25.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Fosta Maternitate, construită în 1933, va fi renovată energetic cu 3 milioane de lei, fonduri europene

Cifrele investiţiei plătite din fonduri europene, prin care Pavilionul Administrativ al Spitalului Municipal Câmpulung va avea o imagine îmbunătăţită, concomitent cu un confort termic echivalent unor facturi mai mici, au ajuns în Consiliul Local. La sfârşitul lunii trecute, aleşii au aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, devizul general şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului de renovare energetică a fostei Maternităţi, în care, în prezent, funcţionează birourile personalului administrativ al unităţii medicale. PNRR suportă în totalitate valoarea proiectului, de 3.006.208,65 lei, din care construcţiile şi montajul se cifrează la 2.160.177,25 lei. Durata estimată de execuţie a lucrării este de 12 luni. Deocamdată, investiţia se află tot în etapa eternei „hârţogării”, mai lungă decât cea a desfăşurării propriu-zise a şantierului. Hotărârea de Consiliu, prin care s-au aprobat D.A.L.I. şi valorile investiţiei, a fost trimisă finanţatorului. Urmează licitaţia pentru stabilirea executantului, aşadar, mai este un pic de aşteptat până când vor apărea schelele pe exteriorul clădirii fostei Maternităţi.

  • Clădirea Pavilionului Administrativ are 90 de ani                 

Potrivit documentaţiei pregătite pentru şedinţa Consiliului Local din 30 mai 2023, imobilul a fost edificat în anul 1933 şi a avut destinaţie de clădire administrativă – spital, de la începutul existenţei sale. Suprafaţa construită la sol este de 420 metri pătraţi, iar cea desfăşurată, de 1.104 metri pătraţi. Are un regim de înălţime Demisol + Parter + Etaj + Mansardă.

„Din inspecţia efectuată in-situ, prin observare directă, precum şi din unele informaţii primite de la proprietar şi pe baza experienţei proprii, s-au constatat următoarele:

  • Sistemul structural principal este alcătuit din pereţi portanţi de zidărie din cărămidă plină presată. Cărămida utilizată în acea perioadă are dimensiunile 14 x 28 x 7 cm. Structura poate fi încadrată în categoria cu „pereţi structurali” din zidărie de tip „zidărie nearmată”. Nu s-au identificat – şi este puţin probabil să existe – elemente de întărire din beton înglobate în zidărie (stâlpişori), care nu se practicau la vremea respectivă;
  • Grosimea pereţilor din zidărie rezultă din releveele de arhitectură, astfel: pereţii exteriori de închidere (pe conturul clădirii), la parter, sunt de 42 cm; pereţii interiori, la parter, sunt de 42 şi 28 cm grosime.
  • Acoperişul, alcătuit dintr-o şarpantă din lemn ecarisat, pe scaune, este în mai multe „ape”. Ca urmare a formei acoperişului, popii şarpantei reazemă fie pe pereţii de zidărie, fie prin intermediul tălpilor din lemn pe planşeul de peste etaj.

Fundaţiile, în sondajele efectuate, se afla la circa 90 cm adâncime faţă de terenul natural actual; sunt alcătuite din beton simplu şi se prezintă relativ bine în sondajul efectuat. Este necesară şi oportună realizarea lucrărilor de intervenţie asupra imobilului, respectiv implementarea soluţiilor tehnice optime de creştere a eficienţei energetice prin reabilitare / modernizare a elementelor de construcţie şi a sistemului de instalaţii, pe baza caracteristicilor reale ale sistemului construcţie – instalaţie, în vederea creşterii eficienţei termoenergetice a acestuia.”, redăm un fragment din documentul care explică necesitatea aprobării hotărârii de Consiliu.

Durata perioadei de garanţie a lucrărilor de intervenţie este de trei ani, calculaţi de la data recepţiei la încheierea investiţiei. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!