După experienţele din 2021 şi 2022, Dorin Mirea a repetat succesul organizării unui eveniment plasat mult peste nivelul Câmpulungului, care a întrecut, încă de la ediţia pilot din 2021, tot ceea ce s-a organizat vreodată în oraş în domeniul cultural. Festivalul „Muzica în filmul românesc”, care a „împrumutat” numele societăţii care îl găzduieşte şi finanţează, Ceramus, este impresionant, în primul rând, prin numărul personalităţilor din domeniul cinematografiei prezente în acelaşi timp, în acelaşi loc: actori, regizori, scenarişti, compozitori de muzică de film, ingineri de sunet. Alte calităţi care îl plasează în topul agendei de evenimente câmpulungene sunt varietatea unui program conceput ireproşabil, cu o durată zilnică de peste zece ore, numărul oamenilor implicaţi în realizarea unei manifestări de-o anvergură uluitoare şi resursele financiare exclusiv private. Festivalul de Film Ceramus nu consumă niciun leu de la bugetul local, fiind o iniţiativă în totalitate privată, susţinută din banii unui om care foloseşte actul cultural ca motor al mişcării Câmpulungului în direcţia normală. Adăugăm enumerării de plusuri ale acţiunii spaţiul de vis în care este plasat festivalul, în oraş şi în împrejurimi neexistând un loc care să rivalizeze cu frumuseţea celui amenajat de Dorin Mirea în Grui. Încă un atu al organizatorilor, care oferă musafirilor un cadru natural superb de relaxare. Ediţia din acest an a fost precedată de piesa de teatru “Divorţul Anului”, cu actorii Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea şi Aurelian Temişan.
Înainte de a face o trecere în revistă a maeştrilor artei cinematografice invitaţi la ediţia 2023, se cuvine să-i aducem în prim plan pe cei cărora le revine meritul pentru reuşita unui eveniment complet, de un rafinament care îl plasează în rândul evenimentelor de gen naţionale: Dorin Mirea şi Carmen Bârloiu, două gazde impecabile, aflate permanent lângă distinşii lor invitaţi, unii reveniţi pentru a treia oară la Câmpulung, semn că s-au simţit bine în 2021 şi în 2022. Împreună cu regizorul Şerban Marinescu, directorul Dacin Sara, şi actriţa Rodica Horobeţ, au proiectat un calendar bogat al acţiunilor, a cărui notă dominantă a fost armonia între filmele alese, concertele şi prezentările de carte. Aceştia i-au avut ca „ajutoare” pe tinerii de la Clubul LEO Leolution Câmpulung, al căror rol a fost de a întâmpina oaspeţii şi a se asigura că se simt bine. Artiştii fotografi Adina Ţuţară şi Dan Colisnic au completat echipa organizatorilor locali, care au clădit un festival din pasiune pentru film şi muzică, din dedicare totală lucrului de calitate, dar şi dintr-un curaj extraordinar de a testa disponibilitatea comunităţii de a creşte prin cultură.
Ceramus Film se află la a treia colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei & Dacin Sara şi Cinemaraton, care va difuza dialogurile moderate de istoricul de film Manuela Cernat şi actriţa Ileana Popovici cu actorii şi regizorii ale căror producţii au rulat în cadrul festivalului. Echipa postului Cinemaraton a fost condusă de directorul Adrian Bucă.
- Valentin Teodosiu: „Eu zic că este al treilea an de când s-a lansat Festivalul Ceramus. Iar domnul Dorin Mirea este un om excepţional. Un mare iubitor de cultură!
Evenimentul de la Câmpulung se află la a doua ediţie sub titulatura „Muzica în filmul românesc”, după cea din 2022, dar, cum corect a punctat sărbătoritul festivalului, actorul Valentin Teodosiu, nu trebuie uitată nici ediţia din 2021, care a însemnat intrarea în forţă în peisajul cultural a unei manifestări îndrăzneţe pentru gustul publicului local, obişnuit cu stridenţa Zilelor Câmpulungului. „Este al treilea an, deşi s-a anunţat al doilea. Eu zic că este al treilea an de când s-a lansat Festivalul Ceramus, cu filmul şi muzica. Iar domnul Dorin Mirea este un om excepţional. Un mare iubitor de cultură! Mulţumim din suflet! Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să ne vedem la anul şi mai sănătoşi!”, şi-a exprimat recunoştinţa maestrul Valentin Teodosiu pentru amfitrionul unor somităţi ale culturii româneşti, dar şi speranţa că va exista o continuare la anul.
