6.7 C
Campulung Muscel
23/01/2025

Criminalul de la Mihăeşti va sta tot restul vieţii în puşcărie

Instanţa a respins apelul formulat de bărbatul din Cetăţeni, care şi-a ucis fosta concubină şi pe fiul ei, pentru care a fost condamnat la detenţie pe viaţă. Astfel, criminalul îşi va petrece restul zilelor în spatele gratiilor.
Sever Ciobanu, de 45 de ani, a atacat pe 23 februarie hotărârea Tribunalului Argeş, care, pentru omor calificat l-a condamnat la detenţie pe viaţă. Instanţa l-a pus să-şi trateze problemele psihice de care suferă şi să le plătească moştenitorilor victimelor 70.000 de euro, daune morale. Pe 9 iunie, Curtea de Apel Piteşti i-a declarat apelul împotriva sentinţei penale de condamnare ca nefondat, fiind pus să suporte cheltuielile judiciare făcute de stat.

Detenţie pe viaţă pentru cele două crime cu premeditare
În cazul omorului din faţa Bisericii Mihăeşti, instanţa de fond, Tribunalul Argeş s-a pronunţat pe 11 februarie 2022. Sever Ciobanu, în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la detenţie pe viaţă şi i-a fost interzis dreptul de a comunica cu membrii de familie ai victimelor, pe perioada executării pedepsei, dar i s-a impus să urmeze tratament medical pentru afecţiunea de care suferă, de tulburare mixtă de personalitate predominant instabil-impulsivă, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări.
Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Argeş a admis şi acţiunea civilă iniţiată de cumnatul Ramonei Stricatu, Gabriel Onică, şi l-a obligat pe condamnat să-i plătească acestuia echivalentul în lei, la data plăţii, a sumei de 70.000 de euro, cu titlul de daune morale. În acelaşi timp, a respins cererile celorlalte părţi civile, ale lui Adrian Brumaru, tatăl copilului omorât, Anişoara Petruţa Onică, sora femeii şi fratelui ei, Răsvan Stricatu. În hotărârea instanţei din 11 februarie se stipulează şi confiscarea de la inculpat a briceagului cu lamă rabatabilă, având lungimea totală de 15,5 cm, lungimea lamei de 7 cm şi lăţimea ei de 2,2 cm, iar cea a mânerului de 8,5 cm.
Pentru că decizia Tribunalului n-a fost definitivă, a fost atacată de condamnat, astfel, dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Piteşti, care, după două amânări, pe 9 iunie, i-a respins lui Ciobanu apelul ca nefundat. În aceste condiţii, condamnare la detenţie pe viaţă a rămas definitivă.
Bărbatului îi vor fi prelevate probe biologice în vederea adăugării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Reamintim că bărbatul a ucis, pe 16 mai 2021, cu o cruzime de nedescris pe Ramona Stricatu, în vârstă de 38 de ani, şi pe băiatul ei de 14 ani. Orbit de gelozie, după ce femeia l-a părăsit, i-a înjunghiat pe cei doi chiar la intrarea în curtea Bisericii din Mihăeşti, aflată pe DN 73. Primul a căzut victimă băiatul, care n-a avut nicio şansă, fiind omorât cu o singură lovitură de cuţit, chiar în faţa locaşului de cult. După, a luat-o în primire pe femeie, care a încercat să se lupte cu criminalul, dar cele 20 de lovituri de cuţit i-au fost fatale. După comiterea faptelor, individul a încercat să se sinucidă, însă a fost împiedicat de un poliţist ajuns la faţa locului, care l-a imobilizat până au ajuns colegii lui.
Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!