26/01/2025

Vineri, 8 iulie, sunteţi invitaţi la un tur gratuit al Castrului Roman Jidova, Mănăstirii Nămăeşti şi Mausoleului de la Mateiaş

Cei interesaţi de o plimbare la sfârşit de săptămână, prin intermediul căreia vor avea posibilitatea să viziteze trei obiective reprezentative pentru Câmpulung şi Muscel, sunt invitaţi într-un tur gratuit al acestora: Castrul Roman Jidova, Mănăstirea Nămăeşti şi Mausoleul de la Mateiaş. Evenimentul va avea loc vineri, 8 iulie 2022, participanţii beneficiind de transport, ghid turistic, o masă de prânz şi apă pe durata vizitării celor trei obiective.    

Traseul istoric, cultural şi religios, în cadrul căruia vor fi vizitate principalele monumente din teritoriile GAL, este organizat de Asociaţia GAL Muscel, în colaborare cu Asociaţia GAL Câmpulung.

1.Castrul Roman Jidova – Câmpulung

Castrul Roman Jidova se află în cartierul Pescăreasa, la intrarea dinspre Sud în municipiul Câmpulung, în imediata proximitate estică a şoselei Piteşti-Câmpulung (DN 73), între aceasta şi Râul Târgului.

2.Mănăstirea Nămăeşti

Aşezată la 5 km Nord-Est de Câmpulung, Mănăstirea Nămăeşti se află într-o zonă cu străvechi urme istorice, săpată într-o stâncă de mâini necunoscute şi datată din prima jumătate a secolului al XVI-lea.

3.Mausoleul de la Mateiaş

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!