23.5 C
Campulung Muscel
10/08/2022

Două surori au câştigat cele mai importante premii ale Taberei de Matematică LIONS

A XII-a ediţie a Taberei de Matematică LIONS, desfăşurată săptămâna trecută, a fost câştigată de două surori pasionate de această disciplină, care s-au clasat pe primele două locuri ale competiţiei. În după amiaza zilei de 22 iulie 2022, organizatorii acţiunii educaţionale au desfăşurat la Complexul Ceramus etapa finală a evenimentului, cea a premierii, care a fost oficiată de profesorul Ion Cicu, împreună cu Diana Vintilă şi Sergiu Cicu, membri ai Clubului LIONS „Negru Vodă” Câmpulung. Tabăra de Matematică, programată între 18 şi 23 iulie şi găzduită, de douăsprezece ediţii încoace, de Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, oferă posibilitatea unor elevi cu înclinaţii către această materie să se pregătească suplimentar, dar şi să se simtă bine graţie activităţilor recreative şi sportive pregătite de organizatori. Le-au fost companie copiilor sosiţi la Câmpulung voluntarii de la LEO Leolution, a căror implicare la nivelul comunităţii este tot mai evidentă, care i-au cooptat alături de ei pe colegii de la Clubul LIONS Amaluna Campus Bucureşti.     

  • Toţi copiii au primit diplome şi premii în bani

Momentul festiv a debutat cu acordarea unei diplome de apreciere omului care a sprijinit permanent organizarea Taberei de Matematică la Câmpulung, George Radu, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”. Următoarea distincţie, tot sub forma unei diplome de apreciere, a fost înmânată de Diana Vintilă, preşedintele Clubului LIONS „Negru Vodă” Câmpulung, profesorului Ion Cicu, redactor la Gazeta Matematică şi coordonator ViitoriOlimpici.ro, căruia i se datorează desfăşurarea şi reuşita acţiunii, de la înfiinţarea taberei şi până în prezent.

Acţiunea educativă, prin care s-a urmărit testarea cunoştinţelor acumulate la Matematică, dar şi relaxarea la Câmpulung şi în zonă a unor copii cu posibilităţi materiale mai reduse, a reunit în acest an zece elevi. „Per ansamblu, am avut copii deosebiţi. De ce spun „per ansamblu”? Pentru că am avut şi câteva scăpări, dar asta este, nu toată lumea iubeşte atât de tare Matematica. Oricum, au fost copii buni, cuminţi şi înţelegători. Eu zic că am făcut o treabă bună cu ei.”, spunea profesorul Ion Cicu, aflat în postura de a-i răsplăti cu câte o diplomă, completată cu un plic cu bani din partea Clubului LIONS pe fiecare participant la tabără.

Pentru participare şi comportarea mulţumitoare au fost recompensaţi elevii: Oana Ogoroş, Paula Maria Dan, Alexander Văcariu, Anastasia Voicu, Daniel Bleaja, Mădălina Moga, Teodora Florea. Premiul al III-lea a revenit Tabitei Andreea Mihuţ, felicitată de profesorul Cicu de două ori, şi pentru rezolvarea cerinţelor, şi pentru desenul realizat. Cele mai importante premii ale taberei le-au câştigat două surori: Federica Orosz – premiul II şi Francesca Orosz – premiul I, cu punctaj maxim. Sora ei a fost atât de aproape de performanţa câştigătoarei!

„Succes mai departe! Vă aşteaptă un examen care nu se ştie cum va arăta şi din ce se va da.”, le-a urat profesorul Ion Cicu. Sergiu Cicu le-a mulţumit voluntarilor care au sprijinit acţiunea, Clubului Amaluna Campus Bucureşti, ai cărui membri au fost invitaţi să fie alături de LIONS şi LEO Câmpulung şi la viitoarele ediţii ale Taberei de Matematică.

  • Ruxandra Drăghici: „Mi-ar plăcea foarte tare să intraţi în LEO. Cred că ar fi o experienţă frumoasă pentru voi”

La Câmpulung s-a aflat chiar preşedintele fondator al Clubului Amaluna Campus Bucureşti, Ruxandra Drăghici, sosită împreună cu câţiva colegi. Ea a punctat care a fost rolul lor, alături de tinerii de la LEO Leolution Câmpulung: „Am avut grijă de copii, i-am plimbat peste tot şi eu spun că s-au simţit bine. Sper că nu v-am stresat şi plictisit prea tare.” „De stresat i-am stresat eu.”, a glumit profesorul Cicu, al cărui „stres” a fost, cu siguranţă, bine intenţionat. „Mi-ar plăcea foarte tare să intraţi în LEO. Cred că ar fi o experienţă frumoasă pentru voi. Mă bucur mult că v-am cunoscut.”, a mai spus Ruxandra Drăghici ale cărei felicitări s-au îndreptat şi către profesorul Ion Cicu şi organizatorii taberei.

După premiere a urmat petrecerea cu foc de tabără, conform obiceiului din anii trecuţi, întrerupt de cei doi ani de pandemie. Profesorul Ion Cicu va reveni la Câmpulung luna viitoare, între 15 şi 20 august fiind programat alt eveniment educaţional, Concursul Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro. Amploarea acţiunii, dacă nu va fi zădărnicită de restricţiile pandemiei, este dată de participarea spectaculoasă constând în 200 de elevi şi 20 de profesori.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!