În ziua de 26 iulie, Mănăstirea „Negru Vodă” l-a sărbătorit pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, un moment de mare importanţă pentru credincioşii ortodocşi din zonă. Evenimentul a fost marcat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care a condus ceremonia religioasă alături de un sobor de preoţi.
- Înaltpreasfinţitul Calinic şi Elena Lasconi au fost prezenţi la slujbă
La sărbătoarea ce a avut loc la Mănăstirea „Negru Vodă”, credincioşii s-au adunat pentru a participa la slujba oficiată de Înaltpreasfinţitul Calinic şi soborul de preoţi, ce a marcat această zi importantă. Primăriţa Elena Lasconi a fost prezentă şi ea la această ceremonie, luând parte la slujba religioasă alături de credincioşi. Prezenţa primăriţei la această mare sărbătoare bisericească arată angajamentul şi respectul acesteia faţă de valorile spirituale şi tradiţiile religioase. Toţi cei care au luat parte la această slujbă au fost stropiţi de către Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, cu apă sfinţită, într-un moment de binecuvântare şi purificare spirituală.
- Ioanichie cel Nou de la Muscel, făcător de minuni și vindecător al celor bolnavi
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost un schimonah care a trăit o viaţă de sfinţie şi rugăciune într-o peşteră de pe „Dealul Cetăţuia”, cunoscut şi sub numele de „Dealul lui Negru Vodă”, din zona Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung. Acest loc a fost dintotdeauna preferat de către sihaştrii locului, datorită caracteristicilor sale izolate şi greu accesibile. „Dealul Cetăţuia” şi „Valea Chiliilor” au fost locuri ale vieţii monahale încă din secolul al XIII-lea şi până în secolul al XVIII-lea, unde s-au nevoit mulţi sihaştri, cărora nu li se mai cunosc numele. Printre ei s-a aflat şi Sfântul Ioanichie cel Nou, care a petrecut peste 30 de ani într-una dintre chilii. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s-a nevoit la sfârșitul secolului al XVI-lea. Mai târziu, râvnind la o viaţă fericită de pustnic şi iubindu-l pe Hristos, el s-a retras într-o peşteră săpată în peretele muntelui, unde a dus o viaţă smerită, cunoscută doar de ucenicul său, care îi aducea provizii o dată pe săptămână, coborându-le cu o frânghie, din cauza terenului abrupt. La sfârşitul vieţii, Sfântul Ioanichie şi-a pregătit singur mormântul în aceeaşi peşteră unde s-a nevoit şi şi-a încredinţat sufletul în grija lui Dumnezeu. Totuşi, locul său de odihnă a fost uitat de-a lungul timpului din cauza dificultăţilor de acces.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, egumenul schitului a descoperit întâmplător mormântul săpat în piatră al Sfântului Ioanichie, împreună cu osemintele acestuia, care erau încă într-o stare remarcabilă, galbene şi parfumate, protejate de o pânză de păianjen. Se spune că Sfântul are darul de a face minuni pentru cei bolnavi şi de a-i vindeca pe cei ce i se închină.
Robert Adrian ȘTEFAN