20/05/2025

Răuţoiu, pus să scoată o parte din argila îndesată în alveolele de pe bulevard şi să completeze cu pământ de pădure

Constructorul George Răuţoiu şi-a asumat greşeala comisă pe şantierul Bulevardului „Pardon” şi va ridica o parte din argila care compromite creşterea plantelor propuse. Va lua din cantitatea introdusă în alveolele destinate spaţiului verde suficient cât să permită umplerea cu un strat de minimum 30 cm de sol fertil, aşa cum trebuia să pună de prima dată. Asta ca să evite vâlva pe care singur a iscat-o cu maniera superficială de lucru, de care, înaintea oamenilor săi, el se face responsabil, ca administrator şi reprezentant al asocierii formate din cele trei firme executante. Revenită din scurtul concediu luat, Elena Lasconi i-a cerut lui Răuţoiu să îndrepte deficienţa produsă, zice el, din neglijenţa echipei sale de lucru. Pe care ar putea s-o controleze din când în când, mai cu seamă că locuieşte la doi paşi de bulevard. În sfârşit, nouă ne pare că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute confirmă vorba din bătrâni „cum e turcul, şi pistolul”, valabilă pe linie ierarhică în cazul executantului. Bine că se rezolvă şi se rezolvă, din câte am aflat de la Elena Lasconi, nu numai pe bulevard, ci şi în cele trei parcuri, unde a ajuns acelaşi rebut, pe care nu creşte nimic.

  • Peisagistul a confirmat că argila nu e bună şi există riscul ca plantele să nu reziste  

Peisagistul contactat pentru proiectul spaţiului verde, care va fi amenajat între teii de pe Bulevardul „Pardon”, a confirmat pericolul compromiterii planurilor de înfrumuseţare cu flori dacă ar fi fost păstrată argila îndesată în alveole de oamenii lui Răuţoiu. Specialistul ne-a spus şi ce fel de pământ trebuie să se utilizeze pentru un rezultat satisfăcător. „Ideal ar fi, mai ales că aveţi păduri în zonă, să fie pământ de pădure. S-ar putea să nu fie bun pentru plante dacă este adus de pe un şantier. Nu e bun, e riscant ca după aceea să nu reziste plantele. Cel mai bun pământ este pământul de pădure, în care au existat resturi vegetale, care s-au biodegradat şi este mai bogat.”, a precizat peisagistul.

În opinia acestuia, nefiind vorba despre o cantitate mare, n-ar trebui să se întâmpine dificultăţi în a o procura. Cât despre grosimea stratului fertil, specialistul a recomandat un minim de 30, chiar 40 cm, dacă se poate. Rămâne la bază pământul adus deja, dar „măcar partea superioară să fie pământ de calitate”, ne-a mai spus peisagistul.

  • Răuţoiu, pus să-şi ia argila înapoi. Şi de pe bulevard, şi din parcuri

Prin urmare, Răuţoiu îşi ia înapoi argila – o parte din ea – pentru a face loc materialului bun, care trebuia pus de la început. „Eu i-am spus să ia partea de deasupra, 30 cm, şi să pună pământ de pădure. Am luat legătura cu Cătălin Oprei, de la Ocolul Silvic Câmpulung, pentru că ei fac nişte şanţuri de jur împrejurul pădurilor şi s-ar putea să aibă. Dacă nu… pământ fertil. Se rezolvă. Oricum, noi nu preluăm nimic – şi ştie că sunt pretenţioasă la recepţie – până când nu este conform proiectului. Îşi asumă pe banii lui dacă se usucă pomul, dacă nu pune pământul care trebuie… nu rămâne aşa.”, a asigurat primăriţa.

Şi nu rămâne aşa nici în parcuri, unde lucrătorii lui Răuţoiu au pus acelaşi sol inferior, care zădărniceşte ideea de spaţiu verde. Şi, foarte important, zădărniceşte cheltuiala substanţială întreprinsă din banii câmpulungenilor. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!