13.7 C
Campulung Muscel
06/10/2024

Culmea penibilului la PNL! „Realizarea” lor n-a fost decât o reparaţie programată a CFR-ului în intervalul 11 decembrie 2022 – 9 decembrie 2023

Campania electorală scoate penibilul din politicieni, care au ajuns să-şi „adjudece” o firească şi programată reparaţie a unui tren. „Săgeata” feroviară, de care s-a aninat „săgeata” liberală, n-a revenit la Câmpulung nici  măcar cu o zi mai devreme faţă de data fixată de Ministerul Transporturilor, ca să zici că au avut şi liberalii un merit. Adică meritul de a-l fi adus la Câmpulung mai devreme cu o zi. Nu. Trenul reparat cât s-a putut, căci am sesizat în interiorul lui tradiţionalul afiş inscripţionat cu „DEFECT”, a venit fix în ziua în care a intenţionat să-l repună în circulaţie CFR, fără nicio legătură cu demersul politicului sau al administraţiilor localităţilor afectate de retragerea „Săgeţii”. Primăriile de pe ruta deservită de „Săgeata Albastră” au vociferat în momentul înlocuirii automotoarelor Siemens Desiro cu automotoare Malaxa 900 din perioada interbelică, fabricate în anii ’30, pe durata reparaţiilor. Însă au vociferat degeaba, căci durata de timp în care urmau să fie puse la punct trenurile retrase a fost stabilită de la bun început: 11 decembrie 2022 – 9 decembrie 2023.

  • Ministerul a transmis Primăriei, încă din ianuarie 2023, că mentenanţa şi reviziile durează până la 9 decembrie 2023

Dinainte de retragerea „Săgeţii Albastre”, moment produs pe 11 decembrie 2022, Primăria Câmpulung trimitea către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii o adresă, „în numele locuitorilor municipiului Câmpulung, precum şi al celor din localităţile limitrofe care folosesc constant transportul feroviar pe rutele Bucureşti Nord – Goleşti – Câmpulung (Parcul „Kretzulescu”) şi Piteşti – Goleşti – Câmpulung (Parcul „Kretzulescu”)”.

Solicitarea Primăriei Câmpulung către minister, trimisă pe 25 noiembrie 2022, era următoarea: „Odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor pentru anul 2022-2023, călătoriile pe aceste rute să fie realizate în continuare de automotoare Desiro, şi nu de automotoare seria 900, aşa cum se intenţionează în momentul de faţă.”

De solicitarea Câmpulungului n-a mai putut ministerul, care şi-a văzut de planurile sale. Pe 10 ianuarie 2023, peste termenul prevăzut de lege, de 30 de zile, pentru un răspuns, Primăria a primit din partea Ministerului Transporturilor, prin direcţia de specialitate, următorul punct de vedere: „Conform Planului de compuneri şi diagrame al garniturilor de călători, aferent noului plan de mers de tren valabil pentru perioada 11.12.2022 – 09.12.2023, formarea trenurilor de călători pe relaţia de circulaţie Goleşti – Câmpulung – Parcul „Kretzulescu” va fi din tipul de material rulant AM Seria 900 sau automotor Desiro Siemens. Având în vedere necesitatea retragerii din circulaţie a automotoarelor aflate în exploatare pentru asigurarea mentenanţei şi efectuarea reviziilor periodice aferente (…), la momentul actual, asigurarea trenurilor formate din AM Desiro Siemens pentru ruta menţionată se realizează cu dificultate.”

  • Liderul de sindicat CFR despre show-ul liberal: „Nu puteau aceşti domni să dea peste cap, să întrerupă sau să grăbească aceste reparaţii. Îşi asumă un merit cel puţin hilar”

Confirmă că politicul n-are nicio treabă cu finalizarea procesului de reparaţie, programat să dureze un an, şi liderul de sindicat CFR Infrastructură SA Piteşti, Dumitru Constantin Mugurel. Iată ce a declarat acesta pentru publicaţia online Ştiri din Muntenia: Politicienii fac ceea ce ştiu mai bine. Se laudă cu ceea ce fac alţii. E cel puţin nefericită afirmaţia acestui domn Măgeanu, nici nu ştiu cine este, cum că domnia sa a adus „Săgeata Albastră” la Câmpulung, ajutat de Gorghiu şi de un secretar de stat. Garniturile Desiro sau „Săgeata Albastră”, cum le cunoaşte publicul călător, au fost retrase din circulaţie din întreaga ţară acum un an, pentru că necesitau reparaţii capitale. A existat un calendar al acestor reparaţii şi nişte termene de predare pe care CFR şi le-a asumat. Nu puteau aceşti domni să dea peste cap, să întrerupă sau să grăbească aceste reparaţii. Îşi asumă un merit cel puţin hilar. Dacă ne reîntoarcem în urmă cu un an, subsemnatul, ca lider de sindicat CFR Infrastructură Piteşti, şi Sindicatul nostru, am luat legătura cu primarii din toate UAT-urile care au staţii CFR pe distanţa Goleşti – Câmpulung, pentru a face împreună demersuri către Ministerul Transporturilor, ca la momentul repunerii în circulaţie a Săgeţilor, segmentul acesta de linie să nu fie uitat. Aşadar, vorbim de sesizări începute de acum un an şi nu poze şi filmuleţe făcute pe ultima sută de metri, aşa cum au făcut politicienii de la PNL.”

Este declaraţia liderului de sindicat care contrazice meritele închipuite ale liberalilor veniţi cu alai în Gara Câmpulung, ca să „debarce” trenul ieşit din revizia CFR-ului. Aşadar, circ de doi lei marca PNL, în frunte cu ditamai ministrul de Justiţie, coordonatoarea unei campanii electorale la Câmpulung cu serioase accente de ridicol.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!