09/11/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – Marile modele etice. O scrisoare-mărturisire a poetului Mihai Moşandrei

Când îmi expedia din Câmpulung această scrisoare, poetul Mihai Moșandrei împlinise 90 de ani. Era o epistolă-răspuns la articolul „Ion Barbu şi E. Lovinescu în corespondenţă cu Mihai Moșandrei”, pe care tocmai îl publicasem în revista „Viața Românească” de la Bucureşti:

1 V 1986, Câmpulung-Mușcel

Iubite Domnule Profesor,

Până la o mult dorită întâlnire în Câmpulungul muscelean, vă mulţumesc aici pentru apariţia scrisorilor din „Viaţa Românească“ ale iluştrilor mei amici, dispăruţi atât de curând! Comentariilor d-voastră mă alipesc imediat, cu adaosul numai că el, Lovinescu, m-a preţuit şi iubit mult, reciproca fiind tot atât de adevărată.
Din laboratorul lui literar, alături de atâţia tineri de la acea vreme, am fost şi eu lansat; deci de către faimosul… „Sburătorul!“
L-am admirat şi iubit, mai ales pentru demnitatea lui umană şi critică, mărturisirea adevărului, care, conştient, l-a făcut să piardă fotoliul academic!…
Mai ales în timpurile ce le trăim, astfel de oameni îi întâlnim tot mai rar! Și totuşi sunt marile modele etice cu care marile epoci şi marile civilizaţii se instaurează.
Personal, în faţa Demnităţii, am dat totdeauna: Jos pălăria!

Cu paterne îmbrăţişări, Mihai Moşandrei

Ce scriam atunci în articolul „Ion Barbu şi E. Lovinescu în corespondenţă cu Mihai Moșandrei”, aflat încă sub impresia faptului că ţinusem în mână şi citisem două scrisori purtând autograful unor scriitori cu nume atât de sonore în literatura română:

*

„Se poate vedea, trecând abstras pe străzile oraşului Câmpulung-Muscel, o persoană ducând cu sine o lume aparte. Poartă întotdeauna o pălărie cu boruri largi. Adus puţin de spate, împietrit în vârstă, păşind încă iute, privind lumea de la înălţimea a nouă decenii de viaţă, dă impresia că se grăbește, ca şi cum s-ar teme că „timpul nu va mai avea răbdare”. E poetul Mihai Moşandrei, ţi se spune după ce a trecut.

În casa lui retrasă, arar mai intră câte cineva. Înaintea soneriei dă glas prepelicarul aflat undeva, în spate. Apoi îţi va deschide însuşi poetul şi, cu gesturi largi, te va invita în sanctuarul său. Aici toate se schimbă parcă dintr-o dată: fotografii vechi, ediţii rare cu dedicaţii, masa de lucru plină cu manuscrise şi maşina de scris alături. Printre altele, un teanc de scrisori. O lume întreagă palpită în ele. Răsfoindu-le, întâlneşti semnăturile lui Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Tudor Vianu, Al. T. Stamatiad, E. Lovinescu, Livia Dymsza-Maiorescu, Dimitrie Nanu…

Ne-am oprit amândoi asupra a două scrisori, aparţinând lui Ion Barbu şi E. Lovinescu. Pe Ion Barbu îl cunoştea de copil, când, la vârsta primilor ani de şcoală, cei doi erau duşi, plini de uimire, în salonul literar al simandicoasei şi preţioasei doamne Boncănel din Câmpulung-Muscel. Prin hazard, Ion Barbu şi Mihai Moşandrei vor deveni colegi la Liceul „Gh. Lazăr” din Bucureşti, unde s-au reîntâlnit într-o prelungire a copilăriei pure şi frăţeşti de pe înverzitele meleaguri câmpulungene. Prietenia cu Ion Barbu a fost o constantă a vieţii lui Moşandrei şi scrisoarea care se publică acum, atât de caldă şi apropiată, este cât se poate de sugestivă pentru ilustrarea strânsei legături dintre cei doi musceleni.

Mihai Moşandrei luase contact cu cenaclul „Sburătorul”, condus de E. Lovinescu, încă înainte de plecarea sa la Paris, cu o bursă a Republicii franceze, pentru a pregăti un doctorat. Legătura cu cenaclul se va restabili la reîntoarcerea în ţară, iar prezenţa poetului nu va trece neobservată printre cenaclişti. Prin contrast cu scrisoarea lui Ion Barbu, epistola lui E. Lovinescu, este rece, tăioasă chiar. Ea denotă opinia criticului, spusă franc, fără menajamente, pe motiv că numele „Moşandrei”, prin sonoritatea lui, l-ar condamna literar”.

*

Marile modele etice

În această scrisoare-mărturisire, poetul Mihai Moşandrei îmi vorbea despre „marile modele etice”, tot mai rare în „timpurile ce le trăim”. Însă, prin ceea ce îmi scria, chiar Mihai Moşandrei se constituia pentru mine drept un… mare model etic! De ce? Pentru că în această scrisoare, el, poetul nonagenar, deja consacrat de breasla scriitoricească din România, nu considera că e prea mult să mulţumească pentru un articol unui tânăr profesor aflat abia la începuturile publicisticii literare.

Notă:
Scrisorile lui Ion Barbu şi E. Lovinescu mi-au fost donate de Mihai Moşandrei şi se găsesc în arhiva personală.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!