-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Patinoarul va fi, pe mai puţin de jumătate, patinoar, iar restul va fi pentru calisthenics şi alte sporturi

În bugetul ADP-ului pe anul 2022 au fost prevăzuţi 600.000 de lei pentru execuţia unui patinoar în Parcul „Kretzulescu”, pe jumătate din suprafaţa actualului, care a servit pentru depozitarea materialelor de construcţie ale firmelor câştigătoare ale lucrărilor la Piaţa Primăriei şi Bulevardul „Pardon”. Probabil, patinoarul va fi amenajat în partea din spate a suprafeţei care, în prezent, este ocupată de resturi şi statuia ridicată, după aproape patru decenii, din Piaţa Primăriei. Aşa crede Bogdan Pătru că este mai bine, să fie realizat pe jumătatea dinspre Kaufland, întrucât se foloseşte sezonier. Dar arhitectul şef va avea ultimul cuvânt în privinţa poziţionării patinoarului natural.
„Trebuie făcută curăţenie.”, a fost prima constatare a Elenei Lasconi la vederea locului care arată ca după o organizare de şantier. „Şi figurina aceea ar trebui s-o luăm de aici şi s-o punem undeva.”, a precizat primăriţa, referindu-se la statuia „retrogradată” din Piaţa Primăriei în Parcul „Kretzulescu”, pe patinoar. „Este foarte frumoasă şi ar trebui s-o punem în valoare, pentru că face parte din istoria Câmpulungului.”, este părerea lui Bogdan Pătru. Curăţenie nu poate face acum, pentru că n-are un inventar al bunurilor care se mai găsesc pe amplasament, căci mai sunt ceva materiale, borduri şi pavele.
Din cei 1.800 de metri pătraţi, cât măsoară patinoarul actual, doar 600 de metri pătraţi vor fi destinaţi celui nou, care va avea dublu faţă de cel care a fost adus în Piaţa Primăriei, la sfârşitul anului trecut. „Aşteptăm şi aici nişte ridicări topo, avize şi autorizaţii, pentru că parcul este monument istoric. Vrem să facem şi calisthenics. Noi avem în Câmpulung tineri care sunt pasionaţi de calisthenics, nişte bare pe care fac exerciţii de forţă. Ne-au tot cerut aşa ceva, pentru că sunt nevoiţi să plece în alte localităţi pentru acest lucru. Am putea să punem şi două-trei terenuri de baschet trei cu trei.”, sunt planurile şefei Executivului pentru acest colţ din „Kretzulescu”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!