7.2 C
Campulung Muscel
18/05/2025

Școala Gimnazială „Nae A. Ghica”, din Rucăr, va găzdui Târgul de Crăciun din Campania „Salvează o Școală”

Asociația NARADA, împreună cu Harta Edu, organizează Târgul de Crăciun, în data de 16 decembrie 2022, ce se va desfășura în 25 de școli din țară, care au fost selectate pe baza alertelor depuse pe Harta Edu. Evenimentul va începe, simultan, în toate cele 25 de locații ale școlilor selectate, iar intervalul orar pentru desfășurarea activităților va fi 12.00-18.00.

  • Care a fost alerta depusă de către Școala Gimnazială din Rucăr

Organizația Narada a lansat campania „Salvează o Școală”, prin care se implică să ajute 25 de școli din țară, care au listat pe Harta Edu urgențe cu nevoia soluționării privind siguranța copiilor în clase. Harta Edu este o platformă online pe care se depun diferite alerte ale școlilor din România, sesizate de către profesori, elevi sau părinți, cu privire la nevoile instituțiilor de învățământ. Potrivit directorului Școlii Gimnaziale „Nae A. Ghica”, Cristina Vlădescu, școala a beneficiat de foarte multe renovări și proiecte în decursul anilor, iar una dintre cele mai importante realizări a fost dotarea sălilor de clasă cu table interactive, videoproiectoare și tablete pentru elevi, însă, într-un interval de timp relativ scurt, nu se pot implementa foarte multe astfel de proiecte. Așadar, directorul a luat decizia de a găsi sprijin și prin alte modalități. În urmă cu doi ani, conducerea instituției de învățământ din Rucăr a depus o alertă referitoare la situația băilor din școală, care ar trebui renovate, iar în prezent a fost selectată alături de alte două școli din Județul Argeș. În urma strângerii de fonduri provenite din diferitele activități ale elevilor, de la Târgul de Crăciun, Organizația Narada va susține soluționarea alertei depuse de către școală, prin dublarea sumei obținute.

  • În ce va consta Târgul de Crăciun de la Rucăr

Vineri, 16 decembrie 2022, începând cu ora 12.00, la Hanul Veseliei din Rucăr se va desfășura Târgul de Crăciun din cadrul campaniei „Salvează o Școală”. Elevii, ajutați și susținuți de către părinți și profesori, vor fi antreprenori pentru o zi și vor învăța cum să comercializeze diferite produse. De menționat este faptul că, în această campanie, sunt implicate și persoane publice, precum: Smiley, Feli, Marius Moga, Antonia, Selly, Randi, Edward Sanda, Cleopatra Stratan, WRS, Alex Velea, Cosmin Savu, Olimpia Melinte, Daddy Cool, Alina Ceușan, Irina SSW (Deaconescu), Bogdan Ioan, Eugenia Nicolae, Roxana Hulpe, Aluziva, Răzvan Munteanu și scriitorii Camelia Cavadia, Iv cel Naiv, și Remus Boldea. Fiecare școală va avea câte un ambasador, iar cel al Școlii Gimnaziale din Rucăr va fi Răzvan Munteanu. Elevii vor avea standuri cu diferite produse tradiționale, cărți, jucării, obiecte confecționate de către aceștia, pe care le vor vinde doritorilor. În total vor fi alocate 16 standuri pentru cele 16 clase implicate. Programul va fi unul complex, întrucât Târgul de Crăciun nu se rezumă doar la comercializarea acestor produse tradiționale sau obiecte confecționate, ci se vor susține și mici momente artistice, organizate de către elevi împreună cu învățători și, de asemenea, vor fi spectacole de colinde, ce vor fi cântate de către corul școlii. Mai mult de atât, va fi prezent Ansamblul „Garofița Rucărului”, dar și invitați speciali precum Alexandru Crăciunescu, care va cânta la saxofon și Alexandru Țapu care va susține un moment muzical. Seara se va încheia cu organizarea unei tombole la care vor participa toate cele 16 clase. Acestea vor alege, în ordinea descrescătoare a sumelor bugetelor obținute din vânzarea produselor, diferite premii, precum: o excursie la Brașov, invitație la pizza, invitație la cofetărie, sau, un premiu introdus chiar de către elevi, o săptămână fără teme. Acestea sunt doar câteva premii puse la dispoziție, însă vor fi îndeajuns pentru toată lumea, dar vor exista și foarte multe surprize. De asemenea, elevii vor oferi, la rândul lor, diferite cadouri sponsorilor pe care i-au ales, în funcție de premiul acordat. Intrarea este liberă, iar oricine dorește să participe la târg, va fi întâmpinat cu mare bucurie de către micii antreprenori.

„Cred că este un succes faptul că am reușit să colaborăm cu toții. Părinții sunt foarte importanți, pentru că susțin acest eveniment, pentru că, fără aceștia, nu am fi reușit. Ei sunt, totuși, copii, dar sunt motivați și știu să participe dacă sunt îndrumați de acasă!”, a menționat Cristina Vlădescu, director al Școlii Gimnaziale „Nae A. Ghica”.

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!