Valentin Teodosiu a fost prezent la toate cele trei ediţii, la fel ca regizorul Constantin Vaeni şi actorii Dorel Vişan şi Ileana Popovici, devenită, şi anul trecut, şi în acest an, moderator al unora dintre sesiunile de discuţii pe tema principală a festivalului, muzica de film.
Invitaţii din lumea cinematografiei româneşti ai ediţiei 2023 au fost actorii Dorel Vişan, Florin Piersic, Ileana Popovici, Valentin Teodosiu şi Augustin Viziru, regizorii Nae Caranfil, Laurenţiu Damian, Constantin Vaeni, Iura Luncaşu, Cornel Mihalache şi Şerban Marinescu, ultimul cu rol de organizator. Colegilor cu cariere impresionante în lumea filmului o alăturăm pe tânăra Ilinca Mănescu, fiica medicului Silviu Mănescu, autoarea scurtmetrajului „Mami”.
- Omagiu Anuşavan Salamanian şi Tiberiu Olah şi aniversare Valentin Teodosiu şi Nae Caranfil
Manifestarea a avut o secţiune de discuţii purtate de istoricul de film Manuela Cernat cu actriţa Ileana Popovici, inginerul de sunet Horea Murgu, compozitorul şi dirijorul Răsvan Cernat şi regizorul Nae Caranfil, sub forma unui omagiu adus unor maeştri ai sunetului şi muzicii: inginerul Anuşavan Salamanian, Sami, cum i se spunea la Buftea, plecat dintre noi de curând, pe 24 august 2023, şi compozitorul şi muzicologul Tiberiu Olah, decedat în urmă cu 21 de ani.
Festivalul a reprezentat şi prilej de aniversare. Mai precis, două aniversări: actorul Valentin Teodosiu, care, pe 17 septembrie, împlineşte 70 de ani, şi regizorul Nae Caranfil, care, pe 7 septembrie – a treia zi a festivalului -, a împlinit 63 de ani.
Fiind un eveniment dedicat muzicii în filmul românesc, au fost invitate şi două personalităţi din lumea muzicală, pentru a răspunde întrebărilor moderatoarelor reprizelor de „Q&A”: Marius Mihalache, care semnează muzica filmului „Filantropica”, regizat de Nae Caranfil, şi Mircea Baniciu, unul dintre protagoniştii documentarului despre trupa Phoenix, „Har şi Jar”, în regia lui Cornel Mihalache, prezent, de asemenea, la Câmpulung.
- Realizatorul TV Marilena Rotaru, decorată de două ori de Regele Mihai, o prezenţă specială la festival
Invitaţia lansată de organizatori autoarei de filme documentare, realizatoarei de programe tv şi spectacole şi scriitoarei Marilena Rotaru a constituit un câştig uriaş pentru valoarea evenimentului câmpulungean. În cadrul festivalului au fost proiectate un colaj cu fragmente din interviurile realizate de Marilena Rotaru cu Regele Mihai I, de-a lungul a 23 de ani, şi din câteva evenimente importante la care omul de presă a participat, alături de Majestatea Sa, şi un film despre Regina Ana, prilejuit de una dintre aniversările acesteia. Proiecţia „Nihil sine Deo” a fost urmată de un dialog purtat de istoricul de film Manuela Cernat cu realizatoarea documentarului şi Principele Nicolae. Alegerea documentarelor a fost justificată de două evenimente ale Coroanei Române, marcate în această perioadă: împlinirea, pe 6 septembrie, a 83 de ani de la a doua urcare pe tron a Regelui Mihai şi centenarul naşterii Reginei Ana, pe 18 septembrie.
