02/07/2026

Coletul suspect cu… bomboane şi cozonac pentru un cofetar din Câmpulung

Parodie cu vardişti şi un cufăr lăsat în Gara de Nord, în care se bănuia că s-ar afla un cadavru („Veselia”, 1910)   

Fiind o perioadă a liniştii după tumultul de peste an, ne-am propus să vă aducem un zâmbet pe buze cu câteva versuri dintr-o gazetă savuroasă, din ale cărei pagini Câmpulungul rar lipsea. Prima pagină a „Veseliei”, ediţia de vineri, 17 decembrie 1910, era dedicată unui desen amuzant, reprezentând ancheta întreprinsă pe marginea unui cufăr cu un conţinut suspect. Investigatorii: un puhoi de vardişti, care s-au învârtit agitaţi pe lângă lada în care se bănuia că ar fi înghesuit trupul unei victime ucise. În pagina 2, cititorul găsea explicaţia în versuri, sub forma unei poezii umoristice, care descrie forfota din jurul coletului. Autorul, care semnează cu pseudonimul „Dălacomplect”, menţine suspansul până la ultima strofă din cele şapte, când dezleagă misterul destinatarului: un cofetar din Câmpulung, care aştepta transportul cu bunătăţi pentru prăvălia din oraş.

Lectură plăcută!

Cufărul misterios din Gara de Nord

Aşa stă cazul. S’a’ntâmplat

Ceva cu haz, cu chichirez

Şi-au râs cu toţii, căci întâmplarea

Zău, ce să spun, avuse miez.

Într’o trăsură se suise

Un domn, c’un cufăr cât o zi

Şi-a mers la gară. Dar dispare

Aşa, pe loc, cât ai clipi.

 

S’a dus să-şi ia bilet, se zice,

Dară birjarul disperat

Simte, îi pare că în cufăr

E un cadavru infectat.

Şi-anunţă ’ndată siguranţa

Şi vin agenţi cu domnul Popp

Şi „sub” şi comisari, gardişti,

O spuză, un enorm potop.

 

Şi cufărul deschid. La nas

Îşi pun batistele. Duhoare!

Cadavru! Brrr! Crimă! Ce crimă!

Afacere îngrozitoare.

Şi când capacul se ridică

Ah! Mii de bombe şi de draci!

Ce credeţi că era acolo?

…Bomboane, şunci şi cozonaci!…

 

Erau trimise pe adresă

În Câmpulung, la cofetar,

Şi păcăleala minunată

A fost, vedeţi, şi-i cazul rar.”

Semnează: Dălacomplect. „Veselia”, august 1910   

         

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!