23.1 C
Campulung Muscel
21/07/2024

În luna septembrie, Muzeul Municipal găzduieşte expoziţia „Pe drumul dintre ţări – Câmpulungul în hărţi”

În luna septembrie 2022, Muzeul Municipal Câmpulung, în colaborare cu Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, deschide în holul principal al Secţiei de Istorie, Artă Plastică şi Ştiinţele Naturii o expoziţie temporară cu o tematică aparte.

Publicul vizitator va avea ocazia de a păşi pe calea unei excelente aventuri plină de enigme şi mistere dezvăluite treptat de hărţile vechi şi rare expuse în muzeul câmpulungean în cadrul expoziţiei: „Pe drumul dintre ţări – Câmpulungul în hărţi”.

Organizatorii prezintă o selecţie de opere cartografice din secolul al XVI-lea până în secolul XX, care vorbesc despre Câmpulung şi istoria sa.

De la fragmente din Cosmografia lui Sebastian Münster până la hărţi ale Automobil Clubului Român, Câmpulungul îşi afirmă importanţa în sistemul de comunicaţii dintre Transilvania şi Ţara Românească.

De asemenea expoziţia cuprinde şi o secţiune educativă, menită să vină în întâmpinarea publicului tânăr, mai puţin familiarizat cu domeniul istoriei cartografiei şi să încurajeze o explorare interactivă.

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume, care îşi propune ca, prin grija pentru patrimoniu şi interpretarea lui, prin activităţi destinate specialiştilor şi comunităţii, să devină o instituţie relevantă pentru public şi pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educaţia pe tot parcursul vieţii, dialogul şi angajarea creativă.

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi s-a deschis pentru public în anul 2003. Patrimoniul muzeului este constituit din peste 1.000 de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX şi reprezintă atât hărţi ale regiunilor locuite de români şi de strămoşii lor, cât şi hărţi ale continentelor, hărţi astronomice şi planuri de oraş.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!