al unui articol publicat sub semnătura lui Dan Comarnescu. Vestita fotografie în care este înfăţişat cel care a executat gardul Grădinii Publice poartă ca menţiune explicativă pentru cei care o privesc peste decenii „Victor Mezzaroba (1929)”. După cel de-Al Doilea Război Mondial a fost eliminată şi a doua literă, unul dintre cei doi „z”, numele scriindu-se de atunci înainte cu grafia cunoscută astăzi.”, menţionează relatarea citată.
- Soţii Mezzarobba au avut la Rucăr, unde s-au stabilit, şi un atelier de producere a mobilei sculptate, care a ars în întregime
Foto: Monumentul Eroilor din Rucăr, autor Giovanni-Jean Mezzaroba
„Apoi, Luigi şi soţia sa, Caterina, s-au stabilit în Rucăr – a continuat istorisirea lui Alin Mezaroba -, unde au avut patru copii: Giovanni-Jean, Aurelian, Petre şi Victor. Doi au fost sculptori în piatră, respectiv Giovanni Jean şi Victor, bunicul meu.” La Rucăr au avut şi un atelier de fabricare a mobilei sculptate, distrus complet în timpul unui incendiu ale cărui cauze au rămas neelucidate.
Incendiul care a mistuit atelierul de mobilă n-a fost singura nenorocire prin care au trecut înaintaşii lui Alin Mezaroba. „În anul 1909, în ziarul Universul era prezentat un incident într-o carieră de piatră, în care au fost striviţi patru muncitori, printre care şi străbunicul meu. Au fost găsiţi trei decedaţi şi doar străbunicul era în viaţă.”, a relatat acesta.
„Străbunicul, Luigi, a fost specialist în carieră de piatră, lucrând în diverse zone, inclusiv în Câmpulung. S-a remarcat prin faptul că a adus meseria din Italia. După 1915-1920, s-a stabilit la Câmpulung, împreună cu familia. Casa părintească era vizavi de Autogară. Am să-i menţionez doar pe cei doi fii sculptori în piatră. Este vorba despre Giovanni-Jean, care s-a născut la Rucăr, în 1902, dar îşi întemeiază familia la Câmpulung, în apropierea Gării. Maestrul pietrar îşi deschide, în anul 1922, un atelier de sculptură în piatră, pe care l-a ţinut până în anul 1939.”, a afirmat Alin Mezaroba, prezentând o fotografie a lui Giovanni-Jean din anul 1926.
Foto: Mausoleul de la Mateiaş
Documentele vremii atestă faptul că, timp de opt ani, în atelierul lui Giovanni-Jean a lucrat şi cel mai mic dintre fraţii săi, Victor Mezzaroba, bunicul lui Alin.
- Cea mai importantă lucrare a lui Giovanni-Jean – Mausoleul de la Mateiaş, iar ale lui Victor Mezzaroba – gardul Grădinii Publice şi Biserica „Flămânda”
Referindu-se la lucrările fratelui bunicului, Giovanni-Jean, invitatul Cercului de Istorie a enumerat realizările acestuia: Mausoleul de la Mateiaş, realizat între anii 1928-1935, după planurile arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet, în parteneriat cu alţi antreprenori vestiţi ai Câmpulungului, fraţii De Nicolo; Monumentul Eroilor de la Albeştii de Muscel, edificat în memoria eroilor militari din Primul Război Mondial, pieriţi în luptele de pe Valea Dragoslavelor, realizat între anii 1922-1924; Monumentul Eroilor de la Rucăr, realizat în aceeaşi perioadă; La Mănăstirea Cetăţuia „Negru Vodă” se află o placă inscripţionată, datând din anul 1923. În acest loc a realizat Giovanni Mezzaroba o cruce amplasată pe drumul către schitul rupestru; cruci şi obiecte bisericeşti realizate în anii ’30 şi alte monumente în zona Muscelului, în special Monumente ale Eroilor.
Foto: Victor Mezzaroba
„Victor Mezzaroba – continuă povestea familiei – s-a născut în anul 1908, la Rucăr. S-a stabilit în Câmpulung, împreună cu familia. Casa lor este situată lângă autogară şi este locuibilă şi astăzi. Sculptor de meserie, Victor a lucrat la unele edificii importante din oraş. Cea mai cunoscută lucrare a sa este celebrul gard din piatră de la Grădina Publică „Merçi”, de pe Bulevardul „Pardon”, sculptat cu măiestrie în anul 1929, când a fost înlocuit cel vechi de lemn. Biserica „Flămânda” este ridicată de o echipă de italieni împreună cu bunicul meu, Victor Mezzaroba. Construcția acesteia datează din anii 1938–1940. În interior, se află o placă inscripţionată cu numele său. În curtea interioară a Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel se mai găseşte o lucrare realizată tot de el, pe 11 iunie 1948. Pe lângă alte lucrări particulare, Victor a mai sculptat cruci, îngeri ş.a.” Pe soclul bustului soldatului din faţa Şcolii Generale din Stâlpeni sunt încrustate două nume: Victor Mezzaroba şi Parsic.
Fraţii Mezzaroba sunt autorii unor monumente dedicate eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă şi în cele două Războaie Mondiale (1877, 1916-1918, 1941-1945) la Berevoeşti, Boteni, Mihăeşti, Pietroşani, Schitu Goleşti, Ţiţeşti, Vultureşti.
- Profesorul Ion Oană: „În Cimitirul Catolic este o întreagă istorie a comunităţii italiene”
Foto: Biserica “Flămânda”
În completarea realizărilor fraţilor Mezzaroba, punctate de nepotul acestora, profesorul Ion Oană a menţionat şi edificiul din comuna Lereşti, ridicat în amintirea locotenentului Dumitru Lazea. „Despre comunitatea italiană din România se poate vorbi foarte mult şi trebuie să se vorbească mult, cu atât mai mult cu cât este târziu să începem să vorbim despre ea. Mărturia acestei existenţe stă în Cimitirul Catolic şi acolo este o întreagă istorie a comunităţii italiene. Poate, adevărata istorie este acolo, corelată şi cu contribuţia acestora la arhitectura atâtor case din Câmpulung, care poartă amprenta meşterilor italieni.”, spunea profesorul Oană.
Foto: Descendentul familiei Mezzaroba, Alin Mezaroba
La Lereşti – a adăugat acesta -, există un monument semnat de Jean Mezzaroba, realizat în octombrie-decembrie 1940. „Este monumentul locotenentului Dumitru Lazea, primul ofiţer român mort în contextul celei de-a doua conflagraţie mondiale pe graniţa de Vest.”, preciza Ion Oană, completat de Adrian Săvoiu: „Colegul de clasă al tatei, promoţie 1930, la „Dinicu Golescu”, director fiind Ion Antonescu.”
„Monumentul este ridicat de: „Jean Mezzaroba şi echipa sa”. Probabil, pe vremea aceea, era undeva în faţă, acum este prins, jenant, la mijloc. Autorităţile locale, domnul primar, doamna viceprimar, sunt oameni care ţin foarte mult la istorie şi la ce a însemnat aceasta pentru Lereşti. Acum două săptămâni, într-o şedinţă, a început ideea, apoi demersurile, ca să scoatem în faţă acest monument. Nu numai pentru jenantul loc, dar nu poţi să pui o coroană, să îi dai solemnitate când depui o coroană. Şi în acest moment, monumentul este străjuit de drapelul tricolor.”, a încheiat profesorul Ion Oană.
Magda BĂNCESCU