Marilena Rotaru a fost decorată de Regele Mihai, în 2008, cu „Medalia Regele Mihai pentru loialitate” şi, în 2012, cu „Crucea Casei Regale”. Realizatoarea serialului „Memoria exilului românesc”, difuzat de TVR, a apreciat, în faţa publicului, calităţile gazdei, un om de-o „asemenea spiritualitate şi dragoste pentru cultura românească.” „Aş propune să schimbăm termenul de “sponsor”, care ţine mai mult de participarea financiară, cu cel de “mecena” pentru domnul Dorin Mirea, pentru că mecena presupune mai mult decât o sponsorizare. Presupune sprijinirea, prin foarte multe mijloace, a culturii şi cred că acest lucru este vizibil prin ce a construit în anii trecuţi şi în acest an.”, a afirmat Marilena Rotaru.
Cei care au conceput programul festivalului au inclus încă două documentare minunate, difuzate în prezenţa autorilor: „Teatrul cel mare”, realizat de regizorul Constantin Vaeni, şi „Maria Tănase”, în regia lui Laurenţiu Damian. Regizorul şi scenaristul Laurenţiu Damian este profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi preşedintele Uniunii Cineaştilor din România.
- Momente editoriale semnate de Dorel Vişan, Corina Daşoveanu, Florin Piersic, Alexandru Gâdiuţă şi preotul Daniel Oprescu
Secţiunea literară a festivalului a cuprins prezentarea cărţilor avându-i ca autori pe Dorel Vişan – „Cântece pentru glas şi toacă”, Florin Piersic – „Viaţa este o poveste”, Corina Daşoveanu – „Joi 4” şi Alexandru Gâdiuţă – „Durerea”. Cel mai consistent moment editorial l-a adus în centrul atenţiei pe preotul Garnizoanei Câmpulung, Daniel Oprescu, a cărui lucrare de doctorat, „Polemica dintre Dumitru Stăniloae şi Lucian Blaga”, a beneficiat de o prezentare amplă, asigurată de preotul Ion Cojocaru, profesor şi director al Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”, preotul Radu Tascovici, lector universitar, fost decan al Facultăţii de Teologie „Sfânta Muceniţă Filofteia” din Piteşti şi profesor la Seminarul „Iustin Patriarhul”, căruia Daniel Oprescu i-a fost elev şi student, şi profesorul universitar doctor Gheorghe Anghelescu, sub a cărui conducere, la cursul de doctorat, Daniel Oprescu a realizat această cercetare.
A vorbit despre autor şi carte şi preotul Ovidiu Vlăsceanu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, moderatorul acţiunii de lansare a cărţii. Mesajele au alternat cu momente muzicale susţinute, la nai, de Ştefan Ducu şi, vocal, de Daria Maria Ninu, elevi la Şcoala Gimnazială „Carol I” din Curtea de Argeş.
Corina Daşoveanu, o prezenţă proaspătă în cadrul festivalului, a încântat publicul recitând poezii din cartea „Joi 4”, publicată în 2022, având ca fundal sonor muzica lui Janis Joplin. Autoarea a numit momentul câmpulungean nu o „lansare de carte”, ci o „epuizare de carte”. „S-a vândut destul de rapid a patra carte a mea. Se numeşte „Joi 4”, pentru că am început să scriu, fără să-mi dau seama, într-o zi de joi, într-o zi de 4… eu sunt născută într-o joi, care este a patra zi a săptămânii, la ora patru a după amiezii.”, a explicat Corina Daşoveanu titlul cărţii prezentate şi la Câmpulung.
Sandi Gâdiuţă, profesor de Geografie, este unul dintre fondatorii Festivalului Posada Rock. Aplecarea către scris a avut-o din şcoala generală, când îşi compunea textele pieselor pe care le cânta. A continuat să creeze muzică şi text şi ca membru al trupelor rock în care a activat. A publicat primul volum de poezie, „Drumul”, în urmă cu trei ani, iar pe al doilea, „Durerea”, l-a lansat, la Câmpulung, la Ceramus. La anul, va apărea a treia carte a lui Alexandru Gâdiuţă.
