21.9 C
Campulung Muscel
23/07/2024

Marama Musceleană, unul dintre cele mai cunoscute branduri ale Câmpulungului, sărbătorită la o jumătate de secol de existenţă

Momentul aniversar marcat de Marama Musceleană – 50 de ani de activitate neîntreruptă – a constituit tema principală a evenimentului „Pe firul borangicului”, organizat la Vila Golescu de către Consiliul Judeţean, prin Centrul Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, în parteneriat cu Fundaţia Pro Patrimonio. Acţiunea impresionantă din punct de vedere al participării i-a avut ca invitaţi pe ministrul Muncii, Marius Budăi, Cristian Lazăr, subsecretar de stat la ministerul Culturii, Ligia Fulga, membru în Comisia Naţională a Muzeelor, Ana Maria Cătăuță, preşedintele Comisiei Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Doina Banciu, vicepreşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, deputatul Simona Bucura Oprescu, Cristina Chiriac, fondatoarea brandului „Flori de ie”, Iulia Gorneanu, colecţionar de artă şi promotor al portului şi tradiţiilor populare româneşti.

  • Povestea Maramei Muscelene a început pe 1 februarie 1972

Întrucât cel mai important moment al evenimentului de astăzi l-a constituit jumătatea de secol atinsă de existenţa Maramei Muscelene, un brand arhicunoscut la nivel naţional, vom dedica această relatare sărbătorii marcate în cadrul manifestării „Pe firul borangicului”.

Mesajul „omului zilei”, Micşunica Mihăilă, preşedintele Cooperativei Meşteşugăreşti Marama Musceleană, a debutat cu mulţumiri adresate, în primul rând, Elenei Iagăr, directorul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, care a avut iniţiativa organizării acţiunii aniversare, şi apoi invitaţilor, oficialităţi şi specialişti în arta populară, reuniţi de un eveniment de dorit să se repete la Câmpulung. „Pentru mine, personal, este o bucurie imensă că, după mai bine de 40 de ani de activitate – economist fiind de profesie – în domeniul artei populare şi artizanatului, astăzi pot să spun câteva cuvinte despre povestea Maramei Muscelene. Povestea trecută, prezentă şi, poate, chiar viitoare. În acelaşi timp, este o onoare deosebită pentru Cooperativa Marama Musceleană, având din nou ocazia de a mulţumi din toată inima sutelor noastre de lucrătoare, poate, chiar peste o mie, într-o anumită perioadă, din toată zona Muscelului, care au ales să fie alături de noi. Care prin talent, măiestrie, abnegaţie, perseverenţă şi, mai ales, prin bunul simţ al acestora, au fost împreună cu noi, ne-au ajutat să trecem şi peste momentele grele şi am trăit permanent cu speranţa că trebuie să continuăm, în ciuda tuturor greutăţilor pe care le-am avut în ultimii ani.”, afirma Micşunica Mihăilă.

Povestea a început pe 1 februarie 1972, când a fost înfiinţată Cooperativa Marama Musceleană, cu profil de artă populară şi artizanat. Cu câţiva ani înainte, Cooperaţia Meşteşugărească a hotărât înfiinţarea unor cooperative meşteşugăreşti în toate zonele etnografice ale ţării. În Argeş au fost trei cooperative: Marama Musceleană la Câmpulung, Muncitoarea Topoloveni şi Unirea Meşteşugarilor Curtea de Argeş, Argoms Curtea de Argeş de astăzi.

  • O societate în care nimeni nu era patron

Micşunica Mihăilă a explicat pentru public ce înseamnă o cooperativă. „Probabil, şi această formă de organizare a fost cea care ne-a ajutat să mergem mai departe. O cooperativă înseamnă o asociere de persoane fizice liber consimţită în scopul promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori. Este vorba despre o asociere la muncă şi la capital. La muncă, pentru că toate persoanele era angajate la Cooperativa Marama Musceleană. Aceştia oameni au avut cărţi de muncă, au avut salarii, au reuşit să iasă la pensie de la Marama Musceleană. Totodată, au avut şi capital. La înscrierea în cooperativă, practic, la angajare, îşi dădeau consimţământul de a depune un capital social stabilit de Adunarea Generală a Membrilor Cooperatori, care era organul de conducere şi care asigura politica societăţii cooperative.”, relata Micşunica Mihăilă.

Acest capital – spunea aceasta – a fost baza de dezvoltare a Maramei Muscelene, pentru că a ajutat cooperativa să se autofinanţeze, chiar să investească şi să reziste de-a lungul timpului. În permanenţă, funcţionarea a fost aceea a unei societăţi cu capital privat. Capital care echivala acţiunilor de astăzi. „Înainte de ’90, oamenii primeau, în funcţie de realizări, un beneficiu deasupra acestui capital, iar astăzi, dacă reuşim să facem profit, primim dividende. Nimeni nu deţine monopolul aici. Niciun membru cooperator nu poate deţine mai mult de 20% din capitalul social. Nu putem spune că cineva este patronul. Iar diferenţa este patrimoniul indivizibil al societăţii cooperative. De aceea, oarecum, la desfiinţare, membrii cooperatori îşi primesc capitalul pe care l-au depus, iar cealaltă parte indivizibilă se va duce către patrimoniul altei societăţi cooperative.”, a mai precizat Micşunica Mihăilă.

  • Marama Musceleană avea, în perioada ei de glorie, şi peste o mie de lucrători în cele 15 secţii de producţie   

Scopul înfiinţării cooperativei l-a constituit şi valorificarea potenţialului uman al satelor muscelene. „Noi ajunsesem, la un moment dat, la peste o mie de lucrători. Dar, în acelaşi timp, de a valorifica, din punct de vedere economic, şi ceea ce ei produceau în gospodăriile lor, în timpul liber pe care îl aveau acasă. Timp de 15 ani, până la începutul anilor ’90, a fost o perioadă de glorie.”, spunea preşedintele Cooperativei Meşteşugăreşti Marama Musceleană.

Cooperativa deţinea 15 secţii de producţie, patru în jurul Câmpulungului, din care la Lereşti şi Valea Mare Pravăţ, pentru ţesutul borangicului, la Lereşti şi Câmpulung, pentru ţesături, cu puncte de lucru la Rucăr şi Lăicăi. O activitate importantă o reprezentau cusăturile, aici intrând iile realizate la punctele de lucru din jurul Câmpulungului şi chiar mai jos de Câmpulung, la Mihăeşti, sau în partea de Nord a judeţului Dâmboviţa, la Pucheni, unde şi astăzi societatea are lucrătoare în activitate.

Cooperativa a avut şi două secţii de ţesături de covoare înnodate, lucrate manual, cum sunt şi în prezent chiar la Palatul Parlamentului şi la Palatul Cotroceni. „Atunci, producţia de covoare era subvenţionată de către stat, pentru că 100% era export.”, spunea Micşunica Mihăilă. Alte două secţii aveau profilul de artizanat lemn. „Făceau căsuţe, fântâni, poate, le mai vedeţi prin casele bunicilor dumneavoastră. Urma şi secţia de pictură, pentru că toate aceste produse erau pictate manual.”, a adăugat aceasta.

  • Înainte de revoluţie, Marama avea asigurată desfacerea pentru întreaga producţie

Activitatea de creaţie cuprindea întreaga perioadă a anului. „Şefele de centru, de secţie, cum le spuneam noi, aveau obligaţia ca, pe tot parcursul anului, să aducă modele noi. Aceste modele se făceau până toamna, când exista o sesiune specială de contractări, care se ţineau la Bucureşti, la Sala Palatului, la Romexpo, sau chiar la mare. Înainte de a se prezenta acolo, exista o comisie de specialişti – Muzeul Satului, Muzeul de Arte – din toate domeniile avizate, care îşi dădeau acordul că acest produs reprezintă zona. Urma partea comercială de contractare şi se făceau contractele pentru anul viitor. Aveam asigurată desfacerea pentru întreaga producţie de atunci.”, a continuat povestirea preşedintei cooperativei.

După 1990, când întreaga economie a fost dată peste cap, Marama Musceleană a ajuns în situaţia în care avea producţie mare pe stoc, pentru că nu mai exista cerinţă pe piaţă. „Ceea ce făceam noi trebuia să aibă o finalitate economică. Noi trebuia să plătim salarii, să mergem mai departe şi să existăm.”, a punctat aceasta.

În acea perioadă, s-a produs o uşoară migrare a forţei de muncă, prin orientarea lucrătoarelor mai tinere către alte meserii. „Ca să menţinem activitatea de artă populară, le-am recalificat, am făcut broderie, croitorie, a fost o perioadă destul de dificilă. Cele care erau mai în vârstă au rămas alături de noi până când au ieşit la pensie, chiar şi după aceea. Unele dintre ele s-au dus din această viaţă luând cu ele secretul acestei meserii.”, spunea Micşunica Mihăilă.

După 1990, a fost un deceniu de cădere din punct de vedere economic, însă, după 2000, activitatea a început să se revigoreze. „A fost o perioadă în care lucrătoarelor noastre le era ruşine să spună că sunt ţesătoare. Erau alte meserii, erau fabrici şi îşi doreau să facă altceva. De aceea, cele tinere n-au perpetuat arta ţesăturii. Începând cu 2000, a existat cerinţă de piaţă, au apărut magazinele şi oamenii care au dorit să promoveze frumosul. Au existat foarte multe solicitări din partea căminelor culturale, ansamblurilor de dansuri, şcolilor de copii, şi am putut duce mai departe tradiţia.”, este momentul de revenire al societăţii.

  • Gusturile românilor s-au rafinat. Marama, purtată ca un accesoriu de lux la o ţinută elegantă     

Astăzi, Marama Musceleană se află în punctul în care pentru două meşteşuguri deosebite nu prea mai are lucrători: ţesutul fotelor şi execuţia maramei. „În perioada de după ’90, a dispărut, în primul rând, materia primă de bază. Colorantul, pentru că, nemaifiind calitate, bumbacul începea să „curgă”. Nu se mai găsea borangic. Până când am descoperit noi importul din China la mărgele, la catifea, la borangic şi la altele, a trecut foarte mult. Şi asta a contribuit într-un fel la migrarea forţei de muncă spre alt domeniu. Pe lângă asta, îi spuneam domnului ministru de dimineaţă, cu scuzele de rigoare, a fost o legislaţie a muncii puţin dură cu lucrătorii cu munca la domiciliu. În sensul că este o meserie în care nu poţi să faci productivitate. Totul depinde de îndemânarea şi măiestria fiecăruia. Produsul nu se vinde la valoarea la care ar trebui să fie pe piaţă. Or oamenii aceştia trebuiau să primească salarii. Aşa am ajuns în prezent.”, mai spunea reprezentanta societăţii sărbătorite.

Va avea Marama musceleană viitor? „Acum câteva luni, discutam cu colegele cu care sunt de la începutul activităţii noastre: ce va mai fi după noi? Mi-am dat seama că în zona Muscel există câteva persoane în care am toată încrederea că lucrul va continua. Este vorba despre doamna Carmen Bârloiu, doamna Elena Iagăr, doamna Cristina Chiriac, care, musceleancă fiind, ajută la promovarea tradiţiei muscelene. Obligaţia noastră este că trebuie să le susţinem ca să continue. Am recomandat cu cea mai mare plăcere pe una-două dintre lucrătoarele noastre în care am toată încrederea. Deşi sunt mai noi, cu siguranţă, vă vor ajuta. Există cerinţă pe piaţă mare. În ultimii ani, tot mai multe persoane vor să poarte un lucru de o calitate deosebită: o ie scumpă, valoroasă. Vor să poarte marama ca pe un produs de lux, nu neapărat la costumul naţional. Mulţi tineri alerg să poarte la evenimentele principale din viaţa lor marama ca pe un accesoriu de cea mai bună calitate.”, a afirmat în încheiere Micşunica Mihăilă.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!