Am anunțat, luna trecută, în contextul recepției sensului giratoriu de la Gardă, despre schimbarea propusă de municipalitate în capătul Bulevardului „Pardon”, în intersecția de la Bărăție – fosta Sticlărie – „Piatra Craiului”, pentru a înlesni traversarea de către șoferi a acestui punct rutier sufocant. Aproape pe întreaga durată a zilei, nu lipsește aglomerația din acest spațiu îngustat prin crearea unui trotuar cu o lărgime inutilă în dreptul clădirii cu Farmacia Dr. Max la parter. Conducătorii auto se încurcă unii pe alții în încercarea de a-și urma propriul traseu, către Negru Vodă, Republicii, Mihai Eminescu ori Petre Zamfirescu, iscându-se tot o bulibășeală când unul sau altul forțează intrarea și înaintarea într-un spațiu insuficient traficului provenit de pe toate căile de acces intersectate la Bărăție. Suprafața intersecției nu permite crearea unei ocoliri sub forma unui rond de spațiu verde și a nimic altceva, care să ocupe un cât de mic loc pe carosabil. Și atunci autoritățile s-au gândit la trasarea unor săgeți pe pavajul cu piatră cubică, în ideea de a-i determina pe șoferi să parcurgă cercul imaginar și, astfel, să nu se mai blocheze unii pe ceilalți. De ce întârzie lucrarea aparent banală a explicat primărița Elena Lasconi la ședința Consiliului Local din 30 iunie 2026.
- Intersecție cu probleme în capătul Bulevardului „Pardon”
Intersecția din capătul Bulevardului „Pardon” continuă să creeze dificultăți în trafic, iar incidentele dintre șoferi sunt tot mai frecvente. Deși regulile de circulație impun respectarea cercului imaginar, mulți conducători auto aleg să intre pe aceeași traiectorie, ignorând modul corect de încadrare. În loc ca fiecare autovehicul să urmeze direcția corespunzătoare benzii sale, numeroși șoferi încearcă să ocupe aceeași bandă de circulație, ceea ce duce la blocaje, claxoane și, în unele cazuri, la tamponări. Situația este întâlnită aproape zilnic, mai ales în perioadele cu trafic intens.
Pe lângă neatenția unor participanți la trafic, și configurația intersecției contribuie la apariția acestor probleme. Spațiul destinat efectuării virajului sau întoarcerii este limitat, iar autoturismele sunt obligate să execute manevre dificile într-o zonă îngustă. Soluția este ca Primăria Câmpulung și serviciul responsabil de administrarea drumurilor să analizeze reconfigurarea colțului intersecției. Decuparea unei porțiuni din pavaj sau modificarea bordurii existente ar putea crea un spațiu mai generos pentru manevrele de întoarcere și viraj, fluidizând circulația.
În paralel, ar fi utilă și o semnalizare rutieră mai clară, astfel încât șoferii să fie atenționați asupra modului corect de traversare și asupra obligației de a respecta cercul imaginar. Siguranța rutieră depinde atât de infrastructură, cât și de responsabilitatea participanților la trafic. O intervenție relativ simplă asupra geometriei intersecției, alături de respectarea regulilor de circulație, ar putea preveni numeroase incidente și ar face traficul din această zonă mult mai sigur pentru toți. Și asta se încearcă, dar, vorba primăriței Elena Lasconi, durează până sunt puse în ordine hârtiile necesare, care încetinesc orice lucrare.
- Amenajarea intersecției se va produce după ce își dă acordul comisia de circulație a Primăriei
Înainte de a se trece la treabă, a fost nevoie de actualizarea componenței comisiei de circulație a Primăriei Câmpulung, în sensul de a li se găsi înlocuitori pentru Robert Avram, care ține locul primarului în cadrul acestei structuri de lucru, și pentru Cosmin Gheorghe, care nu mai are calitatea de consilier local. După împrospătarea membrilor, prima temă serioasă din punct de vedere al analizei și deciziei este proiectul de fluidizare a circulației în Câmpulung, pentru realizarea căruia au fost colectate răspunsuri de la aproape 700 de persoane.
„Este un proiect întocmit profesionist, au fost aproape 700 de respondenți la chestionare, s-a urmărit traficul la anumite ore, când sunt duși copiii la școală, când sunt luați de la școală, când merg oamenii la serviciu ș.a.m.d. Toate acestea sunt introduse în acest proiect, pe care l-am discutat și astăzi și urmează să-l discutăm și joia viitoare, în comisia de circulație. Când o să avem ok-ul comisiei de circulație, vom putea trece la treabă. Trebuie să și „mușcăm” puțin din trotuarul către Dr. Max, pentru ca șoferii să poată face bine curba. O să mai dureze puțin, ca să fie cu toate actele în regulă, fiind vorba despre transport. Îi lăsăm pe specialiști să vorbească, nu vorbim noi.”, a precizat pe acest subiect primărița Elena Lasconi.
În studiul la care s-a referit șefa Executivului este luată în calcul și măsura restricționării traficului auto pe străzile Negru Vodă și Republicii, pe lungimea bulevardului, în weekend. Mai precis, de sâmbătă după amiază, de la ora 16.00, până duminică noaptea, la ora 24.00. A vorbit despre alterarea momentelor de relaxare pe bulevard, din cauza unei circulații rutiere zgomotoase, și consilierul local Alex Blidaru, interesat să afle dacă se va ajunge la punerea în practică a ceea ce se va adopta în forul deliberativ. Toamna trecută, aleșii au votat o hotărâre în acest sens, care, însă, n-a mai fost aplicată, neavând rost să fie închis bulevardul în lunile octombrie, noiembrie și decembrie, când, din cauza frigului, trotuarele generoase nu puteau servi ca terase pentru patronii de localuri.
„În momentul de față, nu este chiar o plăcere să te plimbi, în weekend, pe bulevard, din cauză că este foarte mult zgomot, trec mașini cu muzica dată tare, motociclete, și voiam să aflu dacă în acest studiu de trafic ați prins ceva pe această temă.”, a fost informația solicitată de acesta. „100%, a replicat Elena Lasconi. Am avut o hotărâre de Consiliu doar pentru anul trecut și, după ce a stat în dezbatere publică (n.r. noul proiect de hotărâre), am cerut și specialiștilor să facă acest lucru. Este unul dintre cei trei specialiști foarte serioși pe partea de transport, care a făcut foarte multe proiecte la nivel național. Majoritatea cetățenilor au răspuns că vor să se închidă. Întrebarea a fost și pentru sărbătorile legale, care puteau să nu pice în weekend.”
Ideal ar fi ca Primăria să accelereze toate aceste formalități prezentate de primăriță, ca să nu se rateze și vara anului 2026, de a cărei jumătate ne apropiem.