23/03/2025

Un nou lot de străzi din Sudul Câmpulungului, în care va fi extinsă reţeaua de gaz, acceptat la finanţare

Străzile din Câmpulung, acceptate în programul naţional al companiei de gaz de extindere a reţelelor şi de branşare a locuinţelor, se înmulţesc graţie acceptării unui nou lot, tot din partea sudică a municipiului. Chiar fără acestea, bilanţul unui an l-a depăşit pe cel al mandatului de patru ani şi jumătate al fostului primar, pe subiectul prelungirii conductei şi racordării la reţea. Iar veştile bune pentru cetăţeni continuă, căci gestionarul programului a admis includerea pe agenda de lucru a altor artere din Sudul oraşului, zonă pe care Elena Lasconi spunea că se axează mai mult, din cauza neglijării ei de către administraţiile anterioare. Nu sunt neglijate nici celelalte, care fac obiectul unui proiect cu fonduri europene, aflat deocamdată în etapa de verificare.

 

  • Pe listă figurează străzi întinse precum Valea Româneştilor, Şoseaua Naţională şi Valea Unchiaşului

La întrunirea ordinară aferentă lunii septembrie, şefa Executivului a anunţat străzile, pentru care a primit acceptul SC Distrigaz Sud Reţele SA de a finanţa investiţii în prelungirea reţelei.

  • Valea Româneştilor, de la nr.1, până la nr.149;
  • Drăceşti, de unde s-a oprit investiţia anterioară, la bazinul de apă, până după biserică, la nr. 80;
  • Pârşeni, inclusă integral. „Nu ştiu cum s-ar fi prelungit conducta de gaz pe această stradă, pentru că trece printr-o zonă de pădure şi ştiţi că oamenii să gândesc să fie rentabili.”, spunea primăriţa.
  • Strada Izlaz, care nu înseamnă doar calea de acces principală, de la barieră în sus, ci şi bretelele interioare ale Orăşelului Minier;
  • Drumul Godeni, de la nr.1, la nr.44;
  • Grigore Alexandrescu, de la nr.56, la nr.69, porţiunea rămasă de la grădiniţă, până la podul de la cimitir;
  • Drumul Morii, de la nr.1, la nr.16;
  • Şoseaua Naţională, de la nr.69A, la nr.193, de la Muzeul Automobilului, până la cartierul de blocuri de la intrarea în Câmpulung. „Am şi depus documentaţia şi i-am ajutat pe oameni cu tabelele, ca să tragem conducta de gaz în fiecare bloc. În momentul de faţă, ei se încălzesc cu lemne, pe care le ţin în acele magazii construite ilegal;
  • Valea Unchiaşului, inclusă integral;
  • Izvorului, de la nr.1, la nr.65;
  • Valea Furnicii, de la nr.2, la nr.17;
  • Strada Uzinei.

Există mari şanse să intre şi o bucată din Aleea Decovilului, spunea primăriţa, care a lăsat pentru primăvara anului următor demersurile pentru Şoseaua Naţională veche, nr.14-54, care trece pe sub pod. Este o cale de acces din zona de Sud, pentru care compania nu a dat acceptul pentru lucrare.

Deşi nu „geme” de populaţiei, strada Uzinei are întâietate faţă de alte zone urbane plasate mai aproape de centru, deoarece, aici, Primăria a găsit înţelegerea oamenilor de a constitui o asociaţie de proprietari. „Când am fost în campanie la acel bloc dărăpănat, am găsit un loc dezolant, în care oamenii cresc cai şi porci. Oamenii au înţeles că, dacă vrem să facem acel bloc, trebuie să se organizeze legal în asociaţie de proprietari. Firma care îi ajută pe oameni să se organizeze conform legii a reuşit să convingă lumea din două blocuri: cel de pe Drumul Uzinei şi unul din Vişoi. Câmpulungenii nu doresc să se organizeze în asociaţii de proprietari, pe motiv că plătesc mai mult. Nu voi face presiuni, am comunicat de foarte multe ori necesitatea de a se organiza oamenii în asociaţii de proprietari. Dacă nu înţeleg, voi lucra cu oamenii din cele două blocuri. O să le facem ca la carte, cu consolidare, cu acoperiş, cu anvelopare, cu tot ce trebuie. Şi le vom arăta la final cum te poate ajuta şi Primăria, şi Uniunea Europeană, dacă te organizezi din punct de vedere legal.”, a precizat şefa Executivului. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!