Cu prilejul sărbătoririi pictoriței Maria Răduţ, la vârsta de 80 de ani, Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit spectacolul „Dor de romanţă”, care s-a desfăşurat marţi, 12 decembrie 2023, la Hanul Bărăţiei. Un public numeros, alcătuit din prietenii pictoriţei şi iubitori ai artei, s-a adunat pentru a sărbători contribuţia Mariei Răduţ în lumea artistică.
- Publicul a fost încântat de interpretarea unor îndrăgite romanţe de către invitaţii speciali ai serii
Printre artiştii prezenţi la eveniment s-a numărat Ştefania Vasile, o tânără de doar 14 ani, laureată a 50 de premii naţionale şi internaţionale. Cu interpretări ale unor compoziţii clasice precum „Nocturna Opus” şi „Vals în Re Bemol Major, Opus, nr.1” de Frederic Chopin, Ştefania Vasile a impresionat publicul cu maturitatea şi sensibilitatea sa muzicală.
În continuare, Mariana Claudia Filipescu a adus un suflu aparte, împărtăşind povestea legată de dragostea pentru folclor şi devenirea sa ca interpretă de romanţe. În cadrul spectacolului, Mariana Filipescu a interpretat două romanţe foarte apreciate: „Când lângă mine, tu nu stai” (muzica: Constantin Bardan; versuri: Angela Georgică) şi „O fată mai găseşti” (muzica: Henry Mălineanu; versuri: George Voinescu şi Nicu Constantinescu).
Clara Marinescu, învăţătoare şi artistă, a îmbinat educaţia cu muzica. Înregistrând două CD-uri cu elevii de la clasă, unul de muzică populară în 2003 şi cel de-al doilea, în anul 2013, cu melodii de muzică uşoară, aceasta a devenit un ghid pentru elevii care erau pasionaţi de muzică. De-a lungul a peste nouă ani de coordonare a Atelierului „Floare de Stâncă”, Clara Marinescu a încurajat şi a inspirat generaţii de tineri artişti. Aceasta a interpretat romanţele „Ai revenit” (muzica: Ioan Tomescu; versuri: Stelian Filip) şi „Fă-ne Doamne iar copii” (muzica: Năstase Ionescu; versuri: Constantin şi Ticu Ştefănescu).
De la Curtea de Argeş, Ileana Machidon, absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, a studiat canto popular la Şcoala populară de Artă, clasa profesor Viorel Mustăţea. Din anul 2019 este profesor de canto şi teatru la Clubul Elevilor din Curtea de Argeş, unde a înfiinţat corul de copii „Mărturisitorii”. Printre premiile acordate Ilenei Machidon se numără: premiul I la Festivalul „Sus pe Argeş, la Izvoare”, premiul I la Festivalul „Lăutarul” Drăgăşani şi premiul special „Vulturii Carpaţilor” în cadrul celei de-a XVII-a ediţie a Festivalului de Romanţe şi Poezie „Rapsodii de Toamnă” Câmpulung. Aceasta a interpretat „N-ai să ştii niciodată” (muzica şi versuri: Viorel Băjescu Oargă) şi „Car frumos cu patru boi” (autor: necunoscut, versuri: Vasile Militaru).
Daniela Bărbuceanu, iubitoare a cântecului popular încă din copilărie, este absolventă a Şcolii Populare de Arte din Piteşti la clasa de canto a profesoarei Elisabeta Grigorescu. A participat la multe festivaluri şi concursuri de gen, unde a obţinut mereu premii semnificative. În toată această perioadă, interpreta a reuşit să colecţioneze un număr impresionant de costume populare din zona Munteniei şi a Olteniei. Repertoriul acesteia conţine balade din zona Argeşului şi Muscelului, respectiv doine, balade, sârbe şi hore munteneşti. În cadrul spectacolului de marţi seară, Daniela Bărbuceanu a interpretat piesele „Dragoste, buruiană rea” (muzica: Vasile Vasilache, versuri: Vasile Vasilache şi Ştefan Cristoduro) şi „Inimă, de dor nu ştii” (versuri: Ileana Sărăroiu).
Programul artistic a fost încheiat de interpreta Diana Saracino Vasile, deţinătoare a Trofeului „Crizantema de Aur” Târgovişte. Mariana Filipescu a relatat că, în urmă cu câţiva ani, Diana Vasile i-a oferit un CD, care a constituit material didactic pentru aceasta, ce a inclus multe piese ale maestrului Constantin Bardan. Diana Vasile a interpretat „De ce oare eu te-am cunoscut”, „Să treci prin lume fără dor”, precum şi o piesă franţuzească, adaptată în limba română de către solistă. Interpreţii au fost acompaniaţi, pe întreg programul evenimentului, de către pianistul George Ciurezu.
Pictoriţa Maria Răduţ a aniversat împlinirea a 80 de ani alături de toţi cei prezenţi la spectacol şi s-a bucurat de fiecare moment al serii. „Sunt aşa de emoţionată, cum nu vă puteţi imagina! O fi vreun fenomen, s-o întâmpla ceva? Pentru că niciodată nu s-a sărbătorit ziua mea pe aşa o distanţă în timp. În tot acest an am primit felicitări, cadouri şi priviri plăcute! Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi onorat cu prezenţa! Nu cunosc pe toată lumea, dar pe toţi vă consider oamenii cei mai apropiaţi mie, pentru că v-aţi deplasat pe o vreme ca de iarnă, la o oră mai târzie, şi mi-aţi făcut o plăcere deosebită!”, a fost mesajul transmis oaspeţilor de către Maria Răduţ.
Robert Adrian ŞTEFAN