Astăzi, 1 Decembrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, câmpulungenii au avut oportunitatea de a admira expoziţia de echipamente ale instituţiilor de ordine şi siguranţă naţională.
La Câmpulung, în Piaţa Primăriei, au fost expuse autospeciale de Poliţie, Pompieri, Ambulanţă, dar şi vehicule de armată. Un punct de atracţie atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari a fost prezenţa unui tanc din dotarea armatei, unde copiii au avut şansa să se urce şi să facă poze alături de militarii Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”.
În cadrul expoziţiei, reprezentanţii forţelor de ordine au oferit curioşilor o privire detaliată asupra echipamentelor şi tacticilor specifice. Poliţiştii au prezentat publicului echipamentul din dotarea acestora, inclusiv instrumentele de criminalistică, aparatul radar şi aparatul etilotest. Aceştia au detaliat modul în care tehnologiile respective contribuie la investigarea infracţiunilor şi mărirea siguranţei în trafic.
Totodată, aceştia au arătat vizitatorilor unelte specializate, precum ţepii utilizaţi în urmărirea vehiculelor. Polițiștii au explicat modul în care un astfel de dispozitiv este conceput pentru a fi aruncat în faţa unei maşini aflate în urmărire şi, astfel, de a opri forţat vehiculul în cauză.
Jandarmii au expus echipamentele de protecţie şi intervenţie, marcând importanţa acţiunilor lor în menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Expoziţia a inclus din dotarea pompierilor utilaje şi tehnici utilizate în intervenţiile situaţiilor de urgenţă, arătând rolul important al pregătirii lor şi măsurile de siguranţă pe care trebuie să le respecte în cazul situaţiilor critice.
S-au alăturat în colecţiei captivante pentru copii vehicule militare şi echipamente de tactică militară din dotarea Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, evidenţiind importanţa forţelor armate în menţinerea securităţii naţionale. De la diferite pistoale, puşti, mitraliere, la echipament montan, aceştia le-au oferit posibilitatea privitorilor să atingă astfel de obiecte, dar şi să înţeleagă modul de funcţionare al fiecăruia.
Robert Adrian ȘTEFAN