13 C
Campulung Muscel
02/12/2023

Expoziţia de la Muzeu, „Călătorii vizuale în istorie”, un periplu vizual interesant prin momentele care au marcat istoria spaţiului în care trăim

În perioada 29 iulie – 8 august 2021, Secţia de Istorie şi Artă Plastică din cadrul Muzeului Municipal Câmpulung găzduieşte expoziţia „Călătorii vizuale în istorie”, un eveniment cultural ce marchează şi debutul expoziţional al artistului plastic Cătălin Drăghici. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, 3 august, de la ora 16.30, când invitat special este dr. Andrei Pogăciaş, care va vorbi despre importanţa materialului vizual în cercetarea istorică.
Tematica expoziţiei, ce cumulează cea mai mare parte a lucrărilor publicate în ultimii doi ani, este una ce are conexiune cu Istoria, făcând o călătorie în timp, de la secvenţa Daciei preromane şi romane, trecând prin Evul Mediu românesc – în care se evidenţiază în mentalul colectiv figurile unor domnitori importanţi – oprindu-se apoi în epoca fanariotă, a mişcării de la 1821 şi încheindu-se cu participarea românească la Marele Război, în urma căruia s-a realizat şi Marea Unire.
„Vizitatorii expoziţiei vor avea parte de un periplu vizual interesant prin momentele care au marcat istoria spaţiului în care trăim. De subliniat fiind că ilustraţia istorică de calitate presupune o simbioză de succes între partea artistică – capacitatea de a reda la un înalt nivel grafic cât mai în detaliu subiectul propus, şi partea ştiinţifică – capacitatea de a aduna, a filtra informaţiile din zona de cercetare istorică şi arheologică, pe scurt fiind vorba de o documentare temeinică.”, ne-a declarat Alexandru Oprea, managerul Muzeului Municipal Câmpulung.
Cătălin Drăghici este artist plastic, ilustrator, profesor de Istorie şi preşedinte al Asociaţiei Culturale „Historia Renascita”, din Piteşti, a cărei activitate se concentrează în sfera reconstituirii istorice. Ultimii ani au consemnat concentrarea preocupărilor creative în zona ilustraţiei istorice, îmbinând în mod fericit pasiunile personale: specializarea în istorie cu reconstituirea istorică şi veleităţile artistice.
În momentul de faţă, Cătălin Drăghici este ilustratorul revistei „Historia”, cea mai importantă publicaţie istorică periodică la nivel naţional destinată publicului larg. De asemenea, autorul are în derulare proiecte pentru cele mai prestigioase edituri de istorie militară din lume – Osprey şi Helion, din Marea Britanie, precum şi un proiect personal ca autor pentru editura Humanitas, subiectul fiind preistoria spaţiului autohton. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!