- Final feeric al festivalului, graţie concertului Alexandrei Uşurelu
Muzică clasică, muzică de petrecere, muzică pop, rock, folk, jazz, muzică bună, care a umplut de bucurie inimile celor prezenţi, dar şi sala elegantă a Complexului Ceramus. Două tinere frumoase, sensibile şi talentate au deschis şi încheiat acest elogiu adus muzicii în filmul românesc: Maria Luisa Van Staden, care a susţinut un recital la pian absolut încântător, şi Alexandra Uşurelu, acompaniată de band-ul său, datorită căreia finalul festivalului este unul de ţinut minte. Cel puţin până la următoarea ediţie. Fiecare seară a conţinut momente muzicale semnate de Andra Oproiu, care a interpretat şi melodii ale Mariei Tănase, Marion Saliba, la chitară şi voce, o prezenţă radioasă, care a adus muzica franţuzească pe scena de la Ceramus, trupa Getic, taraful Cătălin Iancu, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Iordache Basalic şi Mircea Baniciu.
Un moment special petrecut în seria concertelor a fost înmânarea de către directorul Festivalului „Stars of Song”, Floriana Popescu, a unor plachete aniversare, la împlinirea a zece ani de la înfiinţare. Distincţiile „Stars of Song” au ajuns la Andra Oproiu, participantă la prima ediţie, cea din 2013, Gina Pavel, Anamaria Picurici, Marion Saliba şi Dorin Mirea, care şi-ar dori ca, anul viitor, să poată fi gazdă şi festivalului muzical.
Marion Saliba, un nume necunoscut câmpulungenilor până în această săptămână, a fost în juriul Festivalului „Stars of Song”. A venit aici, pentru prima dată, în urmă cu şapte ani şi, odată cu dragostea pentru Câmpulung, s-a născut şi dragostea pentru cineva din Câmpulung. La festival a interpretat şi compoziţii proprii.
- Florin Piersic: „Doresc foarte mult să mă mai întorc şi să vă port noroc”
Ce filme s-au vizionat în cadrul festivalului, în afara celor punctate pe parcursul articolului? Lungmetrajul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncaşu, precedat de discuţia Manuelei Cernat cu regizorul Iura Luncaşu şi Augustin Viziru; scurtmetrajul de animaţie „Energica”, în regia lui Ion Popescu Gopo; documentarul „Ţara moţilor”, regizor Paul Călinescu; lungmetrajul „Paraşutiştii”, în regia lui Dinu Cocea; lungmetrajul „Drumeţ în calea lupilor”, regizat de Constantin Vaeni; lungmetrajele „O săptămână nebună” şi „Luca”, avându-l pe Horaţiu Mălăele în postura de regizor.
Am păstrat pentru finalul articolului momentul „Florin Piersic”, pe care câmpulungenii parcă nu se îndurau să-l lase să plece, deşi îndrăgitul actor era aşteptat pe scenă, la Cluj, în acea seară de 7 septembrie. După mai bine de o oră de poveşti savuroase despre scenele memorabile din filmele sale, a venit momentul autografelor, care a adus publicul pe scenă, alături de Florin Piersic. Toată lumea şi-a dorit un gând de la marele actor al românilor care, la 87 de ani, are o tinereţe a minţii formidabilă. Este o sărbătoare să-l asculţi pe Florin Piersic, iar cei care au venit să se bucure de întâlnirea cu acest colos al filmului românesc au simţit că au primit, la început de toamnă, cadoul de Crăciun.
Florin Piersic a demontat afirmaţia cu care a fost întâmpinat privitoare la prezenţa sa pentru prima dată la Câmpulung. „Care prima dată? Nici n-aveam 40 de ani… eu făceam aici „Haiducii lui Şaptecai”. Doresc foarte mult să mă mai întorc, să ne mai întâlnim cu dumneavoastră toţi şi să vă port noroc. Asta vreau. Sănătate!”, le-a urat la finalul întâlnirii de poveste Florin Piersic.
Magda BĂNCESCU