Stareţul Mănăstirii Cetăţuia „Negru Vodă” este tot mai aproape de un verdict judecătoresc care să-i permită o nouă evacuare de pe pământurile Bisericii. Părintele Modest Ghinea se judeca cu una dintre multele familii extinse cu construcţiile ilegale în situl arheologic, când procesul a fost întrerupt de o acţiune declanşată de următorii aflaţi pe lista de demolare. Acest litigiu între Mănăstire şi cei stabiliţi ilegal pe terenul său a durat doi ani şi s-a încheiat definitiv cu o hotărâre favorabilă monahilor de la Cetăţuia. Prin urmare, va fi reluat procesul pentru eliberarea zonei istorice protejate, în care, în toamna anului 2019, s-a produs prima desfiinţare a unei construcţii sănătoase, edificată de unii care au avut impresia că părintele glumeşte.
Stareţul a încercat de toate: ordonanţă preşedinţială de sistare, executare silită, apoi acţiune pentru demolare
Se fac zece ani de când liderul aşezământului de cult se află în posesia unei hotărâri a instanţei ce-i dă dreptul să apere proprietăţile Bisericii de construcţiile ilegale din situl arheologic, plin de vestigii dacice. Cea demolată acum trei ani era o construcţie edificată după decizia definitivă din 2012. La fel şi cea care face obiectul acestui material, aparţinând familiei Bîrloiu, căreia stareţul i-a deschis proces în anul 2019. Mai precis, pe 17 octombrie 2019, Mănăstirea Cetăţuia „Negru Vodă” se plasa din nou, de nevoie, în postura de reclamant, iniţiind o acţiune îndreptată împotriva a cinci pârâţi: Ion Ovidiu Bîrloiu, Tatiana Bîrloiu, Ionuţ Bîrloiu, Marian Bîrloiu şi Efigenia Aron. Miza litigiului o constituie obligarea celor acţionaţi în instanţă de a demola casele amplasate pe pământul recunoscut de instanţă ca fiind al Bisericii.
În paralel cu această acţiune, pe 22 octombrie 2019, Mănăstirea Cetăţuia „Negru Vodă” a obţinut, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, sistarea oricăror lucrări pe terenul reclamantei, proprietară conform titlului din 11 februarie 2009, măsură valabilă până la soluţionarea dosarului principal. Mai mult decât atât, stareţul a procedat la executarea silită a acestei hotărâri, ca să poată opri avansul lucrărilor.
Părintele Modest Ghinea a fost forţat să procedeze astfel, întrucât n-a avut cu cine să se înţeleagă. El le-a cerut, în mod repetat, celor cu care se află în conflict să oprească de îndată construcţia, dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Această acţiune prin care stareţul urmăreşte degajarea terenului de casele executate într-o ilegalitate deplină a fost suspendată pe 2 noiembrie 2021. Motivul: Bîrloii, la rândul lor, au deschis şi ei un proces pentru a li se recunoaşte calitatea de proprietari după zeci de ani de stăpânire, cu toate că n-au plătit impozit pe teren.
Familia Bîrloiu pretindea să devină proprietară ca efect al uzucapiunii
Acţiunea prin care familia Bîrloiu, din comuna Cetăţeni, satul Valea Chiliilor, a chemat în judecată Mănăstirea Cetăţuia „Negru Vodă” a fost înaintată Judecătoriei Câmpulung pe 18 februarie 2020 şi s-a încheiat pe 22 decembrie 2021. Reclamanţii au pierdut procesul cu stareţul Modest Ghinea, care, la cât timp a stat prin judecăţi cu vecinii din vale, îşi poate lua lejer diploma în Drept.
Cei cinci au cerut instanţei de la Câmpulung să constate că ei sunt proprietarii suprafeţelor aferente caselor lor. Aceştia au susţinut la proces că, „încă din anul 1971, deci de peste 30 de ani, autorii lor au stăpânit câte o suprafaţă de teren, pe care şi-au întemeiat câte o gospodărie, prin edificarea unor case de locuit, în care au locuit în permanenţă şi netulburaţi de nimeni, până în prezent.” Pe motiv că înaintaşii lor şi apoi ei au stăpânit „în mod continuu, neîntrerupt, paşnic, public şi sub nume de proprietar, mai mult de 30 de ani”, terenul cu pricina, avocata lor şi-a construit acţiunea pe îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii.
Capul familiei a menţionat că, împreună cu soţia, a ridicat, în 1985, o casă de 32 mp, în care au locuit cu toţii, părinţii şi copiii. Ulterior, şi cei trei copii şi-au ridicat case pe aceeaşi suprafaţă de 250 mp. Este vorba despre construcţii reduse ca dimensiune, două dintre ele având câte 16 mp.
„În momentul în care reclamanţii au început stăpânirea acestui teren, înainte de anul 1989, terenul era liber şi nu aparţinea Mănăstirii, ci organelor de la acel moment ale administraţiei publice locale. Cu acceptul lor au stăpânit aceste suprafeţe de teren şi au edificat fiecare câte o construcţie.”, redăm un fragment din justificarea demersului familiei Bîrloiu.
N-avea cum să fie uzucapiune, la finalul a 30 de ani de stăpânire, cât timp Mănăstirea şi-a revendicat pământurile după revoluţie
Mănăstirea s-a apărat invocând hotărârea din 2 martie 2012 a Judecătoriei Câmpulung, rămasă definitivă prin sentinţa civilă din 31 octombrie 2012, documente prin care „s-a statuat că terenul îi aparţine.”
Din 1985 şi până în primăvara anului 2011, când a fost introdusă cererea de către Mănăstire, pentru a-şi “curăţa” pământurile de construcţiile ilegale, au trecut 26 de ani. Nu 30. În baza titlului din 11 februarie 2009, Mănăstirea este proprietara unui teren de 3 ha şi 8.382 mp, suprafaţă pe care „pârâţii au început să edifice construcţii, cu rea-credinţă, în ipoteza în care cunoşteau că terenul îi aparţine, dar şi fără a avea la bază vreo autorizaţie de construire sau vreun act de proprietate valabil, prin care să se considere măcar proprietari.”
Reprezentantul Mănăstirii la proces a mai precizat că, la sfârşitul anului 2018, Bîrloii au ridicat abuziv o casă, fără acte şi fără autorizaţie de construire eliberată de Primărie. „Dar ce este şi mai grav este că terenul pârâtei este declarat ca fiind monument istoric, deci trebuia ca aceştia să obţină avize şi autorizaţii de la organele centrale de stat.”, continuă apărarea Mănăstirii.
În evidenţele Primăriei, Bîrloii figurează cu două imobile, din anul 1985 şi 2008, aşadar, ambele sunt sub imperiul prescripţiei achizitive de 30 de ani, neputând fi pretinsă proprietatea asupra pământului prin uzucapiune. Cât despre obligaţiile de proprietar, de plată a impozitului, acesta a fost achitat doar pe anul 2019, în sumă de 106 lei.
„Dacă reclamanţii aveau achitate impozitele din anul 1985, se mai punea problema unei exercitări a dreptului de proprietate în mod continuu, netulburat şi neviciat, însă aflându-se sub incidenţa dobândirii unui drept de proprietate având la baza buna-credinţă a reclamanţilor, care au ştiut încă din anul 1993, când pârâta (n.r. Mănăstirea) a făcut toate demersurile de a obţine dreptul de proprietate, fiind pusă în posesie în anul 2008.”, se mai precizează în întâmpinarea depusă de stareţ la proces.
„Şi dacă ar fi luat în calcul anul 1971, ca modalitate de calcul, până în anul 1989 prescripţia achizitivă a fost suspendată. Iar după anul 1989, acest teren a făcut obiectul Legilor Fondului Funciar raportat la Legea 18/1991, pârâta (n.r. Mănăstirea) depunând la Primărie cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Din anul 1993 a avut discuţii verbale cu reclamanţii, care au cunoscut încă de atunci situaţia juridică a terenului. Se poate vorbi de un interval de timp situat între 1989 şi 2011, când pârâta a solicitat revendicarea terenurilor ocupate în mod abuziv de către reclamanţi, după această dată nemaiputând exista vreun termen de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune.”, se mai menţionează în acţiunea Mănăstirii.
Procesul suspendat, prin care stareţul urmăreşte o nouă demolare, a depins de sfârşitul acţiunii celor care au construit ilegal casele
Instanţa câmpulungeană a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune admiterea acţiunii. „Reclamanţii au exercitat asupra imobilului o posesie precară, în condiţiile în care pârâta şi-a înscris în cartea funciară dreptul cu privire la suprafaţa de teren aflată în litigiu. Iar în anul 2011 a învestit instanţa cu o acţiune în revendicare împotriva mai multor pârâţi, prevalându-se de titlul de proprietate din 2009. Mai mult decât atât, nu s-a probat cu privire la terenuri existenţa stăpânirii îndelungate pe perioada cerută de lege, iar o parte dintre construcţii au fost edificate după anul 2011, când reclamanta a promovat acţiunea sa în revendicare. Reclamanţii nu au probat elementele posesiei utile, continue şi sub nume de proprietar, pentru a putea obţine dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, în timp ce pârâta a probat, prin intermediul extrasului de informare, că a înscris în cartea funciară a localităţii Stoeneşti, punctul „La schit”, imobilul în suprafaţă totală de 38.382 mp.”, sunt câteva dintre argumentele instanţei de la Câmpulung, care, pe 22 decembrie 2021, a respins pretenţiile familiei Bîrloiu de a deveni proprietară asupra terenului Mănăstirii. Perdanţii au fost obligaţi să-i plătească stareţului 2.000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În luna ianuarie a acestui an, Ion Ovidiu Bîrloiu, Tatiana Bîrloiu, Ionuţ Bîrloiu, Marian Bîrloiu şi Efigenia Aron au formulat apelul pe care magistratul Tribunalului Argeş l-a tranşat la termenul din 13 mai 2022. Apelul a fost respins ca nefondat, iar nota de plată pentru familia din Valea Chiliilor s-a îngreunat cu încă 1.000 de lei, cheltuieli de judecată. Hotărârea Tribunalului Argeş este definitivă.
Odată finalizată această speţă care a oprit temporar procesul stareţului de la Cetăţuia, interesat să elibereze terenul de casele clandestine, mult timp nu va mai dura până la reluarea lui. Suspendarea lui, toamna trecută, a depins de un verdict definitiv în acţiunea familiei Bîrloiu, verdict dat luna trecută. Probabil că, în acest an, vom asista din nou la o demolare, cu mascaţi şi tot satul răsculat împotriva autorităţii bisericeşti. Magda BĂNCESCU