HAR ŞI PACE
2 CORINTENI 1:1-2
1.Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia: 2. Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
CONDIŢII LOCALE ŞI DATE ISTORICE
Viaţa creştină nu este deloc o viaţă uşoară pentru creştinul serios. Suntem chemaţi să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Hristos. Ni se cere să fim harnici în lucrul pentru Domnul. Viaţa creştinului autentic nu este uşoară. Există totuşi „pace” într-o asemenea viaţă. „Harul” este temelia „păcii”. Harul este vizibil în modul în care Pavel se prezintă pe sine: „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei”… Tot ce avea şi tot ce făcea Pavel era un dar din partea lui Dumnezeu. De aceea, Pavel aminteşte Corintenilor care, sub influenţa unor învăţători mincinoşi, puneau sub semnul întrebării autoritatea lui Pavel, că, prin harul lui Dumnezeu, el era, de fapt, apostol în timp ce învăţătorii mincinoşi doar pretindeau că sunt apostoli (2 Corinteni 11:13). Pavel nu se autointitulase apostol. Fusese chemat să slujească, potrivit cu voia lui Dumnezeu, după ce fusese mântuit prin minunata lucrare a harului suveran venit de la Dumnezeu. Această minune s-a petrecut pe drumul Damascului şi este relatată în Fapte 9. Mândrul fariseu Saul din Tars se îndrepta spre Damasc pentru a persecuta biserica. Apare deodată Hristos într-o lumină care îl doboară la pământ de la înălţimea urii lui pentru Evanghelie şi-l face să renunţe la dorinţa lui fanatică de a împiedica proclamarea lui Isus. Domnul îl mântuieşte. Îl smulge ca pe un tăciune din foc, îl numeşte „un vas pe care l-am ales” (Fapte 9:15) şi îi dă însărcinarea de a vesti Neamurilor Evanghelia: „Du-te, căci te voi trimite departe, la Neamuri” (Fapte 22:21).
Mai târziu, la Ierusalim, Iacov, Petru şi Ioan – „stâlpii” bisericii – cum îi numeşte Pavel la Galateni 2:9 au recunoscut apostolia sa şi chiar i-au dat mâna dreaptă în semn de părtăşie. Oricum, este limpede că Pavel a fost apostol nu pentru că l-au recunoscut alţi oameni ci pentru că la chemat Hristos să fie apostol.
Totuşi, chemarea lui a fost prin har. Pavel n-a invocat merite pentru slujba lui. El a fost „chemat”. N-a căutat el această slujbă, n-a câştigat-o prin merite: dimpotrivă, ştia că despărţit de harul venit de la Dumnezeu, el n-ar fi fost nimic.
De altfel, Augustin este de părere că şi-a schimbat numele din Saul în Pavel pentru că vroia să se arate pe sine ca fiind mic şi se considera „cel mai neînsemnat dintre apostoli.” (În latină Paulus înseamnă mic). Nu ştiu dacă lucrurile stau astfel, dar noul nume se potriveşte atât caracterului cât şi staturii lui. Potrivit unei vechi tradiţii, Pavel era un om „mic de statură, chel, cu picioarele puţin încovoiate, cu sprâncenele unite, cu nasul lung, bine făcut, uneori cu o înfăţişare de om, alteori cu o înfăţişare de înger”. Împotrivitorii lui Pavel care se aflau în Corint spuneau : „fizicul său este inexpresiv iar cuvântul său nu este luat în seamă” (2 Corinteni 10:10). Poate pentru unii, dar pentru alţii, Pavel era plin de atâta bucurie şi de har încât părea un înger. Important e că Pavel a fost omul ales de Dumnezeu să fie Apostolul Neamurilor, lată cum se prezintă Pavel pe sine.
Salutarea adresată de Pavel Corintenilor include chiar şi pe Timotei, prezentat ca fiind „fratele Timotei”. Nu era apostol: era un misionar şi un fruntaş creştin; era trimis, dar nu apostol. Apostolii erau martorii învierii, chemaţi în mod special de Hristos la slujire (1 Corinteni 9:1).
Existau mulţi martori ai învierii dar numai doisprezece, plus Pavel, au fost aleşi apostoli. Pavel a întâlnit pe Hristosul Cel înviat după înălţare (1 Corinteni 15:8; Fapte 9:15). Apostolia este un dar şi o slujbă încredinţate, din motive clare, doar anumitor oameni şi numai în primul veac: numai acea generaţie a fost martora învierii. Apostolii sunt prezentaţi ca fiind „temelia” bisericii, pentru că ei erau trimişii cărora Dumnezeu le dăduse, în chip divin, autoritatea de a întemeia biserici (Efeseni 2:20).
Să subminezi autoritatea unui apostol însemna să te împotriveşti autorităţii lui Dumnezeu. În această epistolă, Pavel îşi apărase apostolia, din dragoste pentru adevăr.
Apoi Pavel menţionează pe cei cărora le adresează scrisoarea: „către Biserica lui Dumnezeu din Corint şi către toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia”. Provincia sau regiunea în care se afla Corintul.
Publicat din cartea „Dumnezeul oricărei mângâieri” de Dan Duncan
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung
Telefon contact: 0745.021.424