02/07/2026

Prefectul PNL Radu Perianu bagă pe gât Primăriei Câmpulung hotărârea cu stimulentul nelegal

După runda de presiuni publice făcute de ditamai ministrul Justiţiei şi de prefect asupra primarului Câmpulungului să „deblocheze” demersul electoral al PNL, cu stimulentul nelegal, era de aşteptat un răspuns scris al lui Radu Perianu precum cel transmis Primăriei: proiectul de hotărâre cu sprijinul de 1.500 de lei pentru nou-născuţi a fost adoptat. Destinatarul comunicării sosite, de curând, de la Prefectură n-a fost surprins de poziţia politică a şefului instituţiei, care declarase public, înainte de a expedia ţidula, că hotărârea a fost adoptată. Altfel spus, a fost suficientă pentru un vot valid majoritatea simplă, adică majoritatea consilierilor prezenţi la şedinţă. Vă amintim că au fost 9 voturi favorabile, 4 de la PNL şi 5 de la PSD. Iar nefavorabile au fost cele 6 abţineri (5 USR + 1 POL) şi votul împotrivă din partea unui consilier local POL. Prin urmare, 9 fiind mai mare decât 7, se consideră că hotărârea a trecut la votul Consiliului Local, deşi este lipsită de o bază legală.

Gorghiu, în loc să-şi vadă de ditamai ministerul, se amestecă în treburile unei primării

Radu Perianu, la fel ca Alina Gorghiu, oameni de Drept amândoi, au fost extrem de insistenţi ca, la Câmpulung, o hotărâre cu profund substrat electoral, care nu se sprijină pe nicio lege care să reglementeze acordarea stimulentului, să fie declarată adoptată. Ce intrigă foarte tare este amestecul ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, în treburile Primăriei Câmpulung, în loc să-şi vadă de problemele de la centru, mult mai complicate şi mai contestate decât o biată hotărâre dintr-un orăşel „faultat” ca la balamuc.

Dacă n-ar fi o chestiune atât de gravă atitudinea sabotoare a liberalilor, în frunte cu şefii lor de la judeţ, ar fi amuzantă poziţia lui Radu Perianu, care, chipurile, face apel la primarul Elena Lasconi „ să o lase pe doamna secretar al municipiului Câmpulung să-şi facă datoria în a interpreta legea aşa cum este ea scrisă”.

Secretarul municipiului, Ramona Simion, nu şi-a dat avizul de legalitate pentru versiunea liberală a hotărârii, care riscă să se lase cu sume de bani imputate de Curtea de Conturi. La şedinţa de Consiliu din 29 iunie, Ramona Simion a explicat de ce ea şi Direcţia Juridică n-au avizat proiectul de hotărâre. „Apreciem că nu se încadrează în prevederile legale şi propunerea noastră a fost de neavizare. Eu nu am avizat nici proiectul de hotărâre la nivelul la care a fost prezentat. Nu se încadrează în niciuna dintre prevederile pe care le-aţi indicat: Legea asistenţei sociale, care spune că orice măsură de asistenţă socială trebuie să fie prevăzută prin legi speciale, prin care se pot delega competenţe către autoritatea locală. La nivelul Legii finanţelor n-au fost identificate prevederi care să permită alocarea de fonduri pentru o astfel de iniţiativă.”, a explicat aceasta.

Secretarul Ramona Simion nu contrasemnează hotărârea nelegală

După votul din 29 iunie, când Ramona Simion a anunţat rezultatul numărătorii opţiunilor aleşilor şi că hotărârea nu a trecut, întrucât n-a fost întrunită la vot majoritatea absolută, adică voturile majorităţii aleşilor în funcţie, liberalii n-au ripostat. N-au zis nimic de vreo majoritate simplă care ar fi fost suficientă admiterii proiectului lor.

Ideea că stimulentul a fost aprobat cu „scorul” de 9 la 7 a apărut ulterior, fiind clocită, probabil, împreună cu liderii lor, care bagă pe gât primăriilor din judeţ o iniţiativă pe care, neoficial, Curtea de Conturi a catalogat-o nelegală. După şedinţă, cei patru consilieri PNL de la Câmpulung au făcut un memoriu către prefect, la care acesta a furnizat răspunsul anticipat: hotărârea cu stimulentul de 1.500 de lei a fost adoptată.

Executivul Primăriei va redacta hotărârea şi o va transmite Prefecturii. Nu va fi contrasemnată de către secretarul Ramona Simion, care n-a avizat-o de legalitate în faza de proiect. Aşadar, secretarul nu-şi asumă, din punct de vedere legal, hotărârea pe care prefectul o impune, practic, Primăriei Câmpulung. Şi-atunci întrebăm: cine şi cum va fi pusă în aplicare o hotărâre pentru a cărei legalitate nu garantează nimeni?
Să nu uităm! Radu Perianu este cel care s-a dat de ceasul morţii că Lasconi a făcut ferfeniţă legalitatea lucrării de amenajare a Bulevardului “Pardon”, a cărei autorizaţie de construire a atacat-o în instanţă cu o rapiditate uluitoare, într-o lună şi un pic, deşi avea timp de reflecţie şase luni. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!