Am stat de vorbă cu cel care a avut ideea să deschidă o brutărie artizanală în Câmpulung Muscel, deşi aici mai erau câteva brutării clasice.
Reporter (R): – Ce ne puteţi spune despre ideea de a deschide aici aşa ceva. Era necesar?
Dieter (D): – Ideea mi-a venit în urmă cu patru ani, stăteam de vorbă cu un foarte bun prieten, Mihai Dorobanţu, scenograf de film, şi aveam idei comune de a deschide o băcănie cu produse bio în care să vindem şi pâine artizanală. Până la urmă, am ramas singur în proiect, el plecând la film.
M-am apucat să caut cele mai bune cuptoare pe vatră la foc de lemne, căci altfel nu se putea, oricum gustul pâinii este cu totul altul, cu totul deosebit faţă de clasicul electric sau gaz. În fine, le-am găsit în Germania, le-am scris nemţilor despre ce vreau să fac, ce am lucrat înainte şi că este un domeniu nou pentru mine, întrebându-i cum să fac să fac cea mai bună pâine. M-au invitat le ei la cursuri şi să aleg cuptorul. Fac o mică paranteză, asta se întampla în ianuarie 2019, fix înainte de pandemie. Doream să-i dau drumul în mai. Prietenul şi duhovnicul meu, părintele Felix Albu, de la Schitu Goleşti, mi-a spus “lucru bun la nouă luni”… e – zic – chiar aşa să fie? Zic: n-ai vreo pilă pe “sus” să fie mai devreme? Apoi am căutat spaţiu, am găsit vis a vis de Vişan, unde e depozitul de materiale de construcţii. La nea Bebe Bulugea, Dumnezeu să-L odihnească în pace, eu rar am găsit în acest oraş un suflet atât de bun şi cald, un OM de pus la rană.
M-am chinuit ceva timp cu amenajarea spaţiului. Trebuia să ţin cont de normele DSV, dar vroiam neapărat să las spaţiu deschis, ca lumea să vadă prin acel ciclop cum se face pâinea. Era esenţial pentru mine, care făcusem imagine peste 30 de ani, să arăt lumii cum se face pâinea, sincer, câţi cunosc? Cum se face acest tip de pâine, nu acela în care “apeşi” un buton şi pe partea cealaltă ies 50.000 de pâini. Sau cum sunt cele care vin îngheţate, precoapte, apoi se recoc în cuptoare electrice, în fine, important e că am obţinut ce mi-am dorit. Clientul să vadă cum se face painea.
(R): – Cum se desfăşoară o zi normală? La cât începe treaba?
(D): – Păi cum să fie, ca-n armată când eşti planton schimbul doi. Mă trezesc la 3.00, la 4.00 fac focurile la cele două cuptoare, apoi reţetele şi ne apucăm de treabă, astfel încât în jur de ora 8.00 să fie scoase primele pâini calde. Întâi iese pâinea cu cartof şi ceapă, apoi neagra. După urmează alba şi ţărăneasca.
(R): – Sunt reţete româneşti?
(D): – Da, sunt reţete pe care le-am făcut împreună cu brutarul chef din Germania, adaptate cerinţelor româneşti. În reţete punem cartofi fierţi de noi, miere (aproximativ 1,5 tone pe an).
(R): -E greu să faci o pâine ca aceasta?
(D): – Da, e mult de muncă la o pâine, după ce se face focul cu lemne, se împrăştie jarul şi se mai lasă aşa până se uniformizează temperatura vetrei, apoi se scoate cenuşa şi se curăţă vatra. Aluatul este dospit de două ori, o oră pe masă, apoi încă jumatate de oră în bascheturi de răchită, după ce îl cocălim manual. După care pâinea intră în cuptor, unde mai stă şi acolo 40 de minute. E un proces lung, nu anevoios, dar obositor. Cine ştie să aprecieze, nu atât efortul nostru, cât gustul adevărat al pâinii de odinioară, ne va căuta tot timpul. Avem deja clienţi fideli pe care îi cunosc fetele care vând (Coco, Marilena şi Monica) şi ştiu deja ce-şi doresc.
(R): – Cum staţi cu producţia, vă mai extindeţi?
(D): – Nu doresc extindere, ducem deja la partenerii noştri din oraş, “Gladiola”, la piaţă şi la gardă. Ducem şi la Bucureşti mai nou. Vom deschide un punct de desfacere şi la târgul de legume de lângă Kaufland. Încercăm să mergem la cât mai multe târguri de profil. Pe 8 şi 9 octombrie mergem la Bucureşti, la târgul Artisan Food Market de la Hanul lui Manuc.
(R): – În perspectivă, mai deschideţi undeva în ţară?
