15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

De dragul copiilor, nu-L alungaţi pe Hristos din preocupările lor!

Suntem dinaintea Duminicii Samarinencii (Ioan 4.5-42) şi, văzându-i examinarea la care este supusă, de către Hristos Domnul şi „nota mare” obţinută de la Marele Învăţător, mi-a fugit imediat gândul la pruncii noştri. Inteligenţi şi guralivi precum samarineanca, curaţi şi dispuşi la a se lăsa modelaţi în Hristos, gata să-L iubească. Pe de altă parte, îmi sună în urechi spusele unui teolog catolic de marcă, Părintele Enzo Bianchi consemnate astfel: „Avem, pe de o parte, o biserică quasi-cotidian sub acuză în media din partea unui laicism regurgitant de anticlericalism şi, de altă parte, în mod aproape simetric, reluarea unui ataşament antagonic al bisericii în raport cu societatea şi modernitatea, însoţit de acuze care aduc şi frământare. Există astfel riscul ca acestea să inducă bisericii teama că este asediată şi, deci, constrânsă a se exprima într-un mod defensiv, apologetic: o biserică, care  nu mai este capabilă să rămână paşnică în colocarea sa la societatea oamenilor. Dacă în Europa, mai ales în Franţa, creştinismul a fost pus sub acuzaţie, în Italia, în schimb, este acuzată Biserica. Polemica a crescut notabil în ultimul an (textul este publicat în 2006, n. NC), dar istoria ne învaţă că, cu uşurinţă, anticlericalismul sfârşeşte prin a se contura drept o aversiune şi ostilitate la creştinism însuşi, mai ales acolo unde cel din urmă se prezintă sub formă confesională, lipsit de interes în raport cu confruntarea cu alte declinări ale aceleiaşi credinţe. Dinaintea unei renaşteri a anticlericalismului şi al trudei multora pentru o biserică „preaprezentă” în societatea italiană cu tematicile sale privilegiate şi limbajul său arţăgos (de ciocnire, n. NC), catolicii trebuie să reflecteze dacă nu cumva anticlericalismul se hrăneşte din clericalism şi să identifice riscul de a se afla mult mai aproape, în situaţii de mare gravitate în dialog, de non-creştinii dimpreună cu care locuiesc într-un polis comun: suferă de aceeaşi nevoie de evanghelizare”. (Enzo Bianchi, La differenza cristiana, Giulio Einaudi Editore, Torino, 2006, pp. 4-5)
Iată de ce m-am gândit la copiii noştri. Nimeni n-are dreptul să le fure bucuria copilăriei cu Hristos, inventând false probleme, forţând nota mărturiei sociale împotriva conştiinţei bucuroase a copiilor. Nimeni nu-i poate porni împotriva Bisericii şi să creadă că ne va fi bine ca Neam. O biserică obligată de sindicaliştii imoralei minoritare să construiască autostrăzi, spitale şi azile nu are legătură cu Biserica lui Hristos. Activism social? De acord, pornind de la educarea copiilor în valorile creştine ale vieţii. Inteligenţi şi liberi, conştienţi de bucuria de a fi ai Lui, ai lui Dumnezeu.
Pr. Constantin Necula

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!