Aproape 80 de piloţi sunt înscrişi pe lista de start la Trofeul Câmpulung Muscel 2022, competiţie organizată în acest week-end, pe traseul Lereşti – Voina, etapa a V-a în calendarul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv la Viteză în Coastă. Liderul la zi, Octavian Ciovică, şi cel cu care se bate pentru titlu anul acesta, Emil Ghinea, au participat la conferinţa de presă premergătoare evenimentelor.
Elena Lasconi, primarul municipiului Câmpulung:
„Mă bucur foarte mult că ne ţinem de această treabă cu Trofeul Câmpulung Muscel. Mă bucur şi că am găsit fondurile necesare pentru a susţine acest eveniment. Ştiu că pentru foarte mulţi este o bucurie, pentru alţii o curiozitate, dar mie îmi place viteza şi îmi plac foarte mult mașinile. Îmi plac senzaţiile tari. Conduc de la 18 ani şi cred că pe primul loc la relaxare nu este nici masajul, nici spa-ul, ci să conduc cu viteză şi să ascult muzică la maximum. Ştiu că se anunță ploaie, dar îmi doresc să vin duminică pe traseu şi să încerc o maşină de curse. Anul trecut am mers cu Mihai Leu. Eu abia aştept ediția de anul acesta!”
Emil Ghinea:
„Este un traseu scurt, dar cu viraje de viteză mare şi este unul foarte tehnic. Am fost de dimineaţă să văd cum se prezintă circuitul, se vede deja că este o organizare foarte bună. Sper să vină şi cât mai multă lume, pentru că la Câmpulung, întotdeauna, au fost foarte mulți spectatori. Este o tradiție aici. Eu am avut destule evenimente aici, anul trecut am şi spart motorul. Astăzi, îmi doresc ca totul să fie bine în această etapă.
Mi-aş dori să fie vreme frumoasă, pentru că am avea mulți spectatori, dar şi pentru noi, piloții, ar fi mai sigur, pentru că traseul de aici este unul mai mult pentru uscat, fiind unul foarte rapid. Este un campionat în care, fără doar şi poate, mulţi dintre colegi fac eforturi uriaşe, chiar şi eu, să participăm, din cauza resurselor financiare destul de restrânse. Nu îmi doresc să reuşesc top-speed-ul, îmi doresc să scot cel mai bun timp pe fiecare manşă”.
Octavian Ciovică:
„Mă bucur că suntem aici. Este un număr impresionant de piloţi la start. Nu poate decât să ne bucure acest lucru. Traseul de la Câmpulung este unul destul de scurt, dar care aduce foarte mulţi spectatori din tot județul, dar şi din ţară! Este o etapă destul de tehnică, de viteză, unde se ating top-speed-uri. Anul trecut, aici am atins 208 km/h, iar viteza maximă a fost 215 km/h. Anul acesta, sperăm să atingem noi această viteză şi să facem spectacol. Dacă va ploua, însă, lucrurile se vor schimba. Mi-a plăcut pe ploaie la Straja, îmi doresc să facem o figură frumoasă şi aici.
Important este că lupta se va duce până la final și este important că există o astfel de competiţie la vârf, să avem o bătălie pentru titlu până la final. Sunt unii dintre colegi care spun că nu mai este un campionat atât de puternic, pentru că nu mai sunt „dinozaurii” pe traseu, dar ei ar trebui să se uite la timpii scoși de mine și de Emil în acest an. De fapt, noi doi, și nu numai, chiar am făcut performanță și această bătălie este importantă”.
Iulian Nicolaescu, organizator CS Brothers Motor Sport:
„Eu vreau să mulțumesc partenerilor noștri tradiționali, pentru că, de fapt, reușim să ducem mai departe această tradiție datorită acestor parteneri, atât privați, cât și instituționali. Mulțumesc Primăriei Câmpulung, Consiliului Județean, mulțumesc și Primăriei Lerești care s-a implicat foarte mult, ca de obicei, mai ales pe partea de traseu. Fiecare partener este foarte important și vine cu bucățică lui în acest puzzle care se construiește tot mai greu în aceste perioade dificile din punct de vedere financiar.
Vreau să subliniez și prezența argeșenilor la competiție: Andrei Aron, care este și partenerul nostru anul acesta, Dode Andronache, dar și juniori, precum Mihai Pelmuș. Va fi prezent și Alex Gorgan, care deși va merge pe o mașină de securitate, sunt sigur că va face spectacol și, desigur, Vali Porcișteanu, campionul nostru de raliuri.
Evident, nu în ultimul rând, surpriza de anul acesta, faptul că avem aproape 80 de sportivi la start, ceea ce nu prea s-a întâmplat anul acesta, inclusiv prezența lui Simone Tempestini, care revine în circuitul de Viteză în Coastă la Câmpulung. Mă bucur că lumea iubește Trofeul Câmpulung și înțelege să vină la start în număr mare.
Vreau să subliniez un mesaj pentru public: să respecte regulamentul, să respecte indicațiile oamenilor de ordine. Viteza în Coastă este o competiție foarte spectaculoasă și frumoasă, dar rămâne astfel numai dacă suntem cu toții în siguranță! Vreau să le mulțumesc și membrilor FRAS care sunt alături de noi și sper ca duminică, la finalul cursei, să fim cu toții bine, să plecăm cu toții sănătoși acasă, dar nu înainte de a-i sărbători pe câștigători în centrul Câmpulungului.
Suntem pregătiți, la fel ca și piloții, și pentru vreme frumoasă și pentru ploaie. La fel ca și anul trecut, publicul are la dispoziție zone unde pot cumpăra mâncare. Vă așteptăm cu drag pe traseu și să ne bucurăm împreună de evenimentul de la Câmpulung!”
Organizatorii Trofeului Câmpulung Muscel 2022, informează publicul și participanții la trafic că, în zilele de 17 și 18 septembrie, circulația autoturismelor va fi restricționată pe DJ 734 Voinești – Lerești – Voina, în sectorul cuprins între km 8 și 13+ 800 astfel:
– Sâmbătă, 17 septembrie, între orele 07.30 și 19.00
– Duminică, 18 septembrie, între orele 07.30 și 17.00
Circulația va putea fi reluată doar pentru situații de urgență.
Brothers Motorsport organizează sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Câmpulung, Primăria și Consiliul Local Lerești și Consiliul Județean Argeș, în zilele de 17 și 18 septembrie 2022, etapa a V-a din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă – Trofeul Câmpulung Muscel 2022, ediția a XI-a.
Spectacol şi adrenalină la cote maxime la Câmpulung Muscel!