Dacă veţi consulta harta Google – actualizată mai 2023 -, veţi observa în dreptul unei vile în construcţie, aflată la marginea DN 73, o bornă kilometrică. O veţi observa doar pe hartă, căci în realitate nu mai există. Borna de culoare roşie indica faptul că artera este încadrată în categoria drumurilor naţionale, de a căror stare este responsabilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Primind o sesizare din zona respectivă, cum că borna a dispărut, am făcut o deplasare la Pescăreasa, puţin mai jos de fostul Liceu Minier. Casa în construcţie se află pe partea cealaltă a şoselei naţionale, unde, momentan, se lucrează la amenajarea curţii şi a gardului. Privind prin comparaţie cele două fotografii – cea a hărţii Google şi cea făcută de noi astăzi -, ne vine greu a crede că este vorba despre o distrugere accidentală a bornei kilometrice. Este posibil ca proprietarii vilei, în intenţia lor de a se întinde cu gardul, care sigur nu va semăna ca dimensiune cu cel de dinainte, să-şi fi făcut loc, scăpând de obstacolul a cărui distrugere intenţionată se încadrează, după lege, la infracţiune.
- Este posibil ca borna kilometrică să se fi „evaporat” din peisaj, pentru că încurca construcţia gardului
Imaginea preluată, în mai 2023, pe harta Google arată, fără dubiu, prezenţa bornei kilometrice, pe care rămăşiţele de vopsea roşie indică, după cum punctam la început, categoria drumului şi cine este proprietarul lui. În fotografia de luna trecută se vede şi gardul demolat între timp, un gard vechi, vopsit în verde, cu porţi metalice, tot verzi. Vila în construcţie este aproape finalizată, nefiind tencuită şi neavând terasa amenajată.
De la o lună la alta, imaginea din exteriorul vilei s-a schimbat substanţial. Gardul din imagine a fost stricat şi se lucrează la unul nou, pesemne, pe măsura impresionantei construcţii, de familie cu fală. Şi bunăstare, fireşte. În prezent, spaţiul verde din faţa porţii nu mai există, după cum nu mai există nici acest obstacol, a cărui dispariţie tare mult am vrea să fie elucidată.
Pentru că nu te poţi juca cu însemnele rutiere, în condiţiile în care legea – Codul Rutier – este clară: „Fapta săvârşită cu intenţie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce în stare de neîntrebuinţare indicatoarele, semafoarele, amenajările rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabilă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Aşadar, nu este de glumă. Neavând dovada certă a gestului distrugerii cu intenţie a bornei „evaporate” din peisajul în care fusese plantată de câţiva zeci de ani, n-o să-i punem în cârca deţinătorului proprietăţii dispariţia ei. Numai că gardul lui se întinde pe locul bunului public care nu mai este. În zonă, la mică distanţă a rămas o bornă de mici dimensiuni care, în primăvară, de când avem cele mai proaspete informaţii Google, era mascată de bălării. În prezent, este ceva mai vizibilă. Însă pe noi ne interesează împrejurările în care a fost posibil ca cineva – nu ştim cine – să extragă borna kilometrică „tradiţională” care, din afară, dă impresia că încurca şantierul în derulare. „E.M.”




