20.2 C
Campulung Muscel
03/10/2022

Colegii de la ARO şi Romturingia, inspiraţie pentru cărţile lui Radu Enăşescu

La Biblioteca Municipală „Ion Barbu”, muscelenii pasionaţi de poezie pot găsi trei volume lansate recent sub semnătura lui Radu Enăşescu, care a ales instituţia de cultură câmpulungeană pentru debutul literar. Sau botezul literar, cum l-a numit Gheorghe Mitroiu, cel care l-a îmboldit pe fostul său coleg de la Uzina ARO să aştearnă pe hârtie creaţiile adunate în decursul a patru decenii. „Lumini în asfinţit”, „Bulevardul „Pardon” şi „Domn’ Petrică, doctorul satului” constituie o lectură savuroasă pentru serile lungi de toamnă şi un bun prilej pentru cei care au lucrat cu autorul de a-şi aminti momentele frumoase din activitate, din care nu lipseau poezioarele lui Radu Enăşescu în cinstea sărbătoritului zilei. După cărţile cu care „tânărul debutant” a spart gheaţa, acesta a anunţat următoarea apariţie editorială, „Romturingia, mon amour”, dedicată oamenilor din cadrul societăţii patronate de Stelian Ioan care, la aniversările din fabrică, punea la dispoziţie un spaţiu în care angajaţii sărbătoreau ceva sau pe cineva.

  • De loc din Botoşani, a devenit muscelean prin căsătorie şi repartiţia la Uzina ARO

Inginerul Radu Enăşescu s-a născut în luna iunie a anului 1951, în oraşul Botoşani. „De provenienţă, sunt venetic din Nordul Moldovei, din Botoşani, de unde se pune harta în cui. M-am născut într-o zonă aflată sub oblăduirea luminii lui Eminescu, Ipoteşti, unde s-a născut marele poet, fiind la 5 km de Botoşani. Mi-a influenţat mult poezia, după cum se vede, mai ales în primul volum, care cuprinde poezii de factură lirică.”, mărturisea autorul.

A urmat cursurile Şcolii Elementare în Botoşani (1958-1962), apoi pe cele ale Liceului Teoretic „August Treboniu Laurian” (1966-1970), iar în anul 1975 a absolvit Institutul Politehnic – Facultatea de Mecanică „Gheorghe Asache” din Iaşi. În anul 1975, s-a angajat la ARO SA Câmpulung, Secţia Motoare, iar din anul 1978, până la închiderea uzinei, în anul 2006, a lucrat în cadrul CESAR – Atelier Prototipuri.

„După facultate m-am „măritat”, fiindcă soţia este din zonă, şi am fost repartizat la Uzina ARO, unde am lucrat până în 2006, când uzina şi-a dat duhul prin bunăvoinţa unor tovarăşi. După aceea, am mai lucrat zece ani la firma domnului Stelian Ioan, Romturingia. În această perioadă, am scris poezie şi de factură lirică, şi satirică.”, spunea Radu Enăşescu. După pensionare, în anul 2016, s-a stabilit în satul Slănic.

  • Special pentru colegii de la Romturingia va scrie un volum cu poeziile compuse la aniversările acestora

Venind în Câmpulung, Radu Enăşescu spunea că s-a simţit influenţat de marele Tudor Muşatescu, „cel care mi-a inspirat această nuanţă a poeziei satirice, la care am şi eu partea mea de contribuţie. Am împrumutat şi de la dumnealui, dar am avut şi eu o latură a mea, pe care am îmbinat-o cu această influenţă.” Influenţă care se simte în cartea „Bulevardul „Pardon”, „fiind inspirat şi de neregulile constatate cu spiritul meu ascuţit prin oraş. Câteodată, deranjând pe domnii primari care au fost la conducerea acestui oraş. În momentul în care scoteam câte o poezie ciudată… „măi Radule, las-o mai moale!”

În perioada profesională la Uzina ARO şi la Romturingia, i-a plăcut să scrie pentru colegi câte o poezie de fiecare dată când îşi aniversau ziua de naştere. „Un fel de balade vesele, pe care, din fericire, le-am adunat în nişte dosare. Când am fost la Romturingia, am adunat două dosare cu aceste balade, pe care doresc să le public într-un nou volumaş, care se va intitula „Romturingia, mon amour”. Fiindcă colegii mi-au fost dragi, pentru ei am scris. Şi ei s-ar bucura să recitească după plecarea mea – deja am şapte ani de când m-am pensionat -, să-şi amintească clipele pe care le petreceam când sărbătoream un inginer, un „TESA”. Ne adunam toţi la domnul Stelică într-o cameră… tortul, băutura, prăjiturile şi poezia lui Radu. Dacă nu exista poezia lui Radu, nu mai avea efect. Trebuia de fiecare dată să-mi storc minţile, să fac o poezioară, să analizez pe fiecare, defecte, calităţi. Erau nişte momente plăcute.”, şi-a amintit Radu Enăşescu.

De altfel, în cartea „Bulevardul „Pardon”, veţi găsi câteva „şarje profesionale” care vor răscoli amintirile celor care recunosc personajele: „Sonet pentru doamna Miţa, secretara”, scris în 1995 şi dedicat simpaticei secretare Maria de la CESAR Câmpulung, „Negocieri salariale la CESAR – ARO” – 1999, „Balada lui Binicu Voinicu’” – 2000, „Meditaţie pentru yoghinul Aurică” – 2000, o glumă pentru un fost coleg de la CESAR, „Ce am fost şi ce am ajuns”, cântec de jale dedicat lui însuşi, la pensionare, în 2016, „Istoria firmei ARO” – 2016, „Balada regretului etern” – mai 2017, scrisă în amintirea clipelor petrecute în cadrul firmei Romturingia Câmpulung.

  • Domn’ Petrică, socrul autorului, „nu pregeta niciodată să intervină la naşteri, la scos dinţii, la cusut, la tăiat”

Retras la pensie la Slănic, de unde este soţia sa, a avut timp şi pentru scris, şi pentru gruparea materialelor adunate în trei lucrări distincte. „Din documentarea pe care am făcut-o în cadrul satului, văzând toate evenimentele, strânsul prunelor, cositul, povarna, târgul din Domneşti, Focul lui Sumedru, am fost inspirat de viaţa satului şi, în ultima carte, am realizat un fel de frescă a satului muscelean, începând cu anul 1975. În viitor, aceste obiceiuri vor dispărea cu totul şi, poate, este bine să le recreăm în mintea celor tineri care vin după noi, ca să-şi închipuie cum a fost în acea perioadă.”, spunea Radu Enăşescu ce l-a determinat să scrie „Domn’ Petrică, doctorul satului”.

Protagonistul cărţii este socrul său, căruia a vrut să-i scoată în evidenţă personalitatea. „A fost o personalitate a acelor vremuri, în care felcerul sau asistentul medical la sat era extraordinar de important, fiindcă doctorii îi numărai pe degete. Dânsul nu pregeta niciodată să intervină la naşteri, la scos dinţii, la cusut, la tăiat, toate aceste procedee sanitare le practica cu un curaj de mie mi se ridica părul în cap. Ăsta o mai trăi, n-o mai trăi după ce i-a făcut… sutura, cosea răni. Am scris o povestire foarte hazlie cu unul care a venit să-i scoată un dinte şi, fiindcă n-a putut să i-l scoată, i-a spus: „Tică, pune şi tu mâna şi tragem amândoi!” Au tras amândoi şi i-a scos dintele până la urmă. Dar nu pregeta să intervină. Femeile năşteau cu el, trata boli, răni şi făcea tot felul de procedee medicale. Apropo de spitalele noastre cu fel de fel de microbi şi de bacili, copiii de atunci n-aveau nici pe naiba! Domnul Petrică lua copilul prematur, îl punea într-o cutiuţă, cu lână şi cu vată, îl băga după sobă şi-l hrănea cu pipeta cu lapte. Şi copilul este cât uşa. Fata aceea are 1,80 şi este cât o ursoaică. Şi acum ne trebuie cameră termică pentru copil. Consider că şi pe atunci erau oameni pricepuţi care puteau să ajute populaţia sătească.”, povestea cu umor Radu Enăşescu despre tatăl soţiei sale, Petruţa.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!