20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

„Miss Muscel” din familia lui Adrian Săvoiu şi „Miss Moldova” din familia Cristinei Nicula, aceeaşi candoare, naturaleţe şi frumuseţe

Cristina Nicula merită întru totul reputaţia de „Şeherezada Câmpulungului”, atât de inspirat numită de Adrian Săvoiu, graţie memoriei mustind de istorie locală, completată de fotografii personale rare şi spectaculoase. Familia Negulici, a cărei descendentă este Cristina Nicula, are paginile ei rezervate în „Scrisorile din Câmpulung” ale lui Adrian Săvoiu, care ar putea scrie o carte numai pe acest subiect. Ca prietenă şi interlocutoare pe teme despre Câmpulungul din trecut şi din prezent, profesoara Cristina Nicula nu putea lipsi dintre vorbitorii la evenimentul de lansare a celei mai recente cărţi a profesorului Săvoiu. Mai cu seamă că se numără şi printre cititorii conştiincioşi ai serialului din Evenimentul Muscelean, ale cărui episoade au format acest prim volum de „Scrisori”.

Ca narator, Cristina Nicula place pentru că are emoţie, are miez, are umor, are un zâmbet romantic şi un licăr în ochii de un albastru irezistibil, care îl face pe ascultător „prizonierul” istoriilor sale fascinante. Cu aceleaşi calităţi ale mesajului pregătit pentru evenimentul special al profesorului Săvoiu a dominat publicul, care i-a sorbit fiecare cuvânt. Fragilă, cochetă, distinsă şi vioaie în gesturi şi priviri, Cristina Nicula a avut parcă – fără să nedreptăţim restul vorbitorilor – cel mai mult lipici la invitaţii autorului, poate, şi datorită subiectelor din carte alese pentru a le atinge în discursul său: filozofia misogină a lui Aricescu, aventura unei călătoare engleze la Câmpulung, „Miss Muscel” din familia lui Adrian Săvoiu şi pe ea însăşi cu ale sale „Confesiuni în oglindă”.  

Până şi obiectul personal din colecţia tatălui, adus la eveniment, a fost unul surprinzător, în stilul jucăuş al Cristinei Nicula. Adrian Săvoiu a rugat-o să vină cu o fotografie a tatălui său, istoricul şi cercetătorul Flaminiu Mârtzu, fondatorul Muzeului Municipal, însă profesoara Nicula a ales ceasul părintelui, pe care acesta obişnuia să-l folosească atunci când se afla în postura de vorbitor.

  • Mărturisire de-o emoţie sublimă a Cristinei Nicula: „Eu cred că datorez tatălui meu mai mult decât toţi copiii din lume”

În introducerea realizată de profesorul Săvoiu celei invitate pentru a transmite un mesaj la recenta lansare a lucrării-album „Scrisori din Câmpulung”, acesta a amintit de „Confesiunile în oglindă” ale Cristinei Nicula, posesoarea unei colecţii extraordinare de amintiri, care poate „produce” cel puţin zece cărţi. Lucrarea profesoarei Cristina Nicula are, potrivit profesorului Săvoiu, „o geneză foarte interesantă.” „Eu aş spune unică. Citind cartea mea de memorii, doamna profesoară a scris, în oglindă, o carte cu memoriile dânsei şi probabil că le va continua.”, a precizat acesta. Aşa şi trebuie să se întâmple, ca să nu se piardă amănunte de-o savoare care te face să te predai numaidecât povestirilor sale, leac pentru nostalgie.

Mesajul, o dovadă în plus a sensibilităţii sale, vă va fi prezentat aşa cum a fost expus de autoarea lui, fiind păcat să intervenim peste ce a simţit remarcabila invitată răsfoind ceea ce atât de frumos a numit „o monografie sentimentală”.

„O carte pe a cărei copertă îl văd pe tata, o carte în care îmi regăsesc fotografia, este… nu ştiu dacă pot să-i spun un imbold de a merge mai departe sau o imensă bucurie, urmată de mulţumirile pe care niciodată n-am să pot să le aşez în nişte cuvinte potrivite. Aşa cum spunea Liviu Măţăoanu în „Argumentul” său, este o carte în care cunoaştem o serie întreagă de personalităţi ale Câmpulungului, dar nu numai, ci şi oameni obişnuiţi, care au dat culoare Câmpulungului. Consider că este o monografie sentimentală, chiar dacă ea este foarte bine împănată cu priceperea domnului profesor şi cu conştiinciozitatea cu care îşi potriveşte fiecare frază. Nu este o carte care să te obosească, dimpotrivă, care să te stimuleze şi să pleci dincolo de paginile ei, ca să poţi să reflectezi asupra istoriei acestui oraş.

Iată o istorie sentimentală, care cuprinde o mulţime de oameni care au fost, aşa cum spune Iorga, şi o mulţime de oameni care au făcut ca acest Câmpulung să fie cunoscut. Un oraş atât de mic şi cu atât de multe personalităţi, dar şi cu oameni obişnuiţi.

Domnul profesor mi-a făcut din nou onoarea să spună în carte despre modul în care s-a construit această casă (n.r. casa familiei Negulici). Este adevărat că intenţia mea era cu totul necunoscută la vremea aceea. Îndemnul de a-mi cristaliza în paginile cărţii nişte poveşti a venit de la domnul profesor. Dumnealui m-a învăţat.

Şi ce m-a învăţat? Atunci când a fost lansat „Jurnalul Laurei”, am spus aşa şi nu uit: Câţi părinţi au şansa de a rămâne în istorie prin recunoştinţa copiilor lor? Atunci am învăţat de la domnul profesor că trebuie să-mi exprim mai mult recunoştinţa decât aş fi făcut-o până atunci.

Aşa s-a întâmplat că din toată povestea, istoria şi amintirile familiei mele s-a construit o altă poveste. Fiecare poveste pusă cap la cap constituie istoria sentimentală a acestui oraş. Pentru că domnul profesor are darul de a adăuga în ceea ce face, în ceea ce povesteşte şi ceea ce adună între paginile cărţii foarte bine aşezate, nu uită să ne pună şi o picătură de umor. Mie, în orgoliul meu feminin, vă imaginaţi că nu mi-a făcut mare plăcere să aflu ce spunea domnul Aricescu: un singur bărbat dintr-o sută se căsătoreşte din dragoste. E cineva de acord cu aşa ceva? Nu.

Dar am fost răzbunată de doamna Walker, care a venit în Câmpulungul de atunci, având curajul de a trece peste toate impedimentele vremii, nu numai de ordin geografic (n.r. călătoarea britanică Mary Walker care, în 1887, venea la Câmpulung şi lua trăsura de la Piteşti ca să ajungă la Câmpulung, calea ferată fiind în construcţie – a completat profesorul Adrian Săvoiu). Atunci, am constatat că, de fapt, avea şi cu cine să stea de vorbă la Câmpulung, dar nu cunoştea limba. În clipa aceea m-am gândit la Ilinca (n.r. nepoata profesorului Săvoiu), aşa s-a întâmplat. M-am gândit la ea, o fetiţă de vârsta Ilincăi, pe care doamna fotograf Cecilia Cavallar a folosit-o ca translator. Iată cât de departe ajunsese Câmpulungul nostru ca să poată să primească aşa o doamnă, această englezoaică nemaipomenită. Bine a făcut. Altfel rămâneam la gândul că un singur bărbat dintr-o sută se căsătoreşte din dragoste. Ce ruşine! Nu se mai întâmplă aşa, sunt convinsă.

În această carte am remarcat o asemănare de coafură, de modă, de prezentare a „Miss” din familia dumneavoastră (n.r. Elena Rotaru, sora bunicii materne a lui Adrian Săvoiu), din 1929, care seamănă foarte bine cu „Miss” din familia mea, din 1930. Dacă le puneţi una lângă alta… Se prezentau nemachiate, cu frumuseţea naturală, pe care le-o dăduse sfânta natură. „Miss” din familia mea, „Miss Moldova”, are aceeaşi coafură, acelaşi zâmbet, aceeaşi candoare ca „Miss Muscel”. Aici este vorba despre candoare, naturaleţe şi frumuseţe. Cum numai un bărbat dintr-o sută se căsătorea din dragoste?

Am rămas undeva „spânzurată” în discuţia despre bărbaţii care se căsătoreau din interes şi despre doamna Walker, dar vreau să mă întorc la lansarea cărţii „Jurnalul Laurei”. Atunci când am spus: câţi părinţi au şansa să fie aşezaţi acolo unde le este locul, cu mulţumirile de rigoare, am zis că trebuie să fac şi eu acest lucru pentru tatăl meu. Pentru că eu cred că datorez tatălui meu mai mult decât toţi copiii din lume.”, este motivaţia sublimă a profesoarei Cristina Nicula de a aşterne pe hârtie „Confesiunile în oglindă”. Adăugăm noi: „volumul I”.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!