Timp de două zile, la Câmpulung, respectiv astăzi şi mâine, 18-19 iulie 2023, Caravana SMURD „Fii Pregătit” şi Centrul mobil de pregătire a populaţiei pentru situaţii de urgenţă desfăşoară o acţiune importantă prin care populaţia poate lua parte la o simulare a unor situaţii de urgenţă. Acest eveniment se desfășoară în Piața Primăriei și este organizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi susţinut de Fundaţia pentru SMURD.
- Participanții vor fi informați despre situațiile de urgență și metodele prin care pot acțiunea pentru a preveni producerea unui dezastru
Scopul principal al acestei activităţi este de a educa şi pregăti populaţia pentru situaţii de urgenţă, oferind informaţii şi instruire în acordarea primului ajutor. Centrul mobil de instruire este amenajat pe structura unui tir şi dispune de o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane. Acesta este echipat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor necesare, inclusiv dispozitive portabile şi simulatoare, care permit cursanţilor să se antreneze în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor. De asemenea, centrul mobil simulează diferite situaţii de urgenţă complexe, cum ar fi incendii în locuinţe, condiţii meteorologice extreme şi cutremure, oferind participanţilor o experienţă realistă. Totodată, scenarii multiple sunt prezentate pentru prevenirea incendiilor, tehnici de recunoaştere a pericolelor şi efecte multimedia, facilitând învăţarea experienţială a celor care participă la sesiunea de instruire.
Pe parcursul celor două zile, atât pompierii specializaţi, cât şi voluntarii din cadrul programului „Salvatori din Pasiune” vor fi prezenţi pentru a-i învăţa pe participanţi manevrele de prim ajutor în cazul unor situaţii de urgenţă. Această acţiune reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din Câmpulung de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele şi abilităţile în domeniul acordării primului ajutor şi de a învăţa cum să reacţioneze în faţa unor situaţii de urgenţă. Prin participarea la aceste cursuri de instruire, comunitatea se poate pregăti şi poate fi mai bine pregătită pentru a face faţă unor evenimente neprevăzute, astfel sporind siguranţa şi protecţia cetăţenilor.
Caravana SMURD „Fii Pregătit” şi Centrul mobil pentru pregătirea populaţiei sunt iniţiative importante care au fost implementate în întreaga ţară, începând cu 2017. Acestea sunt menite să ofere oportunitatea tuturor celor interesaţi să înveţe şi să se pregătească pentru situaţii de urgenţă, învăţându-i cum să răspundă prompt şi eficient în astfel de situaţii critice.
Isabela Petre, sergent major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, a subliniat importanţa acestei acţiuni şi dorinţa de a informa şi educa populaţia despre modul de comportament adecvat în situaţii de urgenţă: „în cadrul acestei activităţi, prin intermediul acestui centru mobil, se vor simula diferite situaţii de urgenţă, cum ar fi: incendiul într-o locuinţă, fenomene meteorologice, dar şi producerea unui cutremur şi intensitatea acestuia. Practic, prin intermediul acestei activităţi pe care noi o derulăm, scopul este să educăm populaţia despre modul în care se poate comporta într-o situaţie de urgenţă. Totodată, tot prin intermediul acestor două laboratoare, atât pompierii, cât şi voluntarii din cadrul programului „Salvatori din Pasiune” vor educa populaţia prin executarea unor manevre de prim ajutor în cazul unei situaţii de urgenţă”, a menţionat aceasta.
Robert Adrian ŞTEFAN