(D): – Relaţia mea cu partenerii din Germania este una solidă, fiind serios faţă de ei şi de ceea ce implică o brutărie artizanală, anul trecut am obţinut statutul de dealer de cuptoare pe România. Pentru mine este un succes într-un timp atât de scurt. Aşa că pe oricine vrea să scape de facturile interminabile de la gaze şi curent electric îl aştept cu drag să-i pun afacerea “pe tavă”. Nu e uşor, dar satisfacţia clientului este cheia succesului. În fond, nimic nu e gratis, pentru tot ce ai, trebuie muncă, perseverenţă, răbdare şi suflet. Pentru că este un tip de business de familie, trebuie ca toţi să se ştie cu toţi, să fie prieteni, rude. Nu te duci la strung 8 ore să tragi la şaibă, îi faci Trupul Domnului, aşa cum mai e numită pâinea noastră cea de toate zilele. Deci şi munca trebuie să fie într-un fel, iar tu, într-un mare fel, faţă de ceea ce faci, pâinea.
(R): – Sortimente de pâine?
(D): – Ca tipuri de pâine, avem pâinea albă, pâinea cu cartofi, pâinea cu cartofi şi ceapă, pâinea neagră, pâinea ţărănească, pâine toast (cu lapte, unt şi ouă), în weekend facem deja celebrele baghete cu brânză cheddar şi jalapeno, ulei de măsline, ou şi parmezan, iar din octombrie, tot în weekend, vom face baghetele cu cimbru, rozmarin şi usturoi, unse cu ou şi parmezan. Yummy!
De asemenea, cozonacii noştri delicioşi, tradiţionali, insiropaţi şi de post vă aşteaptă pe raft, alături de prăjituri de casă, cookies cu ciocolată belgiană sau stafide. Când şi când, la comandă mai facem şi pâine bacon tras în cimbru şi caşcaval. Mi-a cerut cineva, la un moment dat, o pâine lungă de un metru, am făcut-o şi pe aceasta.
(R): – În încheiere, o ultimă întrebare, cum vi se pare oraşul, cum l-aţi găsit şi cum îl vedeţi peste nişte ani de zile, oameni, locuri, politică, afaceri… etc.
(D): – Oraşul este superb, locaţia unde este pus nu e mai prejos de Sinaia, Predeal, Azuga sau Buşteni. În fond, aici a dorit să-şi facă regele Carol reşedinţa. Aici am copilărit, stăteam lângă piaţa mare, tata, în copilărie (până să plece în Televiziunea Română) era dascal la Biserica “Sfântul Nicolae”, mama lui era croitoreasă, Paraschiva, tanti Chiţa îi spuneau vecinii. Eu cred că omul sfinţeşte locul, iar locul nu se sfinţeşte de pe o zi pe alta, ci în ani, poate chiar generaţii. Oamenii, oricum, s-au schimbat după 2000, au devenit mai atenţi la ce mănâncă, se uită mai des pe o etichetă, sunt mai precauţi, iar precauţia te schimbă. Nu sunt eu cu politica, dar văd că deja fosta mea colegă din Pro Tv, Elena Lasconi, a început să mişte lucrurile, greu, dar le mişca, important e că se mişcă după 30 de ani în care oraşul părea mort şi sunt convins că, peste câţiva ani, oraşul va deveni altfel, oamenii care i-au dat mandat nu vor regreta, vă mai dau un exemplu, comuna Lereşti, de lângă noi, buget 16 miliarde lei, Valea Mare Pravăţ, tot de lângă noi, buget 134 miliarde, doi primari din acelaşi partid, mergeţi prin Lereşti şi vedeţi cum arată şi luaţi-o şi prin Valea Mare pe uliţe să vedeţi cum arată. Concluzia mea, cine vrea să facă treaba, FACE! În fond, cei care te-au trimis acolo vor să vadă ceva, orice, dar să vadă. În momentul în care tu nu faci nimic ani de zile şi tot ieşi primar, mandat după mandat şi nu se vede nimic… nu zic de lume, dar ai pretenţia la pensie specială, doar aşa, că ai stat degeaba pe votul şi banii cetăţeanului mai mult sau mai puţin “turmentat”. Păcat, că puteam fi departe, am avut 30 de ani în spate în care ne-am bătut joc, noi de noi.
Dumnezeu să binecuvânteze acest oraş, căci este păcat că din ce-a rămas să nu-l aducem acolo unde îi e locul, într-o zonă turistică protejată, un loc cu pensiuni, restaurante tradiţionale şi specifice zonei, un loc în care să-ţi doreşti să mai vii cu drag şi a doua oară. Aşa văd eu ca simplu om acest oraş, oamenii şi politica. Oamenii să se ajute mai mult unii pe alţii, să se bucure când se văd, fără invidie, ci cu sufletul viu şi adevărat, să se simtă pe faţa ta sinceritatea aia adevărată, asta îmi doresc mult. În încheiere aş vrea să-l citez pe Dumnezeu să-L ierte Părintele Serafim:
“Inima sus şi fiţi voioşi”.