-4.5 C
Campulung Muscel
08/02/2025

Costin Lazăr demis, Ionuț Mihu continuă!

Cele două formații din Câmpulung care activează în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării, ARO Muscelul și AFC Câmpulung Muscel, au început cu stângul returul actualei ediții de campionat, ambele fiind învinse cu același scor, 3-2. Elevii lui Ionuț Mihu, care evoluează în Seria a IV-a, au cedat, acasă, în fața echipei Dunărea Giurgiu, fiind conduși la un moment dat cu 3-0, chiar dacă aveau un jucător în plus, și rămân în zona minată a clasamentului, în timp ce fotbaliștii finanțați de medicul Claudiu Ciolan nu au putut trece, în deplasare, de Olimpic Zărnești, cu toate că au condus cu 2-0, dar rămân în continuare în fruntea clasamentului Seriei a V-a. Înfrângerea n-a fost însă digerată de conducerea clubului care a decis să-l schimbe pe antrenorul principal Costin Lazăr, sosit la echipă în luna iunie.

În timp ce la ARO Câmpulung nu s-a pus problema schimbării conducerii tehnice, deși o mare parte a suporterilor au cerut acest lucru, în frunte cu „facțiunea” Longo Campo, la AFC Câmpulung Muscel lucrurile au stat altfel, iar până la găsirea unui nou „principal”echipa va continua cu Vasile Slăninoiu și Ionuț Bîclea, acesta din urmă „ajutorul” lui Costin Lazăr și în precedenta experiență, de la Cetatea Turnu Măgurele. De altfel, Vasile Slăninoiu a fost antrenorul principal al formației din Câmpulung Muscel până la numirea lui Costin Lazăr.

Acum, contractul dintre fostul mijlocaș și AFC a fost încheiat de comun acord, după cum e precizat în comunicatul emis pe Facebook de formația din Liga 3. De la startul sezonului, AFC Câmpulung Muscel a înregistrat sub conducerea lui Costin Lazăr opt victorii și două eșecuri, ocupând locul 1 din 10 echipe. Are un avans de două puncte față următoarea clasată, Olimpic Cetate Râşnov, astfel că hotărârea e una surprinzătoare, probabil între părți apărând anumite neînțelegeri. Parcursul bun de până acum nu a contat când antrenorul și conducerea au decis să își strângă mâna și să o ia pe căi separate. „Mulțumim , Costin Lazăr! Conducerea Clubului FC Muscelul Câmpulung și antrenorul principal, Costin Lazăr, au reziliat pe cale amiabilă contractul. Mulțumim pentru toată munca depusă își îi urăm multă baftă în cariera de antrenor ! Echipa noastră va fi condusă de către secunzii Slăninoiu Vasi și Bîclea Ionuț ! Hai Muscelul!”, a comunicat, pe Facebook, formația din Liga 3. În etapa a doua a returului, ARO va juca tot acasă, cu Tricolorul Breaza, în timp ce Muscelul va evolua în deplasare împotriva formației Kids Tâmpa Braşov, ocupanta locului 3, cu 18 puncte.

N. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!