0.5 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Se caută suprafeţe disponibile în cartiere pentru realizarea unor terenuri de baschet 3 x 3

Chiar dacă unora nu li se pare nici urgenţă, nici serioasă intenţia includerii în unele dintre parcuri a unor echipamente de calisthenics, nişte bare de forţă, pe care tinerii îşi lucrează muşchii, dotarea se face ca urmare a cererilor primite de Primărie din partea practicaţilor acestui sport. Primele au apărut în parcul cel nou de la Grădişte şi urmează, în momentul amenajării patinoarului, programată în 2022, echipamente similare şi în Parcul „Kretzulescu”. Amatorii de mişcare vor avea aparate de fitness pe alese. La Grădişte am remarcat că tot copiii sunt cei nerăbdători să le încerce, în locul părinţilor şi bunicilor. Pentru copii şi adolescenţi vor fi proiectate, acolo unde vor fi identificate în cartiere suprafeţe de dimensiuni reduse, terenuri de baschet 3 x 3, tot ca urmare a solicitărilor unei generaţii care vrea mai mult decât nimicul oferit până acum.

  • Planurile sunt pentru două-trei terenuri de baschet de 3 x 3

De curând, primăriţa ne-a dezvăluit intenţia de identificare a spaţiilor din cartiere unde se pretează terenuri de baschet 3 x 3. Ce-i drept, nu pot fi nici lipite de pereţii blocurilor, căci ar ieşi scandalul de pe lume să bată mintea puştii sub ferestrele oamenilor. Şi aşa traiul la bloc nu e o plăcere darămite să ai zarva adolescenţilor în urechi cât e ziua de lungă.

Elena Lasconi se gândea nu la unul, ci la două-trei terenuri de baschet 3 x 3, care la alţii se bucură de succes. Ce sunt aceste terenuri despre care povestim? În cazul acestei discipline, jocul se desfăşoară pe o jumătate de teren cu un singur panou de baschet. O suprafaţă de joc obişnuită de 3 x 3, în competiţiile oficiale, este de aproximativ 15 x 11 m, cu marcaje obişnuite unui teren de baschet, inclusiv o linie de aruncare liberă de 6,8 metri, o linie de 2 puncte de 6,75 metri şi o zonă „semicerc”, aflată sub coş. Fiecare echipă este formată din 4 jucători (3 jucători pe teren şi 1 înlocuitor).

Asta vrea să le ofere copiilor şi tinerilor Elena Lasconi, la care au ajuns doleanţele acestei generaţii care vrea să facă sport şi n-are unde. „Vrem să depistăm toate locurile în care să amenajăm terenuri de baschet 3 x 3. Sunt terenuri de baschet omologate internaţional. Se fac competiţii pe ele şi pot să-ţi aducă în week-end cel puţin o mie de turişti.”, a precizat şefa Executivului.

Fiind mici ca dimensiune, astfel de terenuri pot fi cuplate cu spaţiile verzi planificate. „Am putea să punem şi două-trei terenuri de baschet 3 x 3.”, a mai spus aceasta.

  • Terenul de baschet cel mare va fi lângă Parcul „Prichindel”, pe locul garajelor  

Principala investiţie pentru practicanţii acestui sport va fi în vecinătatea Parcului „Princhindel”, din Grui, unde există, din 2012, un teren de sport multifuncţional. Va mai fi creat unul doar pentru baschet. „Lângă Parcul „Prichindel” există un teren multifuncţional, dar este „varză”. Acela va fi refăcut, sunt o grămadă de modificări importante. Tot la Parcul „Prichindel” va fi un teren de baschet pe locul pe care au fost garajele. De ce vrem să fie şi acest teren? În primul rând, pentru că eu mă ţin de promisiune. În vara anului 2020, nişte tineri au făcut o petiţie pentru un teren de baschet şi eu mă gândeam atunci: oare, de ce nu pot juca baschet pe multifuncţional? Şi mi-au spus că niciodată nu vor prinde loc atunci când vor ei să joace, pentru că, de regulă, pe multifuncţional se joacă fotbal. Atunci, am gândit un teren doar pentru cei care joacă baschet. Va avea 20 cu 15 m.”, a mai afirmat Elena Lasconi. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!