Investiţia de reconstrucţie a halei Pieţei Centrale nu va fi afectată de măsurile Ordonanţei de Urgenţă nr.90 din 27 octombrie 2023, care reduce cheltuielile bugetare ale finalului de an. Primăriţa Elena Lasconi a fost informată că fondurile necesare execuţiei lucrării există în bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. Nu se pune problema unei suspendări a cursului investiţiei, de vreme ce câştigătorul licitaţiei derulate de C.N.I. s-a achitat de obligaţia predării proiectului, urmând să treacă la etapa execuţiei. Recomandarea celor de la centru pentru autorităţile locale a fost să aştepte trecerea iernii.
„Din ce-am vorbit la CNI mi s-a spus că este contractul semnat şi că este sigur, dar m-ar sfătui să nu demolăm, pentru că este iarnă şi, probabil, ar fi foarte puţin de făcut acum, fiindcă o să înceapă îngheţul. Practic, să mai dăm un răgaz şi să facem, la sfârşitul lui februarie – martie, anul viitor, demolarea şi să înceapă construcţia. Nu cred că va dura foarte mult construcţia, pentru că este doar partea de fundaţie cu beton, în rest, totul este pe structură metalică, deci ar trebui să meargă destul de repede. Mă gândeam şi la oamenii care vând acolo să nu stea în frig. Mai bine îi lăsăm să stea liniştiţi şi pe producători, şi pe cetăţenii care vin să cumpere.”, le-a declarat primăriţa Elena Lasconi jurnaliştilor. Până în martie, vânzătorii din piaţă rămân pe poziţii.
Pentru comercianţii care urmează să fie mutaţi – căci, inevitabil, se va ajunge şi la mutare -, corturile sunt pregătite. „Eu ştiu că sunt suficiente, dar nu se ocupă primarul de acest lucru. Din momentul în care începe lucrarea, în maximum un an, trebuie să ni se predea piaţa la cheie. Vom vedea cum vom reuşi să organizăm totul, ca să nu fie afectaţi ceilalţi comercianţi. Câmpulungenii au această obişnuinţă, cum o am şi eu, când mă duc la piaţă. Ştiu că iau brânză de acolo, legume şi fructe de acolo şi intru să iau mezeluri ori pâine de dincolo. Am vorbit deja cu cel care a câştigat licitaţia prin CNI şi l-am rugat să ţină cont de acest lucru.”, a mai precizat Elena Lasconi. M.B.