23.5 C
Campulung Muscel
10/08/2022

Cel mai probabil, până la finele anului, va fi asfaltat drumul spre Portăreasa

Reabilitarea drumului de contur al Barajului Râuşor spre culmea Portăreasa este o nouă oportunitate pentru dezvoltarea turismului în nordul judeţului. Banii vin de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), la iniţiativa administraţiei din Lereşti.
Practicat cu precădere de biciclişti, din cauza stării de degradare, drumul este apreciat pentru spectaculozitate, dar mai ales pentru legăturile pe care le creează cu obiective turistice precum vârful Iezerul Mare, Crucea Ateneului şi cabanele din zonă.
Drumul de contur al Barajului Râuşor, pe malul drept, de la coronamentul barajului, până la coada lacului va fi asfaltat cu bani europeni, împreună cu alte patru străzi din Lereşti. Proiectul este în valoare de un milion de euro şi a inclus amenajarea drumului spre Portăreasa, dar şi străzile Pahonţu, Muşetoiu, Ţarină (la Cimitirul Eroilor) şi Valea Foii. Lucrările sunt făcute de firma din Stoeneşti, Contech Barengot.
Drumul care ocoleşte Barajul Râuşor pe partea dreaptă, până la Voina, are 9 kilometri, dar, în proiectul accesat de Primăria Lereşti se va repara o treime din el, adică aproximativ 3,4 kilometri. Se porneşte după 500 de metri, după baraj, unde este un izvor şi se continuă până la drumul spre Portăreasa. Lucrările au început în vara lui 2020, după ce firma constructoare a terminat asfaltarea străzii Pahonţu.

Pentru transportatorii de material lemnos, vor fi montate limitatoare de înălţime şi camere de supraveghere

Cel mai probabil, până la finele anului acesta va fi terminată şi asfaltarea drumului spre Portăreasa, lucrările fiind avansate. Pentru a prevenit deteriorarea lui de către transportatorii de material lemnos, la capetele lui vor fi montate camere de supraveghere şi limitatoare de înălţime.
Tot anul acesta, administraţia de la Lereşti caută fonduri ca să modernizeze şi vechiul drum comunal, care face legătura din punctul Portăreasa până la ieşirea în drumul judeţean, puţin mai jos de Cabana Voina. Cu acest lucru se are în vedere deschiderea unei zone turistice pe partea dreaptă a Barajului Râuşor şi, totodată, dirijarea camioanelor cu buşteni pe această rută.
„Mai sunt de executat lucrări pe drumul de contur baraj – Portăreasa, malul drept. Mai sunt de făcut câteva ziduri de sprijin, lucrări de artă, nişte podeţe, subtraversări, după care pregătirea terasamentului, turnarea asfaltului, montarea parapeţilor, marcaje rutiere. Anul acesta se va finaliza. Datorită precipitaţiilor abundente, au fost câteva alunecări în partea de amonte faţă de terasamentul drumului, au fost degajate, iar terasamentul este foarte stabil. Cu siguranţă va fi o lucrare durabilă. Drumul este făcut să reziste până la o capacitate de tonaj, dar am fost prevăzător şi, din timpul derulării lucrărilor, se vor monta la intrarea dinspre coada barajului, la podul de acolo, şi în faţă la izvor, limitatoare de înălţime. Sunt prevăzute şi camere de supraveghere pentru monitorizare, vom lua legătura cu toţi cei care folosesc acest drum, în special cu cei care exploatează masă lemnoasă, pentru a trece cu o cantitate mai mică, cât este prevăzut cu tonaj pe axă. În perspectivă, dorim să continuăm acest drum, care este drum comunal din 2007, stabilit prin Hotărâre de Guvern, care merge de la capătul barajului, coada lacului spre Portăreasa şi se întoarce pe drumul de contur până la Voina. Am avut probleme cu cadastrarea acestui drum, dar este aproape gata şi vom încerca să accesăm nişte fonduri prin PNRR sau pe altă sursă de finanţare pentru a-l reda circulaţiei. N-a mai fost folosit de mult, este impracticabil, mai există alunecări de teren, de bolovani pe anumite zone. Chiar dacă nu este asfaltat, măcar să-l redăm circulaţiei pietruit şi să fie funcţional pentru a-i devia pe cei care transportă material lemnos, să vină spre Voina până la drumul judeţean, care are o altă configuraţie şi o altă capacitate de a rezista la tonaj greu.”, a declarat primarul Lereştiului, Marian Toader.
Barajul Râuşor este situat pe Râul Târgului, la o distanţă de 7,5 kilometri de satul Lereşti și la 14 kilometri de Câmpulung. Barajul, construit în 1985, are ca scop alimentarea cu apă, producerea de energie electrică şi apărarea împotriva inundaţiilor. Are înălţimea de 118 metri, lungimea de 386 metri şi lăţimea coronamentului de 10 metri. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!