La Biblioteca Municipală „Ion Barbu”din Câmpulung Muscel a avut loc o conferință cu titlul „Castrul de la Câmpulung în Contextul Limesului Transalutan”, susținută de către cercetătorul științific II doctor Florian Matei Popescu, de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București, și doctor Ion Dumitrescu, de la Muzeul Județean Argeș. În cadrul acestei conferințe au fost puse în discuție mai multe aspecte cu privire la Castrul Roman de la Jidova și, de asemenea, a fost prezentată istoria castrului.
- Castrul de la Jidova
Castrul roman de la Jidova este un monument istoric ce se află pe actualul teritoriu al Câmpulungului, în zona Pescăreasa, în contextul Limesului Transalutan. Limesul, de cele mai multe ori, este definit ca fiind o frontieră, iar din acest punct de vedere este o abordare greșită. Limesul roman nu este o frontieră în sensul adevărat al cuvântului, de altfel, și drumul, și conceptul în sine, în autorii latini, se referă la faptul că este exact drumul care trece printre două proprietăți. În felul acesta, el a ajuns să fie considerat o frontieră, însă el este un drum care supraveghează o limită sau o limită temporară a Imperiului, în măsura în care, din punct de vedere roman, puterea Imperiului Roman era nelimitată în timp și spațiu.
Din punctul lor de vedere, aceste granițe erau temporare și reprezentau doar niște zone unde ei au ajuns, însă nu pot fi înțelese ca niște frontiere. Din această perspectivă, limesul sau frontierele romane din Dacia sunt, mai degrabă, drumuri care permit comunicarea și supravegherea provinciilor. Tipurile de fortificații de pe Limesul Transalutan sunt de mici dimensiuni, iar marea lor majoritate nu au construcții de piatră și sunt numai valuri de pământ și eventuale palisade de lemn.
Castrul roman de la Jidova se află în partea de Sud a orașului Câmpulung, situat între Râul Târgului și actualul drum DN73. Castrul cuprinde două fortificații, respectiv una de mari dimensiuni, cu un zid de piatră, și una mai mică, situată la 300 metri în partea de Sud față de cea mare, cu un val de pământ. Aceste mici fortificații par să dateze din timpul împăratului Traian, iar fortificațiile mari par a fi construite la finalul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea.
„Având în vedere că fortificația de la Câmpulung Jidova a fost construită din piatră, ea a atras atenția încă din perioada modernă. Cel care vine aici, după informațiile stolnicului Cantacuzino, la 1691, este Luigi Ferdinando Marsigli, ofițer de geniu în armata austriacă, lui datorându-i și primul plan al fortificației de piatră. Apoi, informația este preluată în cărțile de la sfârșitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, după cum se poate vedea în diverse hărți. Deși fortificația nu este marcată, totuși, apare numele de Sidova, ce reprezintă denumirea coruptă de la Jidova, pe care Marsigli o sesizează.”, a relatat Ion Dumitrescu.
- Cercetările care au avut loc la Castrul de la Jidova
„Primele cercetări arheologice ale Castrului roman de la Jidova au fost făcute în anul 1876, de către Dimitrie Butculescu. Jurnalul de săpătură și desenele se află, în prezent, la Muzeul Municipal din București, iar o mare parte dintre materiale pot fi văzute în Muzeul de la Câmpulung Jidova. O altă etapă a cercetărilor arheologice a avut loc în anul 1901, efectuată de către arheologul Pamfil Polonic. În urma acesteia, două dintre clădirile din zona centrală a castrului au fost dezvelite și anume clădirea comandamentului și magazia de cereale. Totodată, în această perioadă, au fost săpate și toate cele patru porți. Mare parte din rezultatele cercetărilor efectuate de Pamfil Polonic au fost valorificate de către Dumitru Tudor, în anul 1936, și publicate în „Buletinul Muzeului Militar, Castrele Romane de la Jidova”, a explicat Ion Dumitrescu.
Cercetările sistematice au fost demarate la inițiativa Institutului de Arheologie și au fost coordonate de către Emilian Popescu, în perioada 1962-1978, mai întâi în colaborare cu Muzeul Municipal Câmpulung, fiind reprezentat de către Flaminiu Mârtzu în perioada 1962-1964, apoi au fost continuate din partea Muzeului Județean Argeș, cu Eugenia Popescu și Teodor Cioflan. Din anul 1979 și până în prezent, cercetările sunt coordonate de către profesorul Constantin Petolescu, mai întâi în colaborare cu Teodor Cioflan, ulterior alăturându-se colectivului, în anul 2017, Florian Matei Popescu, împreună cu Ion Dumitrescu.
În perioada 1962-1978, Emilian Popescu a reluat cercetările în zona centrală a castrului de la Jidova, a efectuat săpături în zona magaziei de cereale și a identificat clădirea cu un mic edificiu între magazia de cereale și, respectiv, clădirea comandamentului, denumită și clădirea ofițerilor. După anul 1978, Constantin Petolescu a continuat cercetările în clădirea comandamentului și casa comandantului, iar în perioada 1985-1993 au fost efectuate lucrări de restaurare și consolidare pe o scară destul de largă.
În urma acestora a rezultat reconstituirea laturii Sudice a castrului. Pe lângă această latură sudică, în interior au fost consolidate și indicate până la înălțimea de un metru față de nivelul la care au fost descoperite toate cele patru clădiri cu ziduri de piatră din zona centrală. În perioada 1990-2008, cercetările au fost concentrate în zona barăcilor, unde au fost identificate două barăci și, de asemenea, cărămida cu un grafit pe care era scris numele unității care a staționat în acea zonă.
- Cercetările din perioada 2010-2015 au avut un rezultat extraordinar
Începând din anul 2010, s-au reluat cercetările în zona centrală a castrului, care au ridicat anumite semne de întrebare cercetătorilor. Poziția construcției clădirilor din piatră prezenta o orientare ușor diferită. Rezultatul cercetărilor din perioada 2010-2015 a fost unul spectaculos. În prima fază, s-a constatat faptul că zona dintre magazia centrală și clădirea comandamentului a fost ocupată de o construcție din lemn, iar interpretarea că acea clădire a fost o magazie de cereale provine din descoperirea unei rețele de stâlpi, pe laturile exterioare, și o altă rețea de stâlpi, transversală, aceștia fiind interpuși între alți stâlpi mari, rezultând concluzia că podelele magaziilor de cereale erau suspendate.
În faza a doua a cercetărilor s-au găsit un amforidion, dar și o amforetă de mari dimensiuni și o serie de piese din bronz, fier și alte materiale. De asemenea, au fost găsite două monede cu ajutorul cărora s-a făcut o datare a momentului distrugerii construcției de lemn, fiind incendiată. Moneda de un denar a fost emisă de Severus Alexander în primul an de domnie, 222. În urma acestui incendiu al clădirii, romanii au evacuat toate aceste dărâmături, au făcut o nivelare, peste care au așezat un strat de pietriș, iar în partea de Nord au ridicat clădirea ofițerilor.
Tot în această fază s-a mai descoperit o groapă de aproximativ doi metri ce reprezintă prezența unui puț din care romanii își procurau apa. Toate aceste descoperiri indică perioada secolului al II-lea în care construcțiile, atât cele din lemn, cât și cele din piatră, au fost ridicate. În urma unei săpături a zonei dintre zidul Estic și zidul de incintă al castrului au fost găsite o serie de încăperi cu hypocaust, ce indică faptul că ar fi fost parte a unei băi din clădirea comandantului. Toate elementele găsite în cercetarea arheologică permit ipoteza că această construcție avea ziduri din cărămidă, pe când, în faza inițială, clădirea comandamentului pare să fi avut ziduri de piatră.
O altă situație pe care cercetarea arheologică a relevat-o este că, în zona centrală a castrului, construcțiile păreau a fi foarte înghesuite. Din nevoia de spațiu, romanii au ales să desființeze drumul care mărginea valul de pământ. Cercetările care au avut loc în perioada 2010 până în prezent, în zona centrală a castrului, arată momentul abandonării castrului, în perioada atacului carpic ce a avut loc între anii 245-247, din timpul împăratului Filip Arabul.
Robert Adrian ŞTEFAN