La Lereşti a demarat, recent, unul dintre proiectele de modernizare a sistemului de iluminat public, finanţat de Administraţia Fondului de Mediu, ce vizează înlocuirea lămpilor tradiţionale cu cele cu tehnologie LED.
Primul proiect, care a fost deja aprobat, implică montarea a 373 de lămpi cu LED pe străzile şi uliţele laterale, cu implementarea unui sistem de telegestiune, contribuind la eficienţa şi sustenabilitatea sistemului de iluminat. În prezent, au fost montate aceste lămpi pe strada Lazea şi Valea Mărului. „Am făcut proiectarea, am desemnat constructorul şi s-a apucat de lucru pe străzile laterale şi uliţele laterale, mai puţin drumul judeţean şi strada Moraru, care sunt cuprinse în cel de-al doilea proiect.”, a menţionat primarul comunei Lereşti, Marian Toader.
Paralel, al doilea proiect, derulat tot prin Administrația Fondului de Mediu, care cuprinde montarea a 242 de lămpi cu LED, a fost contractat şi urmează să intre în etapa de execuţie. „Pentru al doilea proiect prin AFM, am semnat contractul de finanţare şi urmează să intrăm pe procedura de proiectare, de execuţie şi, probabil, la anul, se va implementa şi acesta, având în vedere că am semnat contractul de finanţare cu AFM. Este vorba de lămpile de pe DJ 734 şi strada Moraru, care nu au fost cuprinse în primul proiect, pentru că trebuia să ne încadrăm în suma de 1.000.000 lei.”, a explicat Marian Toader.
R.A. ȘTEFAN