Ca să încerc rotundul lumii
Febra călătoriilor în Europa, pe care le-am făcut după prăbușirea Cortinei de Fier, a purtat în ea frustrarea unor eșecuri repetate înregistrate înainte de 1989. Destul de târziu, abia în 1997, a venit în sfârșit pasul cel mare: un voiaj de 45 de zile la Paris.
M-am pregătit pentru această călătorie ca într-o sesiune de examene. La tot ceea ce știam până atunci, am adăugat bibliografie, am scotocit după cărți în toată biblioteca, dar și în biblioteca Liceului „Alexandru Ioan Cuza”, unde eram profesor. Am împrumutat de la o profesoară de franceză un ghid „Michelin” (în România anului 1997 nu exista un ghid al Parisului, pe care să îl cumperi din librărie!), am achiziționat hărți cu Parisul, mi-am făcut chiar zeci de fișe. O lună întreagă, înainte de a pleca, m-am pregătit zi de zi, asiduu. După refuzul vizei pentru Franța în 1983, Parisul nu mai era pentru mine doar un oraș, ci se transformase într-un mit.
După anul 1997, demonul călătoriei m-a împins în fiecare an, uneori chiar mai des, dincolo de granița României, spre „bătrânul continent”. De fiecare dată „ceremonialul” a fost același: bibliografie, ghiduri, hărți, fișe. Aici se mai adaugă ceva: rucsacul de culoare kaki, cumpărat special pentru călătoria din 1997 în Franța, cel care „a văzut Parisul”, nu a fost niciodată schimbat. În toate drumurile mele prin Europa în nicio zi nu m-am despărțit de el. L-am purtat în permanență ca pe un talisman.
Jurnalele de călătorie, pe care le-am redactat seară de seară în timpul peregrinărilor mele, au început cu timpul să fie concurate treptat, treptat de fotografii. Mai ales după apariția fotografiei digitale, mi s-a părut că însemnările tradiționale dintr-un jurnal pot fi înlocuite printr-un alt fel de jurnal, unul imagistic, cel puțin tot atât de fidel, dar mult mai spectaculos și mai viu: fotografia.
Așa că am renunțat la consemnările obișnuite în favoarea albumelor cu imagini. S-au adunat între timp în bibliotecă destule albume cu fotografii. Dar, recitind acum însemnările zilnice din jurnalele de călătorie, am stat să mă întreb dacă am procedat bine abandonând scrisul.
Adrian Săvoiu, Demonul călătoriei, cuvânt introductiv în volumul Ca să încerc rotundul lumii. Jurnal de călătorie, Editura Ars Docendi, București, 2018
Însemne ale recunoaşterii
Magnetofon UNITRA ZK 145 Deluxe: licenţă Grundig
An de achiziţie: 1974
Ţara producătoare: Polonia
UNITRA ZK 145 este un magnetofon cu patru piste, mono, tub, produs în anii 1970 de ZakładyRadioowe im. Marcin Kasprzak din Varşovia, sub licenţa companiei germane Grundig.
Sistemul utilizat în magnetofon avea 4 moduri de funcționare, selectate prin setarea corespunzătoare a contactelor prin butonul RECORD :
Automat: vorbire
Automat: muzica
Configurabil – reglarea nivelului de înregistrare cu potențiometrul de volum
Specificații
Dimensiuni: 395x290x175mm
Greutate: 8,2 kg
Viteza unei benzi: 9,53 cm/s
Diametrul maxim al bobinei: 15 cm
Amplificator și difuzor încorporate