13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Weekend cu film, circ contemporan și expoziții, la Câmpulung

Weekend-ul trecut, la Câmpulung, a avut loc a doua serie de evenimente din cadrul proiectului „Chapeau, Muscel!”, organizat de Asociația Narative, în parteneriat cu Institutul Francez din România, Muzeul Municipal Câmpulung, Casa de Cultură a Sindicatelor “C. D. Aricescu” și Casa de Cultură “Tudor Mușatescu”, cu sprijinul și finanțarea Primăriei Municipiului Câmpulung și a Consiliului Local și având ca sponsori SC Syscollective SRL, Fundația Acasă în Muscel și Gravolab CNC SRL, iar scopul acestui proiect este să aducă în prim-plan patrimoniul local și să promoveze inițiative culturale diverse.

  • Filmul documentar „Mergând pe apă” și circul contemporan, atracțiile unui public numeros

Sâmbătă, publicul a avut ocazia să vizioneze filmul documentar „Mergând pe apă” (regia Aïssa Maïga), o producție franceză din 2021, inclusă în selecția oficială a Festivalului de la Cannes. Documentarul urmărește provocările unei comunități din nordul Nigerului care se confruntă cu lipsa apei, subliniind impactul schimbărilor climatice și nevoia de soluții durabile. Proiecția a fost rezultatul parteneriatului cu Institutul Francez, aducând o perspectivă internațională asupra unor probleme globale și s-a derulat în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”.

Duminică, evenimentul a continuat cu un spectacol și un atelier de jonglerie oferit de Școala de Circ Timișoara, în Piața Primăriei. Această formație de circ contemporan are o activitate de peste 12 ani și se remarcă prin utilizarea metodelor de educație non-formală și pedagogie creativă. Atelierul a oferit copiilor posibilitatea de a învăța tehnici de bază în jonglerie și acrobație, în timp ce spectacolul a demonstrat abilitățile performative ale artiștilor. Școala de Circ se concentrează pe dezvoltarea unor abilități precum responsabilitatea, respectul și încrederea, necesare în arta jongleriei și acrobației.

Pe lângă evenimentele culturale, vizitatorii au avut acces la expoziția „O lume nesfârșită”, deschisă la Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung. Expoziția, care rămâne deschisă până pe 22 septembrie, este inspirată din lucrarea „Le monde sans fin” de C. Blain și J.M. Jancovici, oferind o analiză grafică a relației dintre om și resursele naturale. Această expoziție este organizată în colaborare cu Institutul Francez și urmărește să atragă atenția asupra problemelor ecologice și economice, prezentând subiectul într-un format accesibil publicului larg, datorită convenției de bandă desenată.

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!