A doua sesizare a lui Dorin Mirea, lansată la şedinţa extraordinară a Consiliului Local din 20 mai 2022, a privit dispunerea unei măsuri de siguranţă a şoferilor care tranzitează strada Traian, în special pe tronsoanele pe care se produc frecvent accidente de circulaţie. Unul soldat cu decesul unui tânăr cu câţiva ani în urmă.
Primăriţa susţine că a trimis Comisia de Circulaţie în zona indicată. „E foarte bine că aţi ridicat această problemă, deoarece Comisia de Circulaţie s-a dus acolo.”, a precizat şefa Executivului. Gândirea iniţială era de a monta bumpere rutiere, dar Biroul Rutier interzice această măsură. „Puneţi un semafor cum este la Şcoala „Sfântul Iacob”.”, a fost recomandarea lui Dorin Mirea. „Cred că, până la urmă, asta o să facem. Poliţia Rutieră nu ne lasă să facem asta, ei n-au fost de acord sub nicio formă să punem limitatoare de viteză. Am văzut, acolo este o nebunie! Am ridicat, cred că de cinci ori, această discuţie. Mi-a spus şi Dieter. Mai ales seara fac liniuţe.”, a susţinut primăriţa.
Pentru semafor s-a pronunţat şi Adrian Vlădău, pentru că, „punând bumpere, vor ocoli şi va fi mai grav.” „Între semafor şi limitatoare, înţeleg că limitatoarele sunt 100% imposibil de pus pe acel drum. Hai să punem încă o dată în discuţie, mai ales că a luat cuvântul un consilier local, şi să-l mai chemăm o dată pe domnul de la Poliţia Rutieră.”, a propus Elena Lasconi.
În opinia colegului Vlădău, cea mai indicată soluţie ar fi montarea de camere video. „Şi colega noastră, Ioana (n.r. city-managerul Ioana Marcu) locuieşte acolo şi aude noaptea cum fac liniuţele.”, a afirmat Adrian Vlădău. „Da, dar pe camere ar trebui să se uite cineva. Nu are cine.”, a replicat Elena Lasconi.
„Conform Ghidului PNRR, dacă există străzi care au patru benzi şi introduci transportul public în comun pe respectivele benzi, eşti obligat ca o bandă s-o faci dedicată. Dedicată în România nu înseamnă ca dedicată în Franţa, unde scrie „bus line” pe jos şi trece pe acolo doar autobuzul. Cei de la autorităţile de management şi de la Comisia Europeană şi-au dat seama că noi nu ne respectăm angajamentele şi ne obligă să punem bolarzi de delimitare şi să treacă doar autobuzul pe acolo. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, Traian va deveni cu o bandă pentru autovehicule şi o bandă pentru autobuze electrice şi cea care deserveşte autobuzele poate fi folosită şi ca pistă de biciclete.”, a precizat Ioana Marcu.
Potrivit primăriţei, avantajul este că sunt posibile asfaltarea şi amenajarea de piste de biciclete. Proiectul nu va fi conceput fără consultarea unor specialişti în domeniul rutier. M.B.