Astăzi, la Tribunalul Argeş, se derulează al optulea termen al procesului politic al Bulevardului „Pardon”, declanşat de prefectul PNL împotriva primăriţei Elena Lasconi. Liberalii, prin şeful Prefecturii, urmăresc să lase principala investiţie a Câmpulungului fără autorizaţia de construire emisă în mandatul lui Liviu Ţâroiu, autorizaţie a cărei desfiinţare se cere în instanţă. Din mai 2022 şi până în prezent, şantierul a fost oprit şi oprit rămâne cât durează un proces al cărui final este greu de spus dacă se va produce în acest an. După cum am anticipat din momentul lansării acestui atac politic – căci litigiul nu este altceva decât o stratagemă murdară a liberalilor de a o înlătura pe Elena Lasconi -, cel puţin doi ani, lucrarea rămâne „încremenită”.
Până la termenul de astăzi, părţilor li s-a dat posibilitatea să depună înscrisuri, iar municipalităţii i s-a cerut să prezinte instanţei şi părţii adverse documentaţia care a stat în spatele autorizaţiei de construire eliberată în decembrie 2019, pe când primar era Ţâroiu. Dacă prefectul PNL va încerca şi astăzi să lungească procesul cu cine ştie ce pretext, aşa cum a făcut-o din capul locului, nechemând şi Municipiul Câmpulung în judecată şi punând un asistat social de la Bughea de Sus să facă o cerere de intervenţie, doar pentru a trage de timp, rămâne de